Ai de gând să spui ceva? – mi-a zis stând în bucătăria mea Era iarnă, acum un an și jumătate, băiețelul meu avea doar 5 luni. Fratele soțului meu m-a rugat să-l primesc cu prietena lui la noi acasă pentru o săptămână. Cum să refuzi rudele? N-am fost deloc încântată – abia născusem, nu dormeam, nu mâncam, nu aveam timp de nimic, iar vizitele nu mă lăsau să mă odihnesc. Dar am zis că poate mă vor ajuta, voi putea să stau de vorbă cu cineva, să beau un ceai pe îndelete. Au venit cu mâinile goale să stea la noi o săptămână – nici măcar o jucărie pentru copil nu au adus. Eu am principiul meu – când intri într-o casă unde e un bebeluș, nu te duci cu mâna goală, așa am fost crescută, dar se pare că aici nu era cazul. Ei ziceau că au venit cu treburi, dar nu au spus despre ce e vorba. Eu, gospodină cuminte, găteam, făceam curat, m-am străduit să-i cunosc mai bine. Păreau ok, dar zilele s-au scurs și niciodată nu s-a oferit să mă ajute – nici la gătit, nici la curățenie, nici la copil, deși mă vedea alergând prin casă. Ea pleca dimineața pe la ale ei, prietenul dormea până spre prânz, soțul meu era la serviciu, iar eu alergam toată ziua cu copilul în brațe. Se întorcea, se lăsa pe canapea și până seara numai se relaxa, televizorul și odihna erau prioritare. Eu cu bebelușul, spălam podelele (era iarnă, omăt și mocirlă la intrare), găteam, hrăneam copilul, îl spălam, treabă peste treabă. A treia zi am cedat de oboseală. I-am spus soțului ce mă doare, dar el doar a ridicat din umeri – nu-i frumos ca bărbații să se bage în certurile femeilor. A patra zi, când s-a întors de la muncă, norocoșii mei musafiri au ieșit la film. În patru ne-am mobilizat – am terminat repede cu gătitul, am mâncat, iar ei când au venit, ne-au adus o grămadă de bere și ronțăieli, dar nimic pentru o mamă care alăptează – măcar o prăjitură să fi adus… S-au așezat la cină, apoi la film, ba l-au chemat și pe soțul meu cu ei. Atunci m-am supărat rău și m-am dus să stau de vorbă cu ea, i-am spus direct: – Scuză-mă, dar ai putea măcar o dată să-mi oferi ajutorul, am un bebeluș și sunt epuizată. Măcar curăță niște cartofi pentru supă sau întreabă dacă am nevoie de ceva. – Ce, mă cerți acum?! Nu cred că-i potrivit! Și eu sunt obosită. (Oare de la ce, de la canapea?) – Draga mea, ești în casa mea. Eu nu sunt musafira ta, tu ești musafira mea. – N-am de gând să ascult așa ceva! – Știi ce? Adună-ți lucrurile și plecați! Și-au făcut bagajele și au plecat. Mult timp după aceea am plâns de ciudă și supărare. Voi ce părere aveți – vi se pare normal să se poarte astfel?

Ai de gând să spui ceva? îmi zice ea stând în bucătăria mea.

Totul s-a întâmplat acum un an și jumătate, era iarnă, iar băiatul meu avea doar 5 luni. Fratele soțului meu ne-a întrebat dacă poate sta la noi o săptămână împreună cu prietena lui. Cum să-i refuz? Nici pe departe nu mă încânta ideea, tocmai adusesem copilul pe lume, eram epuizată, nu dormeam, nu mâncam, nu apucam să mă adun, iar rudele nu mă lăsau să mă odihnesc. Dar mi-am zis că măcar mă vor ajuta, poate apuc și eu să respir puțin, să mai stau la o vorbă la un ceai.

Au venit cu mâna goală să locuiască la noi, măcar de-ar fi adus vreo jucărie pentru copil. Eu nu am crescut așa, mereu când mergi într-o casă unde este copil, duci ceva, nu se vine cu mâinile în buzunar așa m-au învățat părinții, dar văd că nu toți gândesc la fel.

Ziceau că sunt cu treburi prin oraș, dar nu ne-au spus clar despre ce e vorba.

M-am străduit să fiu o gazdă bună, am găsit, am făcut curățenie, i-am cunoscut mai bine. Și părea că toate merg normal, dar în toate zilele cât au stat la noi, ea niciodată nu mi-a întins o mână de ajutor, ba la gătit, ba la curățenie, nici cu copilul nu a vrut să mă ajute, chiar dacă mă vedea zburdând prin casă.

Ea pleca dimineața cu treburile ei, băiatul dormea până la prânz, soțul era la serviciu, iar eu alergam după copil. Pleca să-și rezolve treburi, se întorcea și se tolănea pe canapea până seara, se uita la televizor, își vedea de ale ei.

