Cum am ajuns să avem un nepot fără să fie al nostru? Povestea lui Ivan, dragostea pentru Ganna și frățiorul Misha, judecata lumii, grijile de mamă și bătrâna înțelepciune moldovenească despre familie, iertare și moștenire – O, Mărină, draga mea, la ce năpastă te-ai înhămat! Chiar și tatăl cu Tania n-au vrut să-l ia pe băiat…

Dar cum să vă las o asemenea povară? Până şi tata şi Tinca n-au fost de acord să-l ia.

Marioara, fata mea, hai să te linişteşti! Cu cine vrei tu să te măriţi? se văita mama, tot aranjându-mi voalul.

Explică-mi măcar cu ce nu-ţi convine Victor? eram şi eu descumpănită de lacrimile ei.

Cum să mă convingă? Mama lui serveşte la magazin și răspunde urât la toţi. Tatăl, cine ştie pe unde-i rătăcit, iar în tinereţe numai chefuri şi băutură avea în minte.

Şi bunicul tot la pahar trăgea şi pe bunica prin sat o alerga. Şi ce-ai câştigat din asta?

Bunicul tău era om respectat în sat, şef peste toţi.

Numai că bunica n-a dus-o mai uşor. Ţin minte, de mică, cât de mult se temea de el. Mamă, cu Victor o să ne fie bine. Nu judeca omul după părinţi!

Să vedem când veţi avea copii, atunci vei înţelege! a spus mama la supărare, iar eu doar am oftat.

Greu e să trăieşti cu mama mereu nemulţumită de Victor…

Totuşi, am făcut o nuntă veselă cu Victor, şi apoi ne-am început gospodăria noastră. Norocul a fost că Victor avea casă moștenită de la bunicii din sat, de la ai tatălui aceluia despre care nu mai ştie nimeni nimic.

Victor încet, încet a renovat casa şi, curând, am ajuns să avem o gospodărie ca la oraş: cu de toate, de numai fericire să trăieşti. Ce om bun e Victor şi cât de mult s-a înşelat mama când a vorbit de rău.

Un an după nuntă s-a născut Vlad, iar după încă patru ani, am avut şi o fată, Ilinca.

Dar vai, cum se îmbolnăveau copiii sau făceau vreo boroboaţă, mama apărea imediat cu: Ţi-am zis eu! Copii mici supărări mici! Cresc ţin minte să-ţi dea de lucru, cu aşa moştenire…

Eu încercam să-mi văd de treabă, să nu o bag prea mult în seamă obişnuinţa ei era să mă necăjească, mai ales că am ales bărbatul fără voie părintească.

Mama e mai mereu omul care vrea să fie cum zice ea. De mult s-a împăcat cu alegerea mea și, în sinea ei adâncă, cred că ştie că Victor e aur curat.

Numai că mama niciodată nu ar recunoaşte asta. Așa e ea, să spună că-i greșită? Niciodată! Iar despre nepoţi, ei îi pasă doar din frică tot, pe ascuns îi iubeşte enorm. Dacă ar păţi ceva, ar fi prima să sară în Prut după ei, smulgându-şi părul pentru vorbele grele…

Totuşi, uneori mă prindeau şi pe mine temerile acelea de mari necazuri, din bătrâni, căci copiii cresc şi necazuri noi vin…

Timpul trecea. Vlad a terminat clasa a doisprezecea și urma să plece la facultate, la Iaşi, la un universitar bun la o sută şi ceva de kilometri. Pentru inima de mamă, era distanţă ca de la Pământ la Lună.

Primele patru nopți n-am dormit deloc; mă frământam: Oare mănâncă bine? Oare nu-l necăjeşte cineva? Dacă oraşul îl schimbă? Vlad era copil bun…

La început, Vlad stătea la căminul studenţesc dat pentru băieţii de la ţară. Dar inima mea de mamă n-a mai răbdat şi l-am convins pe Victor să-i închiriem o garsonieră la oraş. Vlad a decis să contribuie şi el, a început să lucreze ceva online ce să zic, deştept copil!

Mă duceam la Iaşi în fiecare weekend, să-l văd, să-i gătesc, să-i fac curat. Şi culmea, la el în casă era mereu lună şi bec acasă nu-mi ţinea curăţenie vreodată, că-i plăcea dezordinea! Mâncarea, mereu gătită ba perișoare, ba tocăniță la cuptor. Băiat isteţ!

Dar drumurile mele la Iaşi au început să-l supere pe Victor.

