Mai sunt doar opt zile până la nunta mea când tata a plecat dintre noi. A murit în somn, liniștit. Eu eram la serviciu când m-au sunat de la spital. Mi-au spus că nu se mai poate face nimic. Am căzut jos, în hol, și nu știam nici cum să reacționez, nici ce să spun. Mama s-a dus de mult și el era singurul meu sprijin, tot ce mi-a rămas. Îngrijitoarea lui, doamna care îi făcea curat și avea cheie, l-a găsit.
Eu, singurul copil, fetița răsfățată a lui. Vorbeam cu el zilnic. Mă suna dimineața să mă întrebe dacă am mâncat și seara să vadă dacă am ajuns cu bine acasă.
Zilele următoare au fost o nebunie. Priveghi, înmormântare, oameni care veneau să-și exprime regretul. Dormeam doar două ore pe noapte și mă uitam întruna la telefon, de parcă așteptam un mesaj de la el, să-i răspund că totul e bine. Logodnica mea a fost alături de mine din prima zi, dar apoi s-a distanțat treptat, parcă îi era jenă de atmosfera de doliu.
După trei zile, mi-a scris: Trebuie să discutăm despre nuntă. Am răspuns că nu mă simt în stare, că nu am mintea limpede pentru astfel de decizii. Ea a insistat. Ne-am văzut după-amiaza și mi-a spus direct: Ce facem? Totul e plătit restaurantul, muzica, rochia, meniul. Nu putem pierde banii.
Am privit-o neîncrezător. I-am spus: Abia am îngropat pe tata. Sunt în doliu. Nu pot participa la petreceri, dansuri și toasturi. Ea a spus că înțelege ce simt, dar trebuie să fim pragmatici, că nu putem arunca pe geam banii investiți.
Atunci m-am ridicat de pe scaun și i-am propus să facem socotelile. Am rugat-o să-mi spună cât a cheltuit ea, cât familia ei și cât eu. Am retras din economii tot ce pusesem deoparte pentru casa noastră și i-am dat totul, până la ultimul leu. I-am întins plicul și i-am spus: Asta a fost. Nu pot să mă căsătoresc cu cineva care, în cel mai greu moment din viața mea, se gândește mai mult la o petrecere decât la durerile mele.
N-a spus nimic la început, apoi a izbucnit în plâns, zicând că exagerez, că sunt impulsiv și voi regreta decizia. I-am spus că n-am pierdut o rudă îndepărtată, ci pe tata singurul meu părinte și dacă ea nu poate înțelege asta, nu este femeia cu care vreau să-mi construiesc familia.
Am anulat totul. Am înștiințat invitații că nunta nu se mai ține. Mulți au înțeles, deși credeau că doar amânăm. Au fost și oameni care mi-au spus că sunt nebun, că puteam să mă însor și să plâng după aceea. Eu nu puteam. Nu eram în stare să zâmbesc în poze și să ridic pahare pentru fericire.
A trecut timpul. Mi-am trăit durerea, mi-am făcut ordine în suflet. Am vândut mașina lui tata, am aranjat casa, am închis această pagină. Recent am aflat că ea s-a măritat cu altul, la doar un an după ce am rupt logodna. Am văzut pozele pe Facebook rochie albă, petrecere mare, zâmbete, toasturi.
Uneori mă întreb dacă nu am fost prea dur, dacă ar fi trebuit să cântăresc mai mult. Dar apoi îmi amintesc acea zi cum stăteam unul în fața celuilalt și ea vorbea doar despre bani, iar eu eram sfărâmat pe dinăuntru și simt că am luat decizia corectă.
