Nu scormoni trecutul
Deseori, Ecaterina se cufunda în gânduri despre traiul ei, acum că a trecut pragul celor cincizeci de ani. Nu putea spune că viața de familie a fost fericită, și totul din cauza soțului ei, Ion. Se căsătoriseră din dragoste, pe vremea când erau tineri, amândoi plini de visuri. Dar clipa când Ion s-a schimbat i-a scăpat din vedere, ca într-un vis în care timpul se întinde ca magiunul pe pâine.
Locuiau în sat, în casa soacrei Maria. Ecaterina se străduia să mențină liniștea și respectul; o aprecia pe soacră și era răsplătită cu o blândețe încăpățânată. Mama Ecaterinei locuia într-un sat vecin cu fratele mai mic, dar era mereu bolnavă.
Marie, cum te înțelegi cu noră-ta Ecaterina? întrebau bârfitoarele la fântână, la magazin sau pe drumul prăfuit de sat.
Ce să spun de Cati, numai lucruri bune! Respectuoasă, gospodină, mă ajută în toate, răspundea soacra, cu glas domol.
Da păi, care crede așa ceva? Când a lăudat soacra nora? Nu ne vine a crede… răspundeau vecinele de sat.
Fie cum v-o fi voia, și Maria mergea mai departe cu pasul ei rar.
Ecaterina a născut-o pe Lăcrămioara, spre bucuria tuturor.
Cati, fata asta seamănă leit cu mine! se amuza Maria, căutând în nepoată trăsături de-ale ei, iar nora râdea din suflet, indiferentă la cui seamănă.
La trei ani, după Lăcrămioara, Ecaterina a născut băiatul – Mihai. Bucurie iarăși, vâlvă în gospodărie. Ion muncea, Ecaterina avea grijă de cei mici, Maria le era sprijin și mângâiere. Trăiau ca toți ceilalți, poate chiar mai bine. Ion nu bea, nu era ca ceilalți barbați din sat, pe care nevestele îi târau din crâșmă acasă, blestemând viața și norocul.
Femeile căutau bărbații câteodată prin curtea căminului cultural, unde le era sediul de beție. Cu greu îi aduceau acasă, bombănind și resemnate.
Când Ecaterina era însărcinată cu al treilea copil, a aflat de trădarea lui Ion. În sat nu rămânea nimic ascuns, bârfelor li se dădea drumul ca lebedele pe Prut. Rapid s-a dus vestea despre Ion și Sanda, văduva. N-a pregetat vecina Vasilica să vină direct la Cati.
Cati, tu porți la piept al treilea copil al lui Ion, și el ești prea blândă pentru lumea asta! Aleargă după alte femei ca un câine dezlegat de la stâna, spuse ea, fără menajamente.
Vai, Vasilica, chiar așa? Nici n-am observat, se miră Ecaterina.
Păi cum să observi tu, măi Cati? Copii, casa, soacra, toate te trag în o sută de părți. Ion o duce bine, se știe în tot satul că are idilă cu Sanda, și ea nici nu se ascunde.
Ecaterina s-a necăjit, și Maria știa, dar tăcea, îi era milă de noră. Din când în când îl dojenea pe Ion, care încerca să o liniștească.
Măi mamă, ce tot crezi tu din vorbe de babe? Lasă-le să vorbească!
Într-o zi se năpusti Vasilica:
Cati, Ion tocmai a intrat la Sanda în curte, am văzut cu ochii mei! Vrei să rămâi singură cu trei copii? Mergi la ea și trage-o de păr! Ești gravidă, Ion nu te va atinge niciodată, îndrăznește el?
Dar Ecaterina nu avea curaj să se pună cu Sanda, care era o fire certăreață și neîmblânzită, călită în scandaluri și singurătate, de când bărbatul i se înecase beat la Nistru. Totuși, își făcu curaj.
Am să-l privesc pe Ion în ochi, să vedem dacă recunoaște. Mereu zice că-s vorbe de babe, îi spuse soacrei, care încerca s-o oprească.
Cati, unde te duci așa, cu burta mare? Ai grijă de tine
Era un amurg de toamnă târzie. A bătut în geamul Sandei. Aceasta nu a ieșit, dar a strigat dincolo de ușă:
Ce mai vrei, de ce bați?
Deschide, te rog! Știu că e Ion la tine, oamenii mi-au spus! răspunse Ecaterina tare.
Da’ sigur, de parcă m-aș grăbi să-ți deschid! Pleacă acasă, nu fii de râsul lumii!
Ecaterina s-a învârtit puțin și apoi a plecat, pricepând că nu va fi primită. Ion s-a întors beat după miezul nopții. Rareori bea, dar se întâmpla. Cati nu dormise.
Unde ai fost? Știu că ai fost la Sanda. M-am dus, nu mi-a deschis Tu știai.
Eh, iar scornești, n-am fost! Am băut cu Ghiță Șchiopul, nici n-am simțit cum s-a dus timpul.
