– Cum de e nepotrivită sărbătoarea lor, – spuse ea. – Au găsit timp să o sărbătorească și în sat. Până la Lidia au ajuns fragmente de vorbe ale soțului nemulțumit. A înțeles că fratele soțului îi invitase la aniversarea de douăzeci‑cinci de ani de căsnicie, adică la nunta de argint.

Ce coincidență ciudată, acest jubileu al lor, spuse ea. Au găsit timp să festejese, și tot în sat. La Ana i sau strecurat ecouri de glasuri nemulțumite ale unui bărbat. Înţelegea că fratele soțului îi invitase la sărbătorirea a douăzecicincilea de ani de conviețuire, adică la nunta de argint.

Telefonul lui Ion sonă strident și insistent, până când el răspunde.

Era colegul său de la țară.

Salut, Mihai, salut! spuse Ion. Totul în regulă, voi cum vă merge? Bine, bine. Și sâmbăta?

Bine, îi voi spune Anei! Desigur că venim, unde altceva să mergem, nu?

Soţia lui Ion, Ana, intră în cameră.

Ce coincidență ciudată, acest jubileu al lor, repetă ea. Au găsit timp să festejese, și tot în sat.

La Ana i sau strecurat ecouri de glasuri nemulțumite ale unui bărbat.

Înţelegea că fratele soțului îi invitase la sărbătorirea a douăzecicincilea de ani de conviețuire, adică la nunta de argint.

Ion și Ana, de curând, hotărâseră să se despărțe.

În ultima vreme erau tot mai multe neînțelegeri, sa instalat răcirea și distanța dintre ei.

Două zile în urmă au decis să se lase. Ana nu voia să meargă la nunta de argint nu era stare de sărbătoare

Poate că tu, Ion, vei merge singur la acest jubileu, căci eşti fratele lui Mihai. Eu, însă, aş vrea să-l întâlnesc pe Ecaterina spuse ea despre soţia lui Mihai. Tot timpul neam încurajat și venisem să ne vizităm.

Dar cum să ajungem la ei la jubileu și să le spunem că ne despărţim?

Din oraș spre sat cu autobuzul durează patru ore, iar mașina lor veche stă în garaj de trei luni.

Înainte mergeau adesea cu mașina la satul lui Mihai, unde sa născut și a crescut Ion.

Acum mașina nu mai merge; Ana nu ştia dacă să o repare și să investească bani, sau să cumpere alta. Totul sa schimbat deodată; vestea despărţirii a răsturnat planurile lor.

Ion gândea tot altceva:

Probabil că Ana nu va veni, probabil va refuza. Iar eu să merg singur Atunci va trebui să-i spun lui Mihai și Ecaterina că ne despărţim. Vor vorbi, vor întreba. Dar oare le trebuie o asemenea noutate în ziua lor? Au sărbătoare nunta de argint iar eu cu despărţirea mea. Nu e frumos

Văzând că Ana intră în cameră, Ion spuse:

Mihai a sunat, să plecăm, nu? Nu vom vorbi despre relaţia noastră. Plecăm, apoi ne ocupăm de despărţire?

Ana încuviință:

Bine, căci au sărbătoare, să plecăm, ce faci acolo

Autobuzul se opri și şoferul anunță:

Toţi cobor, nu mai mergem mai departe!

Cum nu mai mergem?! exclamă Ion. Satul e încă la cinci kilometri!

Drumul e în ruină, plouă tocmai sa terminat, nu pot continua cu autobuzul. Mă blochez, cine mă va trage afară? Căutaţi un haos, sau mergeţi pe jos răspunse hotărât şoferul.

Ion şi Ana coborâră din autobuz, cu o geantă în mână. A merge cinci kilometri pe jos nu era în planul lor.

Ce facem, aşteptăm un autocamion sau mergem pe jos? întrebă el soţia.

Autocamionul poate veni până dimineaţa, dar noi vom merge pe jos răspunse Ana.

Furios pe şofer, pe un drum care părea să stea în loc, Ion mergi în frunte, iar Ana îl urma pe marginea cărării. Drumul era întradevăr rău, cu bălţi uriaşe în mijloc, dar marginea era traversabilă.