Marioara! Lasă-l pe Vlad să se descurce! Nu-l mai ţine de fustă! Nici de mine nu mai ai timp! Dau să mă mut la Ruxanda poștăriţa, măcar ea mă salută, să știi!

Glumea, dar m-a speriat! Cum să-l pierd pe Victor?… Avea dreptate: era timpul să-l las pe Vlad să crească.

Aşa că, un timp, am mai căscat ochii ca o cloşcă protectoare, apoi m-am învăţat să-mi văd de viaţă, că băiatul e om mare. Libertate i-am dat, dar se pare că am greşit.

Într-o zi, sunt sunată de la decanat: Vlad lipseşte de la cursuri și riscă să fie exmatriculat! Cum? Sigur nu e vreo greșeală? Vlad, al meu?! Nu se poate! Tot cloncăind, mi-am luat două zile liber şi am plecat spre Iaşi. Victor, nici el nu m-a oprit, că-i cunoscut că dau năvală ca un tanc uneori.

Vlad nu mă aştepta. Nici n-a apucat să ascundă motivul absenţei lui!

Motivul era o fată, Sânziana. Frumuşică ca un înger!

Până aici, nimic grav cu timpul, apare o fată în viața băiatului. Dar mai era acolo și un copil: un băiețel de vreo un an, Matei.

Am priceput imediat. Sânziana, cu pruncul în brațe, voia să mi-l prindă pe Vlad de soț.

N-am nimic împotrivă, timpurile s-au schimbat, se mai întâmplă… Totuşi, Vlad e prea tânăr, nici cu copii gata să-l crescă! Iar fata, să tot aibă vreo optsprezece ani… Pe când să fi născut?

Deşi eram un balamuc interior, am încercat să fiu reținută. Am salutat-o pe Sânziana şi m-am retras cu Vlad în bucătărie, la discuții serioase.

Vlad, ești tare îndrăgostit?

Da, mamă…

Şi cu universitatea, cum o să faci?

Ştiu că am lăsat baltă studiile, dar e perioada asta… O să-mi revin.

Ce e cu perioada asta?

Nu pot spune, nu-i al meu secret. Poate după ce o cunoşti mai bine pe Sânziana…

N-am vrut să stric relaţia cu Vlad aşa că am luat o pauză şi-am plecat acasă.

Tu eşti vinovat! l-am certat pe Victor Cu libertatea ta, uite unde am ajuns! Ce facem acum?

De ce? a râs omul meu. Ce nu-ţi convine la un copil deja pregătit? Dacă Vlad îl iubeşte, nu e străin.

Şi eşti gata să fii bunic?

De ce nu? De când s-au născut copiii, ştiam că vine şi vremea asta.

Dar nu cu copil străin!

Marioara! Nu-mi vine să cred că vorbesc cu tine. Niciun copil nu-i străin! Gândeşte-te!

S-a dus să doarmă în altă cameră, iar eu am rătăcit toată noaptea prin dormitorul gol. Am bombănit în gând la viaţă, la Sânziana, la Vlad, la Victor… Dar încet m-am domolit şi am recunoscut că, iarăşi, Victor are dreptate.

Copilul n-are nicio vină. Nici Sânziana nu cred că-i vinovată, că viaţa aduce de toate. Spre ziuă, m-am certat singură, am oftat lacrimile toate și m-am tăvălit lângă Victor pe divan.

Victor, iartă-mă! M-am luminat. Voi sunteţi lumea mea!

Vino-ncoace, nevastă năucă! a ridicat plapuma și m-am băgat lângă el.

Am dormit zâmbind. Oi ajunge şi eu bunică! Şi ce mai contează? Băiețelul din apartamentul lui Vlad e tare frumos îl cheamă Matei.

Dar lucrurile nu au fost deloc aşa simple. Vlad ne-a spus că trece la cursuri de seară, fiindcă el şi Sânziana vor să se căsătorească.

De data asta nu m-am grăbit şi am cântărit vestea. Am pornit cu Victor la Iaşi, convinşi că el ne va scuti de greșeli. Oricât m-aș fi domolit, tare era să mă apuce cheful să fac foc pentru o iarnă.

La intrare, Sânziana ne-a întâmpinat cu o lacrimă şi ne-a spus:

Iertaţi-mă! Nu vreau asta, dar Vlad e încăpăţânat. Ştiţi şi voi, cred.

