Neamurile soțului mă numeau “fată fără zestre”, iar mai târziu au venit să ceară împrumut ca să-și c…

Jurnalul meu pagina din toamna trecută

Încă mă întreb uneori cum am ajuns să fiu fata fără zestre să mi se pună această etichetă ca o piatră de moară la gât. Parcă aud și acum vocea bătrânei Eleonora, cuscra, rostind răspicat, când am venit prima dată în casa lor: Ei, dragă, l-ai adus pe băiatul nostru să stea cu o sărăntoacă, fără nici măcar o pernă de acasă, doar cu niște năzuințe și o geantă jerpelită. Ți-am spus eu să-ți cauți una din familie bună, nu ce găsești pe drum. Să-ți fie rușine!

Nu o rostea pe șoptite; o spunea ca la judecată, răsfoind ce aveam eu două fețe de pernă chiar ponosite, o pătură și hainele mele, toate împachetate cu grijă. Eu, Ilinca, strângeam mânerele genții, de parcă aș fi vrut să mă șterg de pe fața pământului sub privirea ei scrutătoare. Sofica, cumnata, chicotea ironic, încercându-mi singura eșarfă mai elegantă și făcându-se că e madam în fața oglinzii.

Vasile, pe atunci încă tânăr, n-avea curaj să-i facă față mamei lui, roșind probabil până la rădăcina părului.

Gata, mamă, ajunge, a rostit el, cu voce joasă, smulgând prosoapele din mâna bătrânei. Ilinca e soția mea. Oricum vom sta separat, ai spus că știi. Aducem doar lucruri până găsim chirie.

Separat? Cu ce bani, dragă? Pe salariul tău de inginer, sau pe milioanele aduse de fata asta săracă? Of, Vasilică, o să vezi tu ce amar îți va fi cu ea. E fată de la țară, nu are nici gust, nici pretenții, nici avere.

Fata fără zestre termenul mi-a rămas lipit de frunte. Ne chemau la mese mai mult din obligație, să aibă pe cine ironiza ba salata era prea mare (ca la țară), ba rochia mea era modă veche, ba darul ieftin. Din respect pentru cei bătrâni și din dragoste pentru Vasile am tăcut. Am fost crescută cu bunul simț moldovenesc: pacea e mai bună decât cearta.

Anii grei. Am stat prin chirii, am adunat fir cu fir. Eu, cu diploma de tehnolog textil, lucram două schimburi la fabrică și coceam haine acasă, ba brodam, ba schimbam fermoare, ba croiam perdele pentru vecini. Vasile accepta orice: făcea taximetrie, repara calculatoare. De la familia lui, doar sfaturi, critici și ironiile Soficăi, cocoțată pe un statut pe care îl pierdea încet.

Nici când am avut nevoie amarnică, nu ne-au ajutat. Odată, s-a stricat frigiderul și Vasile a sunat la mama lui să împrumute câteva mii de lei până la salariu. Nu am bani și, dacă aș avea, nu știu dacă v-aș da. Sunteți risipitori. Să-nvețe nevasta ta să gătească dintr-un ciocan, cum am făcut eu. Mi-am jurat atunci că nu vom mai cere niciodată nimic de la ei.

Dar timpul șterge marginile ascuțite, nu și rănile. Am muncit din greu, am transformat talentul și strădania în ceva concret. Am închiriat colțul unui magazin și am pus pe picioare prima mică croitorie. Oamenii apreciau, recomandările veneau valuri. În trei ani aveam deja atelierul meu. Vasile mi-a dat mâna la administrație, la cumpărături, la contabilitate. Am devenit echipă.

După încă cinci ani, fata fără zestre Ilinca Dumitrescu administra o rețea de ateliere textile de lux. Aveam apartament mare într-un bloc nou, mașină bună, și casă la țară, construită chiar după proiectul nostru.