Ciudat, Ana tăcută, nici nu se supără gândi Ion. La casa noastră ar fi scos totul la iveală. Aici doar strânge negativul, apoi, când-l va elibera, poate chiar pe drum îmi va spune totul

Au parcurs jumătate din drum, iar în faţă se arătă o poiană cu stejari, prin care trebuia să treacă, iar satul era aproape.

Ion aştepta ca Ana să se certe. Ea părea să nu se abată, rămâneau tăcuţi.

Se opriseră, Ion puse geanta pe pământ şi întrebă:

Te oboseşti? simţi o uşoară vinovăţie că o trăsase în această călătorie.

Un pic, poate să ne odihnim pe acea bucată de trunchi arătă spre un copac căzut.

Se aşezară, privind în jur. Frumuseţea era încă netulburată, seara se apropia, păsările cântau, fluturii zburau, copacii foşneau, greierii ţipau.

Ana îşi aminti de călătoria de acum douăzeci de ani, când veniseră cu Ion la satul lui Mihai, unde mesele erau deja aranjate şi oaspeţii aşteptau mirii.

Ce sa schimbat în douăzeci de ani, pădurea a crescut, stejarii au devenit înalţi şi impunători spuse Ana.

Așa, timpul zboară, totul se schimbă replică Ion. Îţi aduci aminte când roata maşinii nu se desprindea la nunta aia? Tu în rochia de mireasă pe tocuri, eu în costume şi pantofi lăcuţi, mergând pe marginea drumului spre sat, în timp ce Mihai schimba roata. Nu am aşteptat, am pornit pe jos. Nu a durat mult, dar ţiai zgâriat piciorul.

Da, îmi amintesc, piciorul meu era al meu chicoti Ana. Noroc că Mihai a reparat repede maşina, tinereţea! Dacă am fi rămas, am fi stat şi aşteptat

După o scurtă odihnă, plecară din nou pe drum.

Mergând în tăcere, fiecare cu gândurile sale. Ion îşi amintea cum în şcoala de la liceu plecau cu prietenii în drumeţii, iar Ana nu plecase niciodată, era o oraşeană şi nu dormise în pădure.

Ana, obosită, îşi spunea în sine:

Când fiul va pleca la serviciu, ne vom despărţi. Şi nu-i place, dar ce să facem? Decizia e luată

Drumul îi scoase din poiană şi li se arătă satul întins în vale.

Ce frumos! Vara e splendida, culori vii, căldură, soare exclama Ana.

Da, aici e mereu frumos, vara, primăvara, toamna şi iarna. Venim în diferite anotimpuri. Vai, maşina sa stricat, păcat, că am fi ajuns de multă vreme răspunse Ion.

Deschiseră poarta curţii şi intrară în curte, unde îl zăriră pe Mihai, care aranja deja mesele. Sări la ei, îi îmbrăţi.

Şi voi pe jos, nu? exclama el. Unde e maşina? De ce nu mai sunat, aş fi venit să vă întâmpin. E adevărat, drumul e rău, dar eu aş merge pe şosea secundară.

Nu ştiam că autobuzul nu mai merge, de aceea am trebuit să mergem pe jos. Bine, am respirat aer proaspăt şi neam bucurat de peisaj.

Ana! strigă Ecaterina, îmbrăţiinduo pe scoică cu o bucurie sinceră. Ce bine că aţi venit, nu neam văzut de mult. Ieri avem jubileu, nunta de argint. Timpul a zburat ca un fulg, namai rămas sănedăm seama.

Mihai şi Ion stăteau la discuţii, apoi, după ce se schimbară, toţi saşezară la masă. Au stat mult în curte, vorbind, râzând, apoi sau despărţit în camere. Ion şi Ana au fost aşezaţi în camera mică, pe canapea nouă.

Uite, am cumpărat recent una nouă arătă Ecaterina canapeaua întinsă şi proaspăt așezată. Acum e alăturată. Noapte bună.

Ana se dezbrăcă şi se așeză lângă perete, lăsând mare parte din canapea pentru bărbat. Nu au mai dormit împreună; Ion se întoarse spre canapea şi se întinse pe o margine.

Ana, de ce te înfigi lângă perete, întindete normal, e loc pentru amândoi. Probabil picioarele îţi zumzăie de la oboseală, am mers cinci kilometri.

Nueste zumzăie, altceva răspunse ea.

