Nu am mai suportat capriciile soacrei la masa de Revelion și m-am strecurat la prietena mea.
Cine taie salata de boeuf așa? Uită-te, cuburile-s ca din cărămidă, nu intră în gură! De nenumărate ori ți-am spus: tăierea trebuie să fie fină, delicată, să dezvăluie gustul, nu să pară că le-ai tăiat cu toporul glasul doamnei Tamara Ionescu a înecat și zgomotul televizorului, unde Victor Luca, din nou, se pregătea să intre în baie.
Ana, cu cuțitul în mână, stătea deasupra bolului cu morcovi fierți. Ceasul arăta patru după-amiaza pe 31 decembrie. Spatele îi făcea cumva zgomotul unui vagon încărcat cu cărbuni, iar picioarele, încă în papucii de casă, erau umflate. Un mic tăietor la deget îi roșea pielea.
Doamnă Tamara respiră adânc Ana, încercând să nu lase vocea să tremure din cauza furiei ce se aduna acestea sunt cuburi normale, standard. Așa tăiem mereu. Dacă nu vă place, nu mâncați salata. Mai avem alte trei feluri.
Să nu mănânc? exclamă soacra, aproape că aruncă sosiera de pe masă. Ce-i asta să-i vorbesc cu soțul meu? Eu am venit la voi să sărbătoresc, să reunesc familia, și tu mă critici ca pe o felie de pâine? Vasile! Auzi cum îți vorbește soția cu mine?
Victor, așezat în sufragerie și încurcându-se în ghirlandă, oftă apăsat. Evitase conflictele, așa că adoptase strategia șoricelului: capul în nisip și așteptarea ca furtuna să treacă.
O, mamă strigă el din canapea. Taie mai fin, dacă ești milă? Mamă vrea ce e mai bun. Ea a fost chef profesionistă.
Am fost şefă de cantină! răspunde mândră doamna Tamara, ajustându-și broșa masivă de la gât. Normele sanitare nu au fost niciodată problema mea. În bucătăria ta, Ana, totul e dezordine. Prosopul e plin de pete și tot cu el îți ștergi mâinile. Antihigienă!
Ana a pus încet cuțitul jos. În interiorul ei, mânia începea să fiarbă, aceeași mâncăruri care de obicei duce la consecințe ireversibile. Nu era primul Revelion cu soacra, dar părea cel mai dur. Tamara venise două zile în urmă, pretinzând că vrea să ajute, dar de fapt să inspecteze fiecare colț și să tragă verdictul: nora dezordonată, fiul subnutrit, neexistând nepoţi (pentru că, probabil, nora este prea bolnavă sau egoistă), iar apartamentul arăta fără gust.
Prosopul e curat, lam scos dimineața, doar o picătură de suc de sfeclă sa stropit răspunde calm Ana. Doamnă Ionescu, aţi putea să ieşiţi din bucătărie? Trebuie să fript un prepeliu, e prea cald și înghesuit aici.
Prepeliu? ridică sprâncenele soacra, suspicioasă. Cum lai marinat? În maioneză, ca anul trecut? E vulgar! Trebuie să-l înmui în sos de coacaze cu ienupăr două zile. ţiam trimis reţeta pe Viber. Nu ai citit?
Lam marinat după reţetă mea, cu mere și miere. Vasile îi place așa.
Vasile ia plăcut ce ai învăluit în obișnuinţa ta! ţiai stricat stomacul lui. Ar trebui să aibă gastrită, privind cum stă palid. Eu iam făcut în copilărie chifteluţe în aburi, ciorbe fine
Ana simţi că un singur moment și prepeliul va zbura nu spre cuptor, ci spre fereastră, sau spre capul a doua mamă.
Bine, totul spuse ea, ștergânduși mâinile pe șorț. Prepeliul merge în cuptor. Salatele sunt gata. Mai rămâne să punem masa și să ne aranjăm.
Să te aranjezi? aruncă doamna Tamara un ochi de judecată. Ar trebui să-ţi pui mască de castravete. Altfel, Vasile te va vedea și apetitul îi va dispărea. Un bărbat trebuie să vadă o regină, nu o spălătorie de vase.
Ana înghiţi acea replică. Pentru soț, pentru sărbătoare, pentru a nu începe anul cu un scandal. A așezat tăvă grea în cuptor, a setat timerul și sa îndreptat spre baie.