Cu familia lui Vasile am păstrat distanța urări telefonice la sărbători și vizite rare. Eleonora îmbătrânise și devenise mai acră; Sofica divorțase, se întorsese la mamă-sa, pierzând strălucirea dar nu și orgoliul. Doi oameni, devorând amintiri și plângându-se de viață. De ani buni ignorau reușitele noastre. Când Vasile a venit cu mașina nouă, Sofica a făcut mișto: În leasing pe 10 ani, nu?

Nu mai aveam nimic de dovedit nimănui. Știam cât costă orice bănuț obținut, fiecare noapte nedormită.

Și, într-o bună zi, telefonul a sunat. Pe ecran Eleonora. M-am mirat, de obicei îl suna doar pe Vasile.

Alo, Ilinca dragă? Ce mai faceți voi? vocea siropoasă, dulce până la greață.

Bună ziua. Suntem bine, Vasile e la muncă, vă poate suna diseară.

Nu, eu pe tine te caut, copilă. Am zis cu Sofica nu ne-am mai văzut, parcă am vrea să venim în vizită, să vedem casa nouă. Zic că ați terminat renovarea?

Am ezitat, dar politicos am acceptat. Vă așteptăm sâmbătă la prânz?

Ne potrivim. Să dea Domnul!

Am pregătit masa cu ce aveam mai bun, nu de ochii lumii, ci din obișnuință friptură la cuptor, salate, plăcintă cu vișine și cozonac. Mă liniștește gătitul. Au apărut la ora fixă: Eleonora cu bastonul și Sofica cu rochia ei prea strâmtă și stridentă. Au privit totul cu ochi de evaluator de consignație: parchet, tapet, mobilă italiană, picturi nu privirea oaspeților, ci a celor care cântăresc vatra.

Ia uite, Sofica a oftat și ea admirativ, Ce frumos v-ați aranjat!

Vasile le ajută să-și lase hainele la intrare. La masă, discuția a mers greu. Mâncau cu poftă, dar nu rezistau să nu ironizeze: Bun, foarte bun friptura, Ilinca, sigur scumpă, nu ca noi pe pensie Acum voi sunteți la belșug.

Mamă, ajunge, a rostit Vasile.

Eu mă bucur, dragă. Băiatul meu în sfârșit trăiește bine, are nevasta pricepută.

După desert, Eleonora a început.

Vă mulțumim că ne-ați primit. Dar am venit cu o rugăminte. E treabă de familie

Am știut atunci. Mi-am îndreptat spatele.

Ne-am gândit să renovăm vechea casă de la țară. E prăbușită, curge acoperișul, nu mai poți sta. Eu-s bătrână, nu suport orașul, iar Sofica-i slăbită cu nervii. Am găsit proiect de casă nouă etaje, terasă, geamuri panoramice. Firma cere trei milioane de lei și noi nu avem decât cât să mănânce pisica.

A urmat liniștea.

Și voi, a început Vasile.

Vrem să ne ajutați, a tăiat-o mama lui, privind insistent către mine. Voi sunteți cu bani, trei milioane sigur nu e mult pentru voi. Pentru noi, salvaează mult. Ne-ar plăcea să ne ajutați. Vin și nepoții, grătar la țară, facem un cuib pentru familie!

Am gustat ceaiul, rece și amar pe limbă.

Înseamnă că vrei imprumut? am întrebat, clar.

Eleonora s-a uitat la Sofica, apoi la mine.

O, fată, ce imprumut? Suntem familie, eu cu pensia, Sofica fără serviciu. Să dăm înapoi, cum? Sperăm că ne ajutați. Aveți destui bani, altfel ce rost are să tot munciți nu luați cu voi nimic în pământ. E pentru familie, nu pentru străini.

Deci, vrei să vă donăm trei milioane, fără nicio garanție, pentru vila voastră?

Nu ‘donați’, să investiți. Casa va rămâne vouă, când noi nu mai suntem

Să trăiți sănătoase, doamnă Eleonora. Dar să fie clar cerere pentru trei milioane, gratuit, pentru confort și panaramă?

Pentru voi toți! a adăugat Eleonora.