Eu cu pruncul de braț, frecam podelele era iarnă și noroi pe jos, ba intrau, ba ieșeau, urme în toată casa, mai și trebuia să gătesc, să spal copilul, să îl hrănesc.

În a treia zi, nu mai puteam. I-am zis soțului cât sunt de obosită și supărată, iar el mi-a zis să nu fac caz, că nu se cade ca bărbatul să se bage în neînțelegeri între femei. În a patra zi, când s-a întors soțul de la munci, aceștia doi s-au dus veseli la cinema.

Cu patru mâini am terminat repede să gătim și am mâncat, iar pe urmă ei au venit acasă, cu multă bere și tot felul de ronțăieli, dar pentru mama care alăptează nimic, măcar o prăjitură să fi adus…

Cuplul fericit a mâncat și s-a dus la film, și îl strigau și pe soțul meu să vină cu ei. Eu m-am supărat și, după ce s-au întors, am luat-o deoparte și i-am spus:

Scuză-mă, dar ai putea măcar o dată să mă întrebi dacă am nevoie de ajutor, am un copil mic, sunt terminată de oboseală. Măcar să cureți niște cartofi pentru supă, sau să oferi o mână de ajutor.
Vrei acum să mă cerți? Nu cred că este potrivit! Și eu sunt obosită. (Oare de la ce, de la canapea?)
Să fim serioase, ești în casa mea. Eu nu sunt musafirul tău, tu ești musafira mea.
N-am de gând să ascult așa ceva!
Știi ceva, draga mea, strânge-ți lucrurile și pleacă de aici!

Au împachetat și au dispărut imediat. Mult timp după asta am plâns de ciudă.

Voi ce părere aveți, e normal să se poarte așa cineva?

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

17 + 18 =

Ai de gând să spui ceva? – mi-a zis stând în bucătăria mea Era iarnă, acum un an și jumătate, băiețelul meu avea doar 5 luni. Fratele soțului meu m-a rugat să-l primesc cu prietena lui la noi acasă pentru o săptămână. Cum să refuzi rudele? N-am fost deloc încântată – abia născusem, nu dormeam, nu mâncam, nu aveam timp de nimic, iar vizitele nu mă lăsau să mă odihnesc. Dar am zis că poate mă vor ajuta, voi putea să stau de vorbă cu cineva, să beau un ceai pe îndelete. Au venit cu mâinile goale să stea la noi o săptămână – nici măcar o jucărie pentru copil nu au adus. Eu am principiul meu – când intri într-o casă unde e un bebeluș, nu te duci cu mâna goală, așa am fost crescută, dar se pare că aici nu era cazul. Ei ziceau că au venit cu treburi, dar nu au spus despre ce e vorba. Eu, gospodină cuminte, găteam, făceam curat, m-am străduit să-i cunosc mai bine. Păreau ok, dar zilele s-au scurs și niciodată nu s-a oferit să mă ajute – nici la gătit, nici la curățenie, nici la copil, deși mă vedea alergând prin casă. Ea pleca dimineața pe la ale ei, prietenul dormea până spre prânz, soțul meu era la serviciu, iar eu alergam toată ziua cu copilul în brațe. Se întorcea, se lăsa pe canapea și până seara numai se relaxa, televizorul și odihna erau prioritare. Eu cu bebelușul, spălam podelele (era iarnă, omăt și mocirlă la intrare), găteam, hrăneam copilul, îl spălam, treabă peste treabă. A treia zi am cedat de oboseală. I-am spus soțului ce mă doare, dar el doar a ridicat din umeri – nu-i frumos ca bărbații să se bage în certurile femeilor. A patra zi, când s-a întors de la muncă, norocoșii mei musafiri au ieșit la film. În patru ne-am mobilizat – am terminat repede cu gătitul, am mâncat, iar ei când au venit, ne-au adus o grămadă de bere și ronțăieli, dar nimic pentru o mamă care alăptează – măcar o prăjitură să fi adus… S-au așezat la cină, apoi la film, ba l-au chemat și pe soțul meu cu ei. Atunci m-am supărat rău și m-am dus să stau de vorbă cu ea, i-am spus direct: – Scuză-mă, dar ai putea măcar o dată să-mi oferi ajutorul, am un bebeluș și sunt epuizată. Măcar curăță niște cartofi pentru supă sau întreabă dacă am nevoie de ceva. – Ce, mă cerți acum?! Nu cred că-i potrivit! Și eu sunt obosită. (Oare de la ce, de la canapea?) – Draga mea, ești în casa mea. Eu nu sunt musafira ta, tu ești musafira mea. – N-am de gând să ascult așa ceva! – Știi ce? Adună-ți lucrurile și plecați! Și-au făcut bagajele și au plecat. Mult timp după aceea am plâns de ciudă și supărare. Voi ce părere aveți – vi se pare normal să se poarte astfel?
Obiteljski izazov – Put kroz život s hrvatskim vrijednostima