Să fii cu un șmecher sub nivelul demnității mele. Cu astfel de oameni nu poţi convieţi şi nu îi lăsa să se înmulţească. M‑a însoţit cu mândrie femeia la propunerea mea.

Mă numesc Mihăiță, am 54 de ani, am trecut printr-un divorț, am o fiică adultă și pensia de la alimentele pe care le plăteam nu mai vine. Fostul meu soț locuiește departe și, sincer, pare că trăiește destul de bine, având în vedere câţi ani am purtat eu singur toate obligaţiunile familiale reparaţiile, creditele, concediile, achiziţiile, vila de la marginea oraşului, frigiderul, mașina de spălat și tot restul de maşină de tocat carne a vieţii de zi cu zi, în care bărbatul se transformă încet întro funcţie: adu, plăteşte, repară. După ce am terminat cu divorţul, miam pus pe hârtie o regulă clară: nu mai voi intra în din nou în rollercoasterul bărbatul trebuie din pricina că nu vreau să fiu iar un bancomat cu picioare.

Am cunoscut pe Anca pe un site de întâlniri. Are 49 de ani, e îngrijită, liniștită, are un job stabil și nu se plânge în fiecare mesaj de foşti ciori sau de bărbaţi abuzivi, cum fac multe femei de peste patruzeci de ani. Am vorbit prin mesaje câteva săptămâni, apoi am început să ne sunăm, ne-am întâlnit de câteva ori la cafenele din Centrul Vechi și am făcut plimbări prin Parcul Herăstrău. Mia părut că în sfârşit am găsit pe cineva adult, rațional, care ştie că la vârsta noastră relaţiile nu mai înseamnă prinţul pe cal alb, ci confort, linişte şi coexistenţă benefică pentru amândoi.

Încă de la început am fost sincer cu privire la așteptările mele, pentru că la 54 de ani nu mai e loc de surprize romantice. I-am zis direct: Vreau să am o relaţie fără bătăi de cap, fără cerinţa să dovedeşti iubirea sau să îmi cauţi în portofel banii pentru aţi susţine o a doua tinereţe. Am sărit peste capul acelei etape. Anca a ascultat calm, a dat din cap şi a fost de acord cu câteva lucruri, iar eu mam relaxat gândindumă: în sfârşit, o femeie matură care ţine cont că parteneriatul e despre împărţirea sarcinilor, nu despre căutarea unui sponsor.

Întro seară, stăteam la ea în apartament, bem vin roșu și discuţia a ajuns natural la ideea de a locui împreună. Anca are un apartament cu trei camere în cartierul Dorobanţi, iar eu locuiesc întrun studio mic, curat, dar nu foarte spațios. Am propus, pe care mil consideram logic, următorul plan:

Uite, putem să locuim la tine și eu îţi închiriez studioul.
Şi ce facem cu banii? a întrebat ea.
Încasăm chiria și o punem în bugetul comun pentru mâncare. Cheltuielile la utilităţi le împărţim în două. Pentru alimente, fiecare îşi cumpără ce vrea sau contribuim în comun totul corect.

Aşa că am observat prima dată cum ia schimbat expresia faţa. Nu a fost o schimbare bruscă, nu a fost o scenă de teatru, dar interesul cald din privirea ei sa stins. A pus paharul pe masă şi a întrebat:

Deci îmi propui să locuiesc în apartamentul meu, să fac treburile casnice și să împărţim cheltuielile?

Nu înţelegeam de ce reacţia era aşa. Am răspuns: Şi ce e rău în asta? Suntem adulţi.

Atunci a venit fraza care mia tras un şoc:

Să stau cu un jumătățist sub nivelul meu.

Am crezut că am auzit greșit.

Cum adică? am întrebat.

Ea mia răspuns calm:

La propriu, Misi. Cu oameni ca tine am locuit deja.

Cuvintele cu oameni ca tine miau rămas lipite de urechi ca o etichetă pentru un tip de bărbat defect, ieftin, inconvenient. Mam iritat.

Propun relaţii normale, adulte.

Ea a zâmbit uşor.

Nu, tu propui o viață comodă pentru tine.

Începeam să mă simt tot mai confuz. Nu ceram să fiu întreţinut, nu ceream să-mi cumpar maşini, să plătesc credite în locul ei sau să fiu hrănit gratuit. Am propus doar o schemă corectă, pentru amândoi adulţi. Dar Anca părea să vadă alta.

Vrei să locuieşti la tine, să închiriezi pe al tău și să trăieşti pe banii din chirie. Între timp, treburile casnice vor fi ale tale.