Am părăsit masa și am mers la fereastră. Sub balconul meu, orașul fremăta, copacii aveau frunze gălbui, ca vechile fețe de pernă aduse din camera de cămin. M-am întors și le-am privit în ochi.

Îmi amintesc perfect ziua nunții, doamna Eleonora. Când mi-ați răsfoit lucrurile, când ați spus ‘fără zestre’. Când ați zis că sunt o sărăntoacă.

Of, Ilinca, nu mai vorbi de trecutul mort. Erai tânără, eu grijulie cu Vasile, prea ai crescut Uite ce doamnă ești acum.

Așa am ajuns nu datorită vouă, ci împotriva voastră. Noi singuri am făcut tot. N-ați schimbat niciodată, nici când ceream cinci mii de lei și voi ziceați că nu aveți.

Nici nu aveam! s-a amestecat Sofica.

Aveați, Sofica. Tocmai cumpărasei blana cea scumpă. Acum stați la masa mea, cereți ca ‘fata fără zestre’ să vă plătească luxul.

Noi nu cerem, Ilinca, doar rugăm! vocea Eleonorei tremura. Cum poți să refuzi rudelor, creștină fiind, să lași o bătrână fără adăpost?

Aveți apartament cu trei camere, nu sunteți în stradă. Vila e un moft.

Vasile a intervenit.

Dacă vreți casă nouă, vindeți apartamentul, luați unul mai mic, faceți credit. Trăiți pe bugetul vostru.

Așa e, că ai ajuns sub papuc! se răsti mama lui, ridicându-se. Ea ți-a spălat creierul! Îți stric viața, Ilinco, cu tot aurul. Eu, mama, să stau-n ruine și tu să te îmbogățești? Dumnezeu să vă ierte! Să nu vă pice bine bogăția asta!

Ieșiți, am spus eu, calmă.

Cum? rămase Eleonora fără aer.

Părăsiți casa mea și să nu mai reveniți. Niciodată.

Au ieșit trântind ușa, aruncând cuvinte grele și amenințând cu blesteme. Vasile le-a dat paltoanele fără să spună nimic, doar tăcut, privindu-le, realizând că nu mai sunt familie, ci străini.

Când s-a închis ușa, am strâns fața de masă pătată și am aruncat-o în coșul de rufe. M-am prăbușit pe canapea, acoperindu-mi chipul cu mâinile. Nu am plâns, nu m-am cutremurat, doar un val de oboseală și o liniște nefirească s-a așternut.

Vasile s-a așezat lângă mine, m-a cuprins peste umeri:

Iartă-mă, a rostit.

Pentru ce? l-am privit.

Pentru ce am permis să se întâmple. Pentru că sunt așa. Mi-e rușine.

Nu ai ce să-ți reproșezi. Nu alegi părinții. Azi ne-ai apărat. Asta contează.

Credeam, sincer, că le e dor de noi. Ce prost am fost.

Nu ești prost, Vasile. Ești bun, vezi ce-i mai bun în oameni.

Trei milioane nici n-au gust, doar pretenții. Dacă le dădeam, crezi că ne-ar fi iubit?

Nu, ne-ar fi disprețuit mai rău. Pentru ei suntem mereu ‘din alt neam.’ Acum suntem vinovați că suntem bogați și nu le dăm.

Așa este. Întotdeauna ai avut dreptate.

Vasile a adus o sticlă de vin bun.

Hai să ciocnim pentru noi. Pentru puterea noastră. Și că nu datorăm nimic nimănui.

Am stat în livingul luminat, gustând vin și privind seara ce se lăsa peste oraș. Telefoanele erau închise. Știam că Eleonora sună tot neamul cu povestea noră-i hoață, fiu-i trădător, dar nu ne mai păsa.

Luna următoare am auzit că Sofica a convins-o pe mama ei să ia credit uriaș pe apartament. Au dat avans echipei de muncitori, care a dispărut, lăsându-le doar o groapă în curte. Acum fug între judecată și poliție, copleșite de datorii și certuri.

Vasile a schimbat numărul de telefon; nu mai răspunde chemărilor.

