Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, deși au trecut mulți ani de atunci. Tocmai aflasem că am cancer.
M-am trezit în acea dimineață ca de obicei, răsfoind lista cu cele ce trebuiau rezolvate pentru nuntă. Mai era doar două săptămâni până la ziua mare și încă trebuia să confirm meniul la restaurantul din Chișinău. Telefonul a sunat în timp ce savuram cafeaua.
Domnișoara Popescu? Sunt doctorul Vlad Dumitrescu. Vă rog să veniți la consultație astăzi, trebuie să vorbim despre rezultatele analizelor.
Vocea lui era schimbată, mult mai serioasă. Inima mi-a bătut mai repede.
Nu puteți să-mi spuneți la telefon?
Prefer să discutăm față în față.
Am ajuns la cabinet cu mâinile tremurânde. Andrei se oferise să mă însoțească, dar l-am convins că pot singură. O greșeală mare.
Vă rog, luați loc, a spus doctorul, ocolindu-mi privirea. Rezultatele confirmă că aveți cancer la sân. Este o tumoare de trei centimetri.
Cuvintele m-au lovit ca niște palme. Cancer? Eu? La 28 de ani? Cu două săptămâni înainte de nuntă?
Ce… ce înseamnă asta? O să mor?
Cu tratamentul potrivit, șansele de vindecare sunt foarte bune. Dar trebuie să acționăm imediat.
Am ieșit din cabinet ca un robot. Trebuia să-i spun lui Andrei. Să anulez nunta. Să-mi sun părinții la Ungheni. Lumea mea perfectă se prăbușea brusc.
În acea seară, la noi acasă, stăteam înghețată în fața lui Andrei și nu găseam cuvintele.
Ce-a zis doctorul? Ești foarte palidă.
Andrei, trebuie să-ți spun ceva. Am tras adânc aer în piept. Am cancer.
Fața lui s-a schimbat instantaneu. S-a ridicat din fotoliu și m-a strâns tare în brațe.
Vom trece peste asta împreună, a șoptit în părul meu. Împreună.
Dar nunta… tre să anulăm totul. Tratamentul, chimioterapia…
Andrei mi-a prins mâinile.
Ești nebună? Tocmai acum vreau să mă însor cu tine mai mult ca oricând.
Andrei, habar n-ai ce te așteaptă. O să fiu bolnavă, fără păr, slabă…
În sănătate și în boală, nu? Asta ne promiteam câteva zile. Acum e momentul să ne ținem cuvântul.
Am plâns în brațele lui, dar pentru prima dată de la diagnostic, nu m-am simțit pierdută cu totul.
Două săptămâni mai târziu, am pășit spre altar, cu o perucă blondă aleasă de sora mea, Ana. Rochia era mai largă, slăbisem de la stres și emoții, dar Andrei mă privea ca și cum eram cea mai frumoasă femeie din toată Moldova.
O iei pe Andrei de soț, în sănătate și în boală? întreba preotul Ionuț la biserica Sfântul Nicolae.
O iau, am răspuns, vocea mea tremurând, dar fermă.
Îl iei pe Irina de soție, în sănătate și în boală?
Andrei mi-a strâns mâinile. O iau, mai ales în boală.
Toată biserica a râs, plin de emoție și lacrimi.
Seara aceea, în apartamentul nostru, în loc de luna de miere la munte, Andrei m-a ajutat să-mi dau jos peruca.
Știi ce-i mai ironic din toată povestea asta? am spus, privind în oglindă scalpul gol.
Ce?
Credeam că boala ne-a distrus planurile perfecte. M-am întors către el. Dar cred că nicio nuntă nu ar fi fost mai sinceră. Mai adevărată.
Andrei a zâmbit și m-a sărutat pe fruntea fără păr.
Planurile perfecte sunt supraestimate. Vreau o viață imperfectă cu tine.
Până la urmă, cancerul n-a distrus povestea noastră de dragoste. Ba chiar i-a dat un început diferit. Unul care ne-a arătat de la prima zi că dragostea adevărată nu e despre momentele ușoare, ci despre a te alege și când viața devine grea.
Abia am aflat că am cancer. M-am trezit în acea dimineață ca de obicei, verificând lista de lucruri …