Încăpăţânat e puţin spus, a zis Victor, descălţându-se, dar nu-i prost. Dacă aşa a decis, e nevoie. Fii liniştită, Sânziana, discutăm.

Am ajuns la bucătărie. Vlad nu era acasă.

A plecat să cumpere lapte, revine curând, a spus Sânziana.

De ce tot îți ceri scuze? i-a zis Victor. Nu ştim dacă ai greşit cu ceva. Să înţelegem situaţia. Ne serveşti cu un ceai? Am făcut peste o sută şi ceva de kilometri.

Vai, scuzaţi-mă…

Victor, sătul de atâtea scuze, a oftat scurt, iar fata a zâmbit, simțind că deja o aprobă. M-am resemnat.

Când aveam ceaiul aburind şi Victor refuza deja al treilea biscuit, a intrat Vlad cu plasele de cumpărături. Era serios, dar în ochii lui am văzut altceva, o tărie de bărbat. Nici nu mai avusem drept să-i mai zic ceva…

Deci vreţi să vă căsătoriţi? l-a întrebat Victor.

Da, şi nu e de discutat.

Bine. Dar care-i graba? Aţi rămas din nou însărcinaţi?

Nu, Doamne feri! a roşit Sânziana.

Mi-a trecut prin minte că poate ei nici nu au ajuns la etapa de copii… Dar…

De ce vreţi să vă grăbiţi atunci?

Altfel îl iau pe Matei la casa de copii, a spus frumuşica, privind în jos.

De ce să-l ia? a întrebat Victor, serios.

Mama lui a plecat prea devreme… a şoptit Sânziana, cu buzele tremurânde.

Sânziana, nu trebuie să explici, a sărit Vlad. Mamă, tată, să vă fie clar ce am spus la telefon. Restul nu-i treaba nimănui!

Vlad, e bine să ştii, l-a oprit Sânziana. Dacă suntem familie, nu ascund nimic.

A tăcut, iar eu şi Victor ne-am privit înţelegători.

Sânziana, Matei nu-i copilul tău? am îndrăznit să întreb.

Nu! Matei e frăţiorul meu. Avem tată diferit.

Aş fi sărit să-i îmbrăţişez pe toţi! Dar m-am ţinut tare să nu mă dau de gol. Cum a continuat Sânziana:

Mama noastră s-a dus… Avea defect la inimă de la naştere a trăit şi-aşa destul. Greu a fost pentru ea, a avut caracter vulcanic, cred.

Sânziana a sorbit ceaiul şi a oftat greu. Vorbele i-au şoptit greu, dar n-a tăcut. Vlad o tot privea, noi la fel, voiam să-i uşurăm povara.

Mama prima dată a ajuns la închisoare după ce, într-o ceartă cu tata, a lovit pe cineva la trecere de pietoni. Era şi-n ziare.

Când a fost arestată, tata m-a luat la el. A făcut din nou familie cu Tinca. Nu-l condamn pentru că a plecat mama era greu de îmblânzit. Cu Tinca e linişte, am avut copilărie bună. Le datorez tot ce sunt.

Sânziana s-a oprit un pic. Am văzut cum Vlad o ţinea de mână pe sub masă şi am simţit că urmează partea grea.

Acum trei ani, mama s-a aprins după unul, Denis, mai tânăr cu zece ani. S-a născut Matei. Eram bucuroasă, mergeam la ei, erau liniștiţi, dar vecinii au spus tot felul de poveşti cearta, strigăte…

Într-o zi, cearta s-a aprins, mama credea că o înşală. L-a împins, el s-a dezechilibrat, s-a lovit la cap de masa de cafea. În două zile a murit în spital, mama a fost arestată.

Mama s-a stins chiar în arest, nici n-a mai apucat judecata. Inima i s-a oprit. Vă rog, nu o judecaţi prea aspru! Era ca un colibri, colorată, năvalnică, plină de viaţă. Oricum, eu am iubit-o mult…

Iartă-ne, Sânziana, a spus Victor, cum a tăcut fata. Că a trebuit să povesteşti aşa ceva. Dar ai dreptate suntem familie şi ne susţinem.

Ruşine mi-e să recunosc, dar mi-a venit să strig: Ce faci, fa? Vlad, opreşte-te! Ne trebuie așa socri? La noi în neam nu au fost puscăriaşi!

Dar am tăcut, pentru că mi-am amintit cum stăteam robită de mama, când plângea să nu mă mărit cu Victor.