Eu, în atelierul meu, mângâind mătase de calitate, simt că viața e neașteptat de corectă. Fiecare primește exact ce merită. Fata fără zestre a făcut imperiu şi casă plină de dragoste şi respect. Cei ce se lăudau cu neamul au ajuns la mâna norocului dar nu așa cum visau.

Și, mai presus de toate, mi-am dat seama: zestrea nu e în fețe de pernă sau bani. E în caracter, pricepere și iubire. Iar la aceste bogății nu mi-a lipsit niciodată nimic.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

15 + six =

Neamurile soțului mă numeau “fată fără zestre”, iar mai târziu au venit să ceară împrumut ca să-și c…
Doar după testul ADN. Nu avem nevoie de străini, – a declarat soacra – Doar o sută de mii?! – a râs Lizeaveta. – Cam ieftin ai evaluat libertatea băiatului tău! Poate găsești și două sute de mii? – Dacă va fi nevoie, o să fac rost, – a mormăit Maria. – Deci, ești de acord? Dacă totul ține doar de bani. – Marie, spune-mi drept, mult te-ai gândit până să-mi faci propunerea asta? – a întrebat Lizeaveta. – Lăsăm banii la o parte! Spune-mi ca femeie! – Hai să nu ținem lecții de morală, – a făcut Maria o față acră, – nimeni nu e fără păcat! Și tu, ca mamă cu mulți copii, ar trebui să înțelegi că pentru copilul tău… – Deci vrei să mă cumperi? – a întrebat Lizeaveta. – Sau pe Dănuța mea? Ce, amărâte suntem? Ne arunci niște bani de răscumpărare și gata, totul e bine și frumos? Dar că al tău Vanea i-a făcut ochi dulci fiică-mii, a lăsat-o însărcinată și acum… Nici nu știu cum să spun. Ori se ascunde, ori la mămica se trage sub fustă! Ca să-i facă ordine după isprăvile lui! – Lizeaveta, fii sinceră, – a spus Maria. – Al meu Vanea are doar optsprezece ani! Ce familie, ce copil? El trebuie să învețe! Să-și găsească un serviciu! Unde o să meargă dacă e legat de familie cu copil? – Dar înainte nu s-a gândit, când dădea târcoale fetei mele? – a zâmbit ironic Lizeaveta. – Să se obișnuiască cu viața de adult, cu responsabilități! A făcut copil, să fie bărbat! Iar dacă nu, atunci alte variante sunt destule! Tribunal, pensie alimentară… Maria a rămas cu gura căscată. – Să nu-ți zboare vreo cioară-năuntru! – a râs Lizeaveta. – Și să nu crezi că, dacă muncesc de dimineață până noaptea, nu știu nimic! – N-am venit să mă cert, am venit să rezolvăm pașnic! – a spus Maria, străduindu-se să-și păstreze calmul. – Și-s gata să plătesc, pentru deranjul produs. – Și pentru ce mai exact plătești? – a întrebat Lizeaveta. – Pentru că al tău băiat a lăsat-o însărcinată pe a mea? Sau pentru că îi fuge de două luni? Sau pentru că a mea trebuie să facă avort? Sau e avans la pensie alimentară după ce naște Dănuța? Maria s-a blocat la cât a auzit. Ultima variantă îi plăcea cel mai puțin. Căci atunci, în orice clipă, ar putea chema socoteală băiatului! – Nu mă încurca! – a avertizat Maria. – Îți dau bani reali, ca să închidem subiectul o dată și bine! Ce faci tu apoi, nu mă privește! Dacă vreți, avortați, dacă vreți, nașteți și creșteți copilul, dacă nu, dați-l la casa de copii! Numai să nu aibă băiatul meu nicio treabă cu asta! Dacă suma nu ajunge, lasă predicile și spune cât trebuie! Dacă e, iau credit pe soț! – Marie, să știi că poți să-ți vezi de drum! – i-a spus Lizeaveta. – Ca femeie cinstită, nu