Bună, aici locuiește Alexei?
Da Și voi cu ce treabă?
Sunteți mama lui?
Eu?! Soția! Fată, voi ce doriți?
El e acum la spital și nu știu în ce stare e, nu-mi spun nimic nu am dreptul. Doar rudelor. buza superioară a necunoscutei a început să tremure. Pot să intru?
Hai, intră. Nu înțeleg, de ce te interesează sănătatea soțului meu, cine ești tu? Lucia a arătat cu mâna spre bucătărie. Pe acolo.
Fata s-a așezat pe marginea scaunului, a scos o batistă din buzunar și și-a șters sudoarea de pe frunte.
Gazda s-a apucat de gătit, așteptând ca musafira să înceapă să vorbească.
Poate vrei apă?
Nu Da, dacă se poate.
Și tot o să taci? Ai venit să stai la mine sau cum?
Alexei a promis să se însoare cu mine, a adăugat după o mică pauză, toamna!
Aaa, dacă e vorba de nunta, spăla Lucia o oală, asta schimbă situația, dar la noi poligamia e ilegală.
N-am venit să glumesc.
Nici eu, n-am simțul umorului.
Înțelegeți, el o să se însoare cu mine toamna. Doar că o să divorțeze de dumneavoastră și atunci
Hm Și de ce ai venit acum? Atunci toamna să vii. Cum te cheamă?
Ana Anna.
Eu sunt Lucia! Ana-Anna, de ce nu vara? Deja nu-ți mai vezi picioarele de sub burtică. Treaba lui?
Da, după cum vedeți, așteptăm un copil cu Alexei. A zis că după ziua dumneavoastră o să divorțeze.
Aha, acum am înțeles. Uite, Lae, omul nu se schimbă, cum se zice, n-are rost să-l îndrepți pe cel strâmb.
Despre ce vorbiți? Nu vă înțeleg.
Dar eu pe tine te-am înțeles imediat. De unde ești?
Am venit dintr-un sat. Lucram la fabrică.
Așa, ai venit să cucerești orașul. Și Lae nu suportă țipetele copiilor. Când naști?
Peste două luni.
Uu, și de-aia se dă la o parte, vrea să-și protejeze nervii. Când am avut primul copil, s-a mutat la părinți, nu apuca să doarmă pentru serviciu, iar slujba lui nu-i chiar așa grea, mai degrabă te poți lăsa pe spate.
Îmi spuneți, vă rog, cum se simte?
De ce să nu-ți spun?! Stabil, dar grav. Nu te speria, ochii ți-au ieșit din orbite. O să trăiască.
Ce să fac?
Și eu de unde să știu ce să faci?! Când te-ai aruncat în pat cu el, nu m-ai întrebat: «Ce să fac?»
Sunt în anul trei la facultate, la fără frecvență. Acasă am mama și frații mici. N-am unde să merg. Și Alexei mi-a spus că trăiți de mult ca străinii. Doar stă cu dumneavoastră din cauza copiilor.
Așa?! Lucia simțea că răbdarea ei atinge fundul. Lasă-mi numărul tău și adresa, o să iau legătura cu tine!
În ce sens?!
Când o fi externat, te sun să-l iei.
Unde?
La mama ta și frații tăi.
Nu are loc.
Și acum unde locuiești?
În cămin.
Atunci acolo vă duceți. Nu visa la apartamentul meu. Mi l-a lăsat bunica, deci nu intră la partaj la divorț. De ce clipești? Nu are niciun drept asupra locuinței mele.
Greșiți, ne iubim.
Atunci trăiți într-o colibă. Și acum pleacă, cât sunt bună. Îți amintești unde-i ieșirea? Atunci n-are rost să-ți arăt. Lucia a aruncat oala în chiuvetă, pe care o ștersese aproape până la fund în timp ce vorbea cu musafira. Ana a ieșit, lăsând ușa să se închidă încet în urma ei. Ploua ușor afară, iar picăturile alunecau pe geamurile căminului unde avea să doarmă în seara aceea. În poșetă, telefonul a vibrat un mesaj de la spital: Stare stabilă. Poate fi externat în două săptămâni. A respirat adânc, a strâns haina în jurul burții și a pornit pe potecă, știind că nimeni nu o va aștepta acasă.