Deschizând chiuveta, lăsă lacrimile să curgă. Cinci minute stă pe marginea căzii și strigă, împrăștiind machiajul. Are treizecicinci de ani, e şefă de departament întro firmă logistică mare, are douăzeci de subordonaţi. Împreună cu Victor a cumpărat apartamentul, investind moştenirea ei. De ce ar trebui să îndure umilinţe în propria casă?
Pentru familie șopti vocea interioară a mamei ei trebuie să fim înţelepţi, să suferim. Un conflict blând e mai bun decât o ceartă aprinsă.
Se spălă, îşi pune plasturi, încearcă să zâmbească în oglindă. Bine. Mai rămân şase ore. Ascultăm clopotele, mâncăm, și ea se culcă. Mâine o duc pe Vasile la pomul de Crăciun, eu rămân cu o carte.
Ieşi din baie, sperând la o truce. Apartamentul miroase a brad și carne friptă. Pare că totul se repara.
În dormitor, pe pat, zace rochia ei albastru închis, catifelată, cu decupaj frumos în spate. A cumpărat-o special pentru sărbătoare, cheltuind jumătate din bonusul anual.
O, Ana, o să porţi asta? vocea soacrelii răsună lângă ureche. Tamara intră fără să bată.
Da, e rochia mea de sărbătoare.
Ce alegere soacra strânge buzele. Catifeaua te face să arăţi ca o babă în loc de o prințesă. Culoarea-i sumbră. Revelionul trebuie să fie bucurie, strălucire! Vino cu ceva luminos, uşor. Am o bluză cu paiete, ţio pot împrumuta, dacă încăperi.
Mulţumesc, nu e nevoie. îmi place rochia. Şi lui Vasile îi place.
Vasile nu contează, atâta timp cât nu îi tai capul. Ca femeie, îţi spun eu: nu merge. Scoateţi defectele în evidenţă. Mai bine să mergi la sală decât să mănânci chiftele la miezul nopţii.
Ana începe să se îmbrace, mâinile tremurând, fermoarul se blochează.
Lasămi să te ajut, altfel rupeţi! tamara trage fermoarul, iar Ana se scutură. Aşa. Vezi singură. Am avertizat. Nu te plânge că bărbatul se uită la fetele tinere.
În jurul zece seara masa era pusă. Cristalul sclipea, lumânările ardeau, prepeliul, roşu și aromat, strălucea în centru. Vasile îşi puse cămaşa, Tamara Ionescu se înfăşură în rochia cu paiete și îşi arătă bijuteriile, devenind un brad de Crăciun.
Ana se simţea ca un lămâi stoarse. Nu avea chef, nici poftă. Vrea doar să se termine seara.
Hai să trecem anul vechi! strigă Vasile, turnând șampanie. Anul a fost greu, dar am rezistat. Cel mai important e că suntem împreună!
Adevărat, grea adaugă soacra, ridicând paharul. Mai ales pentru mine. Sănătatea e în derdelu, tensiunea sare. Fără ajutor. Fiul lucrează, nora tot ocupată cu cariera. Nuavem nepoţi. Singurătate
Mamă, suntem în contact, venim încearcă să se apere Vasile.
Sunăți… o dată pe săptămână, pentru aparenţă. Hai să bem pentru ca, în anul viitor, să fie mai multe gospodine bune și să-şi amintă de rolul lor.
Ana sorbi, simţind cum şampania îi amară gura.
Încercaţi salata propuse, împingând lângă soacră un bol de hamsii în șorici. Am făcut cu maioneză de casă, cum vă place.
Tamara luă o furculiţă, mirosea, clătină din dinţi, apoi înghiţi încet.
Ce să zic spuse ea. Hamsii prea sărate, sfecla nua fiert bine, croaţă pe dinţi. Maioneza Ana, recunoşti că ai pus o doză mare de oţet? E prea acrișoară.
Pun suc de lămâie, conform reţetei şopţi Ana.
Suc de lămâie în șorici! Cine tea învăţat? Mama ta, cu toate că nu a fost bucătară, nu a hrănit cu produse prelucrate. Aşa creşti un copil cu mâini albe.
Era un lovitură subţire. Mama Anei murise acum trei ani, iar Ana nu reuşea să accepte pierderea. Mama fusese o femeie blândă, cu două slujbe, pentru a-şi creşte fiica, fără timp pentru marinate de ienupăr, dar mereu caldă și primitoare.