M-am trezit, m-am certat în gând: Marioaro, nu judeca omul după părinţi! Tu, tocmai tu ştii asta!

Ceva minunat mi-a venit în minte. L-am privit pe Victor, am văzut că zâmbeşte, a înțeles, şi e de acord!

Victor, ca să confirme gândul, a zis:

Ce ziceţi aşa: noi, eu cu Marioara, să obţinem tutela asupra lui Matei, iar voi continuaţi şcoala, nu vă grăbiţi cu căsătoria.

Cum aşa? a întrebat Sânziana.

Tată, lasă prostia! a râs Vlad.

Matei ar fi fericit în sat, ştii ce copilărie ai avut tu! Şi puteţi să-l luaţi oricând doriţi.

Nimeni nu ţine mai mult la copii acum, Ilinca e deja ocupată cu flăcăii, noi abia aşteptăm să-l creştem.

Sânziana, tu hotărăşti.

Cum să vă las aşa povară? Nici tata cu Tinca nu l-au luat…

Nici n-am observat când s-a trezit micul Matei. A coborât singur de pe canapea, a intrat în bucătărie şi a dus mânuţele direct la Victor.

Of, ce greu e, a râs Victor, şi l-a ridicat pe Matei.

Victor, arăți a tată, nu a bunic, am chicotit.

Vezi lasă că îţi arăt eu bunic, la noapte! mi-a şoptit Victor la ureche.

Copiii au protestat un pic, dar au primit ideea să luăm tutela lui Matei. Nu am avut nicio problemă cu actele. Doamna care ne-a ajutat ne-a spus că tot mai frecvent, familiile de vârstă mijlocie cresc copii mici dragostea de părinte nu se termină cu vremea. Nouă ne-a dat energie, ne-am întinerit, aleargând cu Matei.

Am plâns nopţi întregi lângă pătuţ, de bucurie că am primit un neaşteptat dar.

Mama, ca de obicei, ne-a certat, dar se ştie: l-a iubit pe Matei cel mai mult.

Marioaro! Ce mai faci? striga mama, iar cu Matei vorba altă: Da’ cine are ochişorii obosiţi? Cine vrea nani?

Apoi din nou:

Marioaro, numai voi ştiţi ce gândiţi! Da cine şi-a murdărit mânuţele? Of, nu ştiu cum vă veţi descurca! Unde e Matei, unde s-a pitit?…