pot să-ți spun unde. Dar dacă ai venit cu așa propunere, nici cu cinstea nu ai treabă! Așa că știi și tu unde să te duci, cât să stai și unde să-ți bagi banii! – Lizeaveta, hai să rezolvăm în liniște! – a spus Maria, nervoasă. – Du-te-n pace! – a răspuns Lizeaveta. – Sau scap câinele pe tine! Nimeni nu știa dacă Maria și-a salvat sau nu băiatul, dar cât Lizeaveta era supărată, fata ei de Vanea nu se apropia. Deci, Vanea avea timp să-și revină și să continue școala. Iar dacă Lizeaveta se răzgândea, de Vanea deja nu mai era urmă – îl trimiteau la oraș, la facultate. Iar orașul – e oraș: poți să dispari de nu te mai găsește nimeni! Maria abia s-a abținut să nu sară la Lizeaveta să o tragă de cozi: – Ia te uită, ce mândră e! Refuză banii! Și am venit ca omenie! Dar ea, zice că scapă câinii! Extraordinary! Cu una ca ea nici la o masă n-ai ședea, că te învârtește pe degete! Dar Maria nu știa atunci că povestea abia începea. De fapt, totul a început mai devreme. Foarte rar părinții află la timp de problemele copiilor. De regulă, mult prea târziu. Și pe urmă doar speră să nu fie prea târziu să mai repare ceva. Când Maria a aflat, de la zvon, că Vanea ei a lăsat-o însărcinată pe fiica Lizeavetei, inima i-a stat. – Să-mi placă Vanea de Dănuța? Ea e… – să nu spună ceva nepotrivit, s-a oprit – din familie cu mulți copii! N-are nimic de zestre! N-ar fi băgat-o în seamă Vanea! – Eu spun cum am auzit, – a zis bătrâna Ignatovna. – Nu crezi, întreabă pe oricine din sat! Toată lumea știe! Numai tu nu! Maria, cu inima strânsă, a rămas fără aer. Nici bărbatul, nici fiul nu erau acasă – plecați la pădure. Veneau abia seara. Maria trebuia să facă treburi prin casă, dar totul îi cădea din mâini. Și vestea nu-i mai ieșea din minte. Și asta era cea mai proastă veste posibilă. – Dar unde? Dar de ce? La cine? Ce să facem cu familia lor? După o zi de nervi și frământări, Maria era epuizată. Când a venit fiul, l-a luat la întrebări severe: – Unde umbli? N-ai găsit fete mai potrivite în sat? Vanea a recunoscut, crezând că scapă până la finalul vacanței ca să fugă la școala profesională din satul vecin. Poate nici nu-l mai ajungeau zvonurile! Dar de furia mamei n-a scăpat. Vanea a început să plângă și s-a apucat să-și plângă de milă. Frumos de nu era, deștept nu se putea lăuda, aspect – mediocru. Nici cu fetele nu avea succes. Dar vârsta și hormonii cereau! Și și băieții îl tachinau că va rămâne burlac pe viață. – Iar Dănuța a fost de acord! – Dănuța ar fi de acord și cu un drac în pantaloni! – s-a revoltat Maria. – Are 19 ani și fug băieții de ea, ca de ciumă! Că doar nu-i prost să-și bage cineva capul la o familie săracă! Copii o grămadă, bărbatul la pat! Dacă iei una ca Dănuța, de muncă n-ai să scapi pentru familia lor toată viața! – Mamă, dar e bună! Blândă și drăguță! – plângând, a zis Vanea. – Dar că-i urâtă nu te-a deranjat? – a țipat Maria. – Cum te-ai… Vanea s-a înroșit și a tăcut. – Doamne, ce-ai putut păți! – Maria și-a dus mâna la inimă. – N-am fost de multe ori… – a spus Vanea. – Și nici nu trebuia! – a ripostat Maria. – Rezultatul iese repede! Iar la anul ai de dat la facultate! Cu copil ce faci? Te pun la plată de pensie! – Poate nu-i al meu? – a întrebat cu speranță Vanea. – Să