Nu îţi atinge mama şopti Ana, sângele ia pulsat în obraji.
Ce am spus? Sinceritatea nu e păcat. Vasile, adu pâinea, că nu pot mânca acestă salată.
Vasile, fără să se uite la ea, îi întinse pâinea. Mânca, privind în farfurie, încercând să dispară.
Dintrodată, ceva sclipi în mintea Anei. Furia, resentimentul, oboseala toate se topiră, lăsând un calm cristalin. Sclipi spre soț. Omul care promitea să fie al ei în bine și în rău, acolo, tăcut, lăsândui mama să-i calce amintirea și săi umilească munca.
Vasile, e bine? întrebă.
Ce? tremură el. Bine normal. Ana, să nu ne certăm la masă. Mama doarși exprimă părerea.
Părere, deci. Normal.
Ana se ridică încet.
Unde mergi? La mâncarea caldă? Încă e devreme, stai, comanda soacra.
Nu, nu e la mâncare.
Ana părăşi sufrageria. În dormitor, despărţi rochia catifelată, o așeză în dulap. Îşi puse blugi, un pulover gros, o geantă sport mică, cu trusă de machiaj, lenjerie și încărcător.
Pe hol, îşi puse haină de iarnă, căciulă, cizme.
Vocea soacrei se auzea din sufragerie:
îi spun vecinei că nu trebuie să cumpere multicookerul, că mâncarea în el e moartă! Mai bine să gătească în oală pe sobă. Vasile, unde e Ana? Parcă e supărată. Trebuie să o duci la doctor.
Ana se uită prin prag.
Nu sunt supărată, doamnă Tamara. Doar am tras nişte concluzii.
Vasile aruncă furculiţa.
Ana, ce faci? Unde te duci, în blugi?
Plec, Vasile.
La magazin? Ceva lipsește? Fug de aici!
Nu. Plec din casă. Sărbătoriţi. Mâncaţi prepeliul cu mere, nu cu ienupăr. Aruncaţi salatele, sunt dezgustătoare.
Ana, nu mai face circ! Oaspeţi la uşă, clopotele în curând!
Nu am oaspeţi. Am în casă două persoane străine. Unul mă urăște, celălalt nu-mi pasă. La mulţi ani.
Se întoarse și se îndreptă spre uşa de la intrare.
Ana! Staţi! Vasile sări, răsturnând scaunul, şi o urmă cuprinse. Ce faci, în noaptea asta?
Merg la cel care mă preţuieşte.
Deschise uşa. Pe stradă cădea ninsoarea pufoasă. Era liniştit, doar îndepărtat, focurile de artificii începeau să răsune. Respiră aerul rece de iarnă, dar nu simţi frig. Se simţi uşor, liberă.
Sună telefonul.
Svetla, dormi?
Ana? Ce se întâmplă? Suntem la petrecere! Vrei să vii?
Pot să vin? Acum.
Pauza, apoi vocea Svetlei, prietena ei, deveni gravă:
Ce sa întâmplat? Vasile te-a supărat?
Plec. Cred că pentru totdeauna. Stau lângă uşă cu geanta.
Aştept! Pune-ţi picioarele în sus şi vino! Avem plăcintă, șampanie, codul interfonului îl ştiţi?
Ştiu.
A luă un taxi. Tariful era astronomic, noaptea de Revelion, dar nu îi păsa. Când mașina galbenă se opri, se urcă pe scaunul din spate și, pentru prima dată în ziua aceea, zâmbi.
La Svetla, era aglomerat, strâmt și plin de căldură. Holul mirosea a portocale și pilaf. Svetla, în hanorac cu reni, o îmbrăţi cu o strângere care făcu să scârţăie oasele.
Intră, frumoaso! strigă. Vino, că e frig!
În apartamentul lor, copii, câine, un cuplu de prieteni. Nimeni nu stătea la masă cu feţe de piatră. Se mişcau, râdeau, muzica răsuna. Pe masă nu erau cristale, ci șerveţele de hârtie, o oală mare de pilaf, sandvişe cu icre și un găÎn acea noapte, sub lumina pâlpâitoare a lumânărilor, Ana descoperi că adevărata sărbătoare începuse în inima ei, când lăsă în urmă lanțurile trecutului și îmbrățișă libertatea cu fiecare respirație.