Am replicat:

Dar tu eşti femeie, asta e firesc.

Ea ma privit ca şi cum aş fi un gândac vorbitor.

Ce e firesc? Femeia e păstrătoarea focului.

A început să râdă, dar nu era râs de bucurie, era rece, ca şi cum ar fi ţinut un foc sub nasul meu.

Asta înseamnă că eu gătesc, spal rufele, fac treburile și tu doar stai lângă mine?

Mă irita deja interpretarea ei.

De ce să stau doar lângă tine? Contribui și eu.

Unde? a întrebat ea.

La utilităţi, la mâncare

Şi apartamentul al cui este?

Al meu.

Şi treburile casnice ale cui?

Mam încălzit, ridicând vocea:

Îţi exageri totul, păstrătoare a focului!

Apoi a aruncat o altă frază ce mia rămas în memorie:

Tu trebuie să fii căpătat, Mihăiță. Dar, din păcate, eşti un jumătățist. Aşa că cu oameni ca tine nu poţi trăi, nu poţi lăsa să se înmulţească.

Mam înmuiat.

Ce înseamnă asta?

A sorbit din vin şi a continuat calm:

Nu poţi să rămâi să te înmulţeşti, căci nu vrei să mă susţii complet.

Mam simţit cum faţa îmi devine roșie; am 54 de ani, sunt un bărbat adult. Stăteam în apartamentul ei şi ascultam cum o femeie de aproape cincizeci de ani îmi spune că nu pot să mă înmulţesc pentru că nu-mi asum responsabilitatea totală.

Am explodat:

Deci ai nevoie de un sponsor?

Ea a ridicat din umeri:

Nu, am nevoie de un bărbat.

Şi eu cine sunt? am întrebat.

Eşti un om care vrea o viaţă comodă.

Aceste cuvinte mau lovit cel mai tare, pentru că eu credeam că propun un model de relaţie echitabil, fără dezechilibre, fără ca bărbatul să tragă totul de pe umeri din nou. Dar cu cât vorbea mai mult, cu atât simţeam cum respectul ei pentru mine dispare. Nu era un refuz politicos, nu era o discuţie, era o lipsă totală de respect.

Mai amuzant era că Anca câştigă aproape la fel de mult ca mine. Are un job bun, un fiu adult, propriul apartament, trăieşte confortabil singură. Totuşi, bărbatul trebuie să fie căpătat. Egalitatea există până când apare vorba de bani. Am plecat supărat, fără să îi spun la revedere, doar mam îmbrăcat şi am ieșit din casă.

Pe drumul spre casă, cuvintele nu poţi să te înmulţeşti îmi dansau în cap, ca şi cum aș fi fost un deşeuri genetic. Seara, miam dat seama că poate nu a fost vorba de 5050, ci de faptul că eu, din start, am împărţit rolurile: ea treburile casnice, eu ajutor.

Femeile par să se învechească, să vrea doar bani, să caute sponsori. Adevărul e că, după cincizeci de ani, oamenii ştiu prea bine cum să calculeze cine primeşte ce în orice aranjament.

Ce mă enervează cel mai mult în toată povestea e că nici măcar nu a încercat să mă ţină. Nu a sunat, nu a scris, nu a explicat. Doar a pus un diagnostic şi a plecat mai departe, liniştită.

Încă îmi trece prin minte întrebarea: oare e imposibil să propui relaţii mature fără să fii catalogat imediat ca un păcătos al hăţurilor?

Din punct de vedere psihologic, vedem coliziunea a două modele de relaţie. Bărbatul vede 5050 ca fiind corect şi rațional, pentru că sa săturat de rolul de căpătat permanent. Totuşi, el păstrează în mod automat așteptarea ca treburile casnice şi susţinerea emoţională să rămână pe umerii femeii. Femeia, pe de altă parte, percepe această propunere ca pe o inegalitate a sarcinilor: banii eaţi egal, dar munca casnică nu. De aici vine eticheta jumătățist, un mecanism de apărare pentru a evita să repete o relaţie în care ea ar da mai mult decât primeşte. Iaruncă agresiv bărbatului, care, la rândul său, simte că ise subminează rolul masculin și experienţa de viaţă.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

14 − ten =

Să fii cu un șmecher sub nivelul demnității mele. Cu astfel de oameni nu poţi convieţi şi nu îi lăsa să se înmulţească. M‑a însoţit cu mândrie femeia la propunerea mea.
A férjem elhagyott a húgom miatt – hozzá költözött. Három évvel később pedig őt is faképnél hagyta, ezúttal a legjobb barátnője kedvéért.