dea Domnul, da’ cine s-o vrea pe ea? – a suspinat Maria. – Dacă nu reușim să ne înțelegem, doar test ADN! Să nu ne trezim cu străini! – Ea a zis că-mi va fi credincioasă, – a zis încet Vanea. – Să sperăm că te-a mințit, – a mormăit Maria, scoțând cutia cu economii. – Grigore! Asta era spre bărbată-său, deci Vanea a dispărut în altă cameră. – Grigore, nu prea avem aici! – a strigat Maria. – Sunt la economii, – a răspuns calm Grigore. – Săptămâna viitoare pot fi ridicați. Ai uitat? – Eh! Cum să uiți? Creierii te lasă! – Maria s-a prăbușit în fotoliu cu cutia de bani în brațe. – Ai auzit ce-a făcut fiu-tău? – A crescut băiatul! – a zâmbit Grigore. – Poate pregătim de nuntă? – Ești nebun? Ce nuntă? Cu cine? – Maria a sărit indignată. – Niciodată! Ne vom răscumpăra! Crezi că-i ajung o sută de mii? – De unde să știu? – a dat din umeri Grigore. – La cât e Lizeaveta de necăjită, și-un bănuț ar lua! – Cu bănuți nu rezolvi nimic aici, – a clătinat Maria din cap. A numărat banii, și-a amintit cât au la economie. – Avem două sute de mii, – a adăugat ea. – Ofer mai întâi o sută. Dacă negociază, dau două sute! Dacă trebuie, peste o săptămână, avem și cinci sute. Maria a dat din cap, împăcată cu calculele ei. – Merg cu tine? – a întrebat Grigore. – Dacă l-ai fi supravegheat pe fiu-tău, nu dădeam banii! – a mormăit Maria. – Mă descurc singură! *** Răspunsul Lizeavetei nu a fost clar, și nici pe Dănuța nu avea rost să o întrebe – nu ea decidea. Dar Vanea a stat liniștit până la capătul vacanței și s-a dus la școala profesională. I-au interzis să vină până la vara viitoare. Iar cum personajul principal a plecat din sat, nu mai era temă de bârfit decât Dănuța, care a umblat însărcinată și apoi a născut. Iar Lizeaveta, și ea, a avut parte de vorbe. – Nici pensie n-a reușit să stoarcă de la Vanea! Acum să văd cum vor supraviețui! Lizeaveta, la asemenea discuții, răspundea că nu-i treaba nimănui! – Nu vom cerși la ușa voastră! Noi știm să răzbim! La sfârșit de iunie, a apărut Vanea în sat. Dar părinții i-au interzis să iasă din casă. Important era să plece la oraș după examene: la facultate. Dar Vanea a picat atât de rău încât nici la cu taxă nu avea șanse. – Grigore, du-te la comisariat să negociezi! – ordona Maria. – Dacă-l iau la armată, va uita tot! Poate la anul dă din nou la facultate! N-a reușit să rezolve nimic. Pentru că Grigore a insistat, i-au rupt câteva coaste și l-au ținut 15 zile. Când s-a întors, a adus vestea cum poate Vanea să nu fie luat la armată: – Să-l însurăm cu Dănuța și să recunoască copilul! Până face copilul trei ani, Vanea va avea amânare! Apoi să facă unul nou! Iar altă amânare! Și așa până când scapă de armată pe vârstă! – Ți-au plecat toate mințile? – a strigat Maria. – Nici celui mai mare dușman n-aș dori așa rude! – Atunci merge la armată! – a ripostat Grigore. Maria nu-și dorea să-l dea la armată mai mult decât să-l însure cu Dănuța. Dar, cum se zice, nu-s variante. – Mergem să ne rugăm de ea, – a cedat Maria. – Grigore, ia banii! Poate acceptă… – După ce te-a trimis la plimbare? – a zâmbit Grigore. – Și după tot ce a îndurat în sat anul ăsta? Poate mai bine îl ascunzi în pădure până împlinește douăzeci și șapte! – Ia banii și mergem! – a poruncit Maria.