Ion trage brusc pătura de pe picioarele ei şi începe să-i maseze tălpile.

Bine, lasăte, Ion. Va trece, se va linişti peste noapte! spuse ea.

Taci, acum le masez și se va simţi mai bine.

A doua zi, Ion şi Ana ajutau la aranjarea meselor în curte, întâlneau oaspeţii. Conversaţia începu încet, apoi se făcu tot mai tare.

În curând începu muzica, se cântau cântece, oamenii dansau, sărbătoarea se aprindea în voie bună. Satul era plin de oameni ce se ştiau, se veselaţi.

Ştii, Ion, am trăit douăzecicinci de ani cu Ecaterina, am avut tot ceam vrut, dar nu mai multe. Uneori ne certăm, ne supărăm, dar ne împăcăm repede; nu rămânem supăraţi mult, e bine! spunea voios Mihai fratelui său. Îţi imaginezi, un sfert de secol, cum răsună glasurile, un sfert de secol! Eu o iubesc pe Ecaterina, nu-i voi da pe nimeni și nu-mi trebuie altcineva!

Mihai, destul, îi şopti soţia la ureche. Dacă

Ha, să ştie toţi că am o soţie bună, cea mai bună din lume! strigă Mihai, iar toţi invitaţii aplaudiră în cor.

Ion privea pe Ana, amândoi urmărind cuplul fericit.

Cum să spună că sau despărţit în acest moment? Poate că nu se poate strica o astfel de sărbătoare.

Ana simţi că aerul era încărcat de fericire, totul era impregnat de bucurie, învăluind oaspeţii şi sufletele lor

Ion o privea pe Ana cu alţi ochi și, dintrodată, iși trecu prin minte:

Ana mea nu e inferioară Ecaterinei! Neînţelegerile apar, așa e viaţa. Şi de ce am decis să ne despărţim? Nu, nu vreau să pierd soţia mea!

Îşi înfăţărî în mod reflexiv pe Ana, care îl privi surprins în ochi.

În ochii lui Ion se zăreau căldură, iubire, tandreţe şi ceva necunoscut Dar apoi înţelegea gestul bărbatului, că şi ea simţea aceleaşi lucruri.

Poate amândoi au simţit fericirea la această sărbătoare a lui Mihai şi Ecaterina

Cred că fericirea nea învăluit pe amândoi gândi cu bucurie Ana, zâmbind cu blândeţe către bărbat, iar el o sărută pe obraz

A doua zi se serviseră frigarui, iar discuţiile se prelungiră, iar Ion numai lăsa Ana departe; dacă se depărea puţin, o căuta cu privirea.

După aceea, Mihai îi duse înapoi cu autobuzul

Acasă, Ion, ca şi cum nu sar fi întâmplat nimic, îl întreabă pe Ana:

Ana, mă gândesc la maşină. O reparăm, dar trebuie mulţi bani, poate cumpărăm alta? Să o vindem şi să adunăm ceva? Şi nuvreau să merg cu autobuzul la Mihai

Tu decizi, dacă trebuie să cumpărăm, să cumpărăm, ştii tu de maşini răspunse Ana.

Atunci mâine dimineaţa mergem la piaţa auto, aruncăm o privire, comparăm, căci trebuie să mergem împreună!

Nu mai vorbiseră despre despărţire; pare că despărţirea sa topit singură.

Și fiul lor se întorsese, sa căsătorit. Ana şi Ion rămâneau la fel de fericiţi

Dacă vrei să vezi și alte poveşti, urmărește pagina noastră! Lasăți gândurile şi emoţiile în comentarii, susţine cu likeuri.

Prieteni, dacă doriţi să citiţi şi alte povestiri, lăsaţine un comentariu şi nu uitaţi de likeuri. Ne încurajează să scriem în continuare.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

eighteen + 13 =

– Cum de e nepotrivită sărbătoarea lor, – spuse ea. – Au găsit timp să o sărbătorească și în sat. Până la Lidia au ajuns fragmente de vorbe ale soțului nemulțumit. A înțeles că fratele soțului îi invitase la aniversarea de douăzeci‑cinci de ani de căsnicie, adică la nunta de argint.
– Hogyan éljek most nélküled? Mit tegyek? Miért érdemes még tovább élnem? – Könnyek peregtek végig a…