Ecaterina nu l-a crezut, dar n-a făcut scandal, nu-i plăceau certurile, era prea târziu. Nu-i prins, nu-i hoț, așa se zice. Dar toată noaptea s-a frământat.
Unde să mă duc, cu doi copii, al treilea pe drum? Mama e bolnavă, frate-meu are și el trei copii. Casa plină, unde să ne mai înghesuim?
Mama îi spunea mereu, când Cati îi plângea despre Ion:
Rabdă, fată, te-ai măritat, ai copii, rabdă. Crezi că mie cu tatăl tău mi-a fost ușor? Belea și bătaie, te ascundeai la vecini. Dumnezeu a avut grijă de el, dar eu am răbdat. Ion al tău măcar nu te bate și nu bea așa de rău. Femeile în Moldova cam asta fac, rabdă.
Ecaterina nu era de acord cu toate, dar știa că nu poate pleca. Și Maria o încuraja mereu.
Fată, unde să te duci cu trei copii? Ne descurcăm amândouă cu Ion.
Al treilea copil a fost o fetiță – Steluța, dar s-a născut firavă, bolnăvioasă, ca o umbră a grijilor din sarcină. Cu timpul, s-a liniștit, iar Maria i-a purtat multă grijă.
Catinca, ai auzit? veni iar Vasilica, ca un radio stricat, cu toate știrile și vorbele din sat, Sanda a primit pe Mitu la ea, că l-a gonit nevasta.
Să-l primească, ce-mi pasă, m-am bucurat în sinea mea, să nu mai meargă Ion acolo.
Dar peste o lună, Vasilica a venit din nou.
Mitu s-a întors la nevastă, Sanda rămâne iar să-și caute bărbat. Ai grijă de Ion, nu se știe când îl trage inima iar.
Ecaterina și Ion trăiau, din nou, liniștiți, Maria era mulțumită. Dar dacă bărbatul are un drac în coaste, nu se liniștește lângă femeie.
Pe drumul spre magazin, Maria s-a întâlnit cu vechea prietenă, Anița.
Marie, Ion al tău parcă nu-i al tău! Ecaterina e o femeie de toată isprava, tu singură o lauzi Ce mai vrea?
Da ce Anițo, Ion iarăși umblă după femei?
Umblă, cum nu! Când are de toate acasă, alergă la Viorica, divorțată, de la cantina satului
Maria nu i-a spus Ecaterinei, îl dojenea pe ascuns, dar cu fiul n-ai ce te pune la bătrânețe. Ion țipa la ea să nu se bage.
Mamă, muncesc, aduc bani, mă tot acuzați, ascultați gura satului…
Anii au trecut. Copiii au crescut. Lăcrămioara s-a măritat, a rămas la oraș, unde a făcut școala. Mihai a terminat universitatea la Chișinău și s-a însurat cu o fată de acolo.
Steluța termină liceul și vrea să plece la centrul raional. Ion s-a potolit, nu mai umblă nicăieri, doar serviciul și casa. Mai mult pe divan, cu sănătatea șubrezită. Nu mai pune gura pe țuică, și nici înainte n-o făcea prea des.
Catinca, parcă mă doare inima, îmi trage și-n spate, se văita Ion. Iar mă dor genunchii, să fie de la oase? Mă gândeam să merg la un medic la raion…
Ecaterinei nu-i părea rău de el. Inima îi devenise piatră, după atâtea lacrimi și dezamăgiri.
Acum, cu sănătatea la pământ, stă acasă și se plânge. Să se plângă la fostele… să le vadă ele acum cât au grijă de el
Maria nu mai era, o îngropaseră lângă bărbatul ei. Casa Ecaterinei și a lui Ion era tăcută. Dădeau din când în când copiii și nepoții prin vizită. Ambii se bucurau de gălăgie. Tatăl se văita de sănătate, uneori o învinovăţea pe soţie că nu are grijă de el. Lăcrămioara îi aducea pastile, se rotea în jurul lui, și îi mai zicea mamei:
Mamă, nu certa pe tata, e bolnav…
Ecaterina se simțea rănită, că fata ținea cu tatăl.
Fata mea, singur și-a ales drumul! A avut o tinerețe plină de nebunii, iar eu m-am scurs de sănătate tot suferind, zicea mama în apărare.
Și Mihai încerca să-i dea curaj tatălui, vorbeşte mai mult cu el, așa-s bărbații…
Copiii păreau că nu pricep când Ecaterina povestea că tatăl le-a trădat-o și ea a răbdat pentru ei. Cum să-i lase fără tată? Cât de greu i-a fost! Dar răspunsul era mereu același:
Mamă, nu scormoni trecutul, nu-l chinui pe tata, zicea Lăcrămioara. Fratele era de partea ei.
Mami, ce-a fost, a trecut, încerca Mihai s-o mângâie pe umăr.
Ecaterina era puțin îndurerată că copiii țin cu tatăl lor, dar îi înțelegea și nu-i purta pică. Numai viața știe să le așeze pe toate la loc.
Vă mulțumesc că ați citit, că sunteți aproape, și pentru susținere. Vă doresc noroc și vis lin în viață!







