Animalul apărea înotând prin luciul Râului Prut, între satul Vadu lui Isac și orașul Cahul, purtând pe cap un bidon de vopsea, iar speranțele ei de a ajunge la mal păreau să se subțieze ca nămolul din baltă.
Apoi, ca din ceață, apăru un erou cu chip blând: Petru a apărut și a schimbat soarta zilei. Salvarea s-a desfășurat ca într-o secvență de film mut, cu norii lunecând ciudat deasupra apei. Petru a liniștit căprioara cu un sedativ, a urcat-o în camioneta lui de la piața din sat și a dus-o la medicul veterinar din Vulcănești. Acolo, animalul a primit antibiotice și tratamente pentru durere, fiind apoi eliberată înapoi în pădure, cu iarba rece la picioare.
Ștefan, ajutorul lui Petru, a ales să nu o lase singură și a început să înoate spre mal alături de căprioară. Călătoria lor a fost obositoare, dar Ștefan s-a ambiționat, împingându-se printre stuf și rădăcini până au ajuns în sfârșit pe uscat. Căprioara atât de sleită încât nici nu se putea ridica, așa că Ștefan a luat-o în brațe și a cărat-o acasă, prin ulița cu plopi, până la casa lui de pe colț. Mama sa, Ecaterina, l-a întâmpinat cu ochii mari de bucurie văzându-l teafăr, împreună cu căprioara salvate din stranii ape visului.
Voinicia și istețimea lui Ștefan au salvat viața necuvântătoarei, iar în scurt timp ea era din nou pe mal, obosită dar fără răni, așezată de Ștefan într-o pajiște lângă pădure, să se odihnească sub liniștea teilor.
Ștefan a început să cânte încetișor romanța Pe lângă plopii fără soț, sperând să liniștească căprioara. Ca prin farmec, melodia a avut efect: căprioara nu mai înota haotic și, treptat, l-a lăsat să o ghideze spre mal.
Când au ajuns pe uscat ferm, Samaritianul cel bun a ajutat la punerea unui șnur de cânepă pe gâtul căprioarei și a condus-o înapoi spre pădure, printre frunze și umbre lungi nevătămată și împăcată.
Ne bucurăm că animalul a ajuns în siguranță, și sperăm că visele lui nu vor mai tulbura apele Prutului.