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

eighteen − four =

Cum am ajuns să avem un nepot fără să fie al nostru? Povestea lui Ivan, dragostea pentru Ganna și frățiorul Misha, judecata lumii, grijile de mamă și bătrâna înțelepciune moldovenească despre familie, iertare și moștenire – O, Mărină, draga mea, la ce năpastă te-ai înhămat! Chiar și tatăl cu Tania n-au vrut să-l ia pe băiat…
Nu răscoli trecutul Taia se gândește adesea la viața ei, după ce a trecut de pragul vârstei de cincizeci de ani. Nu poate numi viața de familie fericită, totul din cauza soțului, Iurie. Parcă s-au căsătorit din dragoste, amândoi se iubeau când erau tineri. Și când, pe neobservate, s-a schimbat ceva la soț, ea nu și-a dat seama pe moment. Au locuit la țară, în casa soacrei, Ana. A încercat mereu să fie liniște în casă, a respectat-o pe soacră, iar Ana i-a răspuns totdeauna cu bunătate. Mama Taiei locuia în satul din apropiere, cu fratele mai mic, bolnavă mereu. – Ana, cum te descurci cu nora ta Taia? — se interesau babele când se întâlneau la fântână, la magazin sau pe drum. – De Taia nu pot zice nimic rău, e respectuoasă, știe tot ce-i trebuie prin gospodărie și mă ajută mereu, — răspundea Ana. – Auzi tu, dar când s-a văzut vreo soacră să-și laude nora? Noi nu credem, — se arătau sceptice femeile din sat. – Asta-i treaba voastră, — zicea Ana și își vedea de drum. Taia a născut-o pe Varvara, toți au fost bucuroși. – Taia, dar Varvara seamănă cu mine, — tot încerca Ana să găsească trăsăturile proprii în nepoțică, iar Taia râdea, că nu-i păsa pe cine seamănă fetița. Când Varvara a împlinit trei ani, Taia a născut și un băiat. Altă bucurie. Iurie muncea, Taia era acasă cu copiii, Ana o ajuta mult. Trăiau cum trăiesc toți, poate chiar mai bine, liniștiți, soțul nu bea, spre deosebire de alți bărbați. Unele neveste umblau să-și caute bărbații pe la club, unde ședeau la băut și veneau acasă de nu se țineau pe picioare, iar nevasta îi târâia și înjura tot ce se poate. Când Taia era însărcinată cu al treilea copil, a aflat că soțul o înșală. În sat nimic nu rămâne ascuns, vestea despre Iurie și Tania-văduva s-a răspândit în grabă. Valea, vecina, nu s-a lenevit să vină la Taia. – Taie, tu ai sub inimă al treilea copil al lui Iurie, iar el… — s-a exprimat fără menajamente — umblă cu alte femei. – Vale, chiar așa să fie? N-am observat nimic, — s-a mirat Taia. – Păi cum să observi, cu doi copii, al treilea pe drum, casa, soacra, gospodăria… Dar el trăiește pe placul lui. Toată lumea știe de idila cu Tania, ea nici nu ascunde. Taia s-a întristat, și Ana știa, dar tăcea, o durea sufletul de nora ei. De câteva ori l-a certat pe Iurie, dar el era rapid cu vorbele. – Mamă, ce, ai ținut lumânarea la capul lor? Ce vorbesc femeile… așa e mereu. Valea a venit iarăși odată: – Taie, Iurie al tău tocmai a intrat la Tania, am văzut cu ochii mei, eram din magazin. Ce, vrei să rămâi cu trei copii singură? Mergi la Tania și-o faci de râs, măcar de păr să-i tragi! Ești însărcinată, Iurie nici nu se leagă de tine, nici nu îndrăznește! — povestea Valea. Taia știa că n-are curaj să se ia la harță cu Tania, știa ce fire are — iute și scandalagioaică, bărbatul ei s-a înecat beat în râu, certuri mereu, s-a călit și știe să se apere. Până la urmă Taia a mers totuși. – Mă duc să mă uit în ochii lui Iurie, să-l scot la lumină. Nu recunoaște nimic, zice că-s vorbe de femei, — i-a zis Ana, care încerca s-o oprească. – Taie, unde pleci așa, cu burta la gură? Ai grijă de tine… Era toamnă târzie, deja se întunecase. A bătut la geamul Taniei și a așteptat să iasă. Dar Tania din spatele ușii a răspuns: – Ce vrei? Ce bați la geam? – Deschide, lasă-mă să intru. Știu că Iurie al meu e la tine, lumea a spus, — a răspuns tare Taia. – Da’ dacă crezi, eu nu-ți deschid. Mergi acasă să nu faci de râs, — și a râs. Taia s-a întors acasă, știind că nu va deschide nimeni. Soțul s-a întors după miezul nopții, beat. Iurie bea rar, dar se întâmpla. Taia nu dormea. – Unde-ai fost? Știu că umbli la Tania, beți împreună! Am venit și ea n-a deschis ușa… Tu știi bine asta. – Ce mai inventezi, — s-a simțit jignit, — n-am fost acolo. Am băut cu Ghena, ne-a luat vorba și timpul. Taia nu l-a crezut, dar a tăcut, nu-i cu scandalurile. Și ce putea face, „cine nu-i prins, nu-i vinovat”! Toată noaptea s-a perpelit: – Unde să mă duc cu doi copii, al treilea pe drum? Mama bolnavă, fratele cu familia lui, trei copii… Oricum nu e loc acolo. Și mama mereu îi spunea, când se plângea de infidelități: – Rabdă, fată, dacă ai ieșit după omul ăsta și ai făcut copii, rabdă. Crezi că mie mi-a fost ușor cu tatăl tău? Bea și ne gonea, știi cum ne-am ascuns la vecini. Dumnezeu are grijă de toate, l-a luat pe sus. Dar eu am răbdat, Iurie măcar nu te bate și nu bea des. Asta-i soarta femeilor – să rabde. Taia nu era de acord cu mama, dar știa că nu are unde merge. Și Ana tot o sfătuia, o liniștea: – Fată, unde pleci cu copiii, acuma și al treilea se naște. Poate ne descurcăm noi două cu Iurie… A treia oară a născut-o pe Arina, o fetiță firavă, mereu bolnavă. Se simțea pe sănătatea copilului toate grijile și supărările Tăiei. Dar până la urmă Arina s-a liniștit, Ana a avut grijă mare de ea. – Taie, ai auzit noutatea? – iarăși a venit vecina, ca o coțofană aducând tot felul de zvonuri, – Tania a luat să locuiască la ea pe Mihai, cel la care nevasta l-a scos din casă. – A luat, și ce? Dumnezeu s-o aibă în pază, — a zis Taia, dar în sine s-a bucurat, măcar nu duce Iurie pe acolo. Dar după o lună, Valea a venit din nou: – Mihai a plecat de la Tania, a revenit la nevastă, — a dat vestea repede, – Tania acum va căuta alt bărbat, e așa… Dar tu, ține-l pe Iurie lângă tine, nu se știe ce o să-i vină iar, — sfătuia vecina. Iurie s-a potolit o vreme, viața s-a liniștit, Ana era bucuroasă. Dar dacă are demonul în el, nu stă locului lângă soție. Ana, venind din magazin, s-a întâlnit cu buna ei prietenă, Anișoara: – Ana, dar în cine s-a făcut Iurie al tău? Taia – femeie la locul ei, frumoasă, mamă bună, și tu tot o lauzi, ce mai vrea el? – Anișoara, a uitat Iurie al meu să stea pe acasă? – Uită, și încă bine… Ce să-i faci, la tine e ca la Rai, mâncat, spălat, curat. Umblă la Vera-divorțata, cea de la cantină… Ana nu-i spunea la Taia, certa pe furiș fiul și-l ruga să se potolească, dar nu se poate ascunde adevărul. Taia a aflat iarăși tot de la Valea. Lacrimile și rugămințile nu au schimbat nimic. Iurie umbla pe la altele, dar nu voia să plece de acasă – știa că nu o să-și lase nevasta și copiii. Dar fidel nu era. Așa îi era comod, acasă nevastă, copii, mamă, gospodărie, iar pe urmă femei pentru distracție. Ana îl certa pe față, încerca să-l liniștească. Dar cine ascultă de mama? Iurie striga la ea să nu se bage. – Mamă, eu mă străduiesc pentru familie, lucrez, aduc bani, și voi mă bârfiți. Credeți zvonurile… Timpul a trecut. Copiii au crescut. Varvara s-a măritat la raion, a rămas acolo. Băiatul a absolvit facultatea în oraș, s-a căsătorit acolo. Arina termina școala, vrea să meargă la centru. Iurie s-a potolit de tot, nu mai umbla nicăieri, doar casă și serviciu. Stă mai mult pe canapea, sănătatea îl lasă. De băut nu mai bea deloc, nici înainte nu se omora cu băutura. – Taie, ceva nu-i bine cu inima, parcă doare și-n spate, — apoi zice iar, — Taie, mă dor genunchii, ce-o fi, poate de la articulații, să merg la medic la raion? Taia nu mai simte milă față de soț. Sufletul i s-a împietrit, prea multe lacrimi și dezamăgiri a tras până s-a liniștit el. – Sănătatea nu-l mai ține, de aceea stă acasă și se plânge, — gândea ea, — Să meargă să se jeluiască la fostele… Să se îngrijească ele de el. Ana a murit, au înmormântat-o lângă soț. În casa Taiei și a lui Iurie e acum liniște. Din când în când vin copiii și nepoții. Ambii se bucură. Tatăl se plânge de sănătate, chiar acuză soția că nu-l îngrijește. Fata cea mare aduce medicamente, îl ajută și chiar îi zice mamei: – Mamă, nu te certa cu tata, vezi că-i bolnav, — dar Taia e supărată, fata ține cu tatăl. – Fata mamei, el e vinovat, a avut tinerețe nebună, acuma vrea să fie îngrijit. Și eu am pierdut sănătatea, tot necăjindu-mă din cauza lui, — încerca să se justifice mama. Băiatul îl încurajează și el, vorbește mai mult cu tatăl, normal, între bărbați… Parcă nu o înțeleg copiii, când ea le explică că tatăl i-a înșelat și ea a răbdat pentru ei. Cum era să-i lase fără tată? Cât de greu i-a fost, cât s-a simțit umilită. Dar ce au zis copiii? – Mamă, nu răscoli trecutul, nu-l mai certa pe tata, — îi zicea fata, iar fratele era și el de acord. – Mamă, ce-a fost, a trecut, — o liniștea băiatul și o mângâia pe umăr. Taia e puțin tristă că copiii țin cu tatăl, dar îi înțelege și nu se supără prea tare, așa-i viața. Mulțumesc pentru lectură, pentru abonare și susținerea voastră. Multă baftă în viață!