Când m-am întors de la magazin, pe banca din fața blocului stătea un bărbat pe care nu-l văzusem niciodată.

Când m-am întors de la magazin, am văzut un bărbat șezând pe bancă, chiar la intrarea blocului. Nu-l mai văzusem niciodată. Ținea în mâini un plic vechi, maro. M-a privit direct, în momentul în care m-am apropiat.

Sunteți cumva Domnișoara Felicia?

M-am oprit. Plasa cu cumpărături m-a lovit ușor peste genunchi.

Da de ce?

S-a ridicat încet de pe bancă. Era cam la vreo cincizeci de ani, cu părul grizonat și ochi obosiți.

Vă caut de două zile.

Mi s-a strâns inima.

Pentru ce?

Mi-a întins plicul.

Trebuie să ajungă la dumneavoastră.

Plicul era destul de greu. L-am desfăcut cu grijă. Înăuntru era o fotografie veche. Pe ea eram eu mult mai tânără. Stăteam la o stație de autobuz din Chișinău, o carte în mână, rucsacul pe umăr. Îmi amintesc ziua aceea. Era aproape douăzeci de ani în urmă.

De unde aveți fotografia asta? am întrebat.

Bărbatul mi-a zâmbit cu tristețe.

De la fratele meu.

Mi s-a strâns stomacul.

Eu nu am frate.

Nu, nu al dumneavoastră. A arătat spre fotografie.
Fratele meu v-a făcut poza.

M-am așezat pe bancă, fiindcă mi se făcuse brusc amețit.

De ce?

Pentru că era îndrăgostit de dumneavoastră atunci.

A rămas tăcere. De pe strada respectivă se auzea zgomot de mașini și lătratul unui câine de la un bloc din apropiere.

Nu l-am văzut niciodată am spus încet.

L-ați văzut.

Când?

Bărbatul s-a așezat lângă mine.

În fiecare dimineață, el era la aceeași stație. Vă amintiți cum era? Frig, oameni cu cafea, autobuze. S-a uitat la mine.

A fost vreun om cu geacă închisă la culoare și aparat foto? a întrebat.

Atunci mi-am amintit. Un bărbat care stătea mereu puțin mai retras. Citea uneori ziarul, uneori doar privea lumea.

Da am șoptit.

Bărbatul a încuviințat din cap.

El era.

Am privit iar fotografia.

De ce îmi dați toate astea acum?

A tăcut puțin.

Fratele meu a decedat săptămâna trecută.

Am strâns fotografia în mâini.

Și a lăsat asta?

Da.

A scos din plic încă ceva o mică hârtie. Am desfăcut-o. Scrisul era atent, frumos.

Dacă o găsești vreodată, spune-i că a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în fiecare dimineață.

Mi-au dat lacrimile. Uneori trecem pe lângă oameni care ne schimbă viața. Fără să știm. Fără să îi ținem minte. M-am uitat la bărbatul de lângă mine.

De ce nu mi-a vorbit niciodată?

A zâmbit, cu tristețe.

A crezut că sunteți prea fericită ca să vă deranjeze.

A fost liniște. Suflam ușor în fotografie și încercam să îmi amintesc chipul lui. Nu am putut. Uneori, cel mai ciudat sentiment e să realizezi că ai fost amintirea cuiva fără să știi.

Fiți sincer dacă ați afla că cineva s-a gândit la dumneavoastră ani întregi, fără să vă spună nimic, ați fi vrut să aflați mai devreme?

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

3 × 2 =

Când m-am întors de la magazin, pe banca din fața blocului stătea un bărbat pe care nu-l văzusem niciodată.
O familie nouă valorează mai mult decât cea veche — Mamă, fă cunoștință cu Lera, logodnica mea, — a spus Artur de la ușă, cu brațul grijuliu pe talia fetei stânjenite. — Azi am depus actele la Starea Civilă. — Felicitări, — a răspuns încurcată Raisa, ștergându-și mâinile de prosop. Tocmai terminase de gătit cina. — Intrați, ce stați în ușă? Femeia era complet luată prin surprindere. Artur era mândria și rostul ei în viață… Un băiat bun, mereu politicos și ascultător, și-acum așa ceva! Își pusese mama în fața faptului împlinit al căsătoriei. Raisa s-a simțit groaznic de rănită să afle asemenea veste chiar ultima. Ce, e vreo bestie, să nu înțeleagă dorința fiului de-a avea o familie? Din contra, s-ar fi bucurat pentru el, l-ar fi ajutat cu nunta… — Mama, iartă-mă că nu ți-am spus mai devreme, — zise băiatul, îmbrățișând-o stângaci. — Totul s-a întâmplat atât de repede… M-am îndrăgostit ca un puști! Dintr-o privire și pentru totdeauna. — Păi și ești încă un puști, 25 de ani nu-s vârstă! — zâmbi Raisa, ascunzându-și oful cât mai adânc. — Hai să vorbim de viitor. Unde veți sta? — Deocamdată la noi, dacă nu ai nimic împotrivă, — Artur răsuflă ușurat, realizând că mama nu e supărată. — Pe urmă ne vom lua ceva. — Dar de ce aș avea ceva împotrivă? — se miră femeia. — Avem apartament mare, e loc pentru toți. Fata, stând sfioasă la ușă, a zâmbit mulțumită, dar repede și-a pus o față neutra. Misiunea principală acum era să-i placă viitoarei soacre; după nuntă urma să-și arate adevăratul caracter. ****************************************** Nunta a fost ca-n povești. Raisa s-a dat peste cap pentru băiatul ei iubit, golind și pușculița de urgență pentru această ocazie. Le-a oferit și o vacanță la mare, să se bucure de liniștea cuplului – oricum, Lera deja anunțase că e însărcinată. Raisa nu putea spune că nu era de acord cu fata, doar că i se părea cam suspectă. Numai zâmbet și supușenie… Sora Raisei, Marina, doar a râs de grijile ei. — Să zici merci că ai nimerit o noră așa! Dar stai liniștită, după ce va simți că e stăpână, se va schimba. – apoi a devenit serioasă. – Ține-o sub observație, dacă te roade ceva… Cine știe ce-i în sufletul ei. Poate față de Artur pare îngeraș, dar să nu fie un diavol. Cuvintele Marinei s-au adeverit. După ce a primit mult doritul act de căsătorie, Lera s-a schimbat complet. Cum Artur stătea tot mai mult la lucru, ea a început să-și facă mendrele. Avea tupeul să-i zică pe față Raisei că într-un cuib nou nu-i loc pentru străini. Femeia a rămas șocată la prima astfel de replică. Ea, străina! În aceeași seară s-a dus plângând la fiu, cerându-i să pună nevasta la punct. — Mamă, ai înțeles-o greșit, — a dat din mână Artur, necrezând că iubita lui ar spune așa ceva. — E bună, blândă, cea mai minunată! Lera, auzind, râdea pe ascuns. Planul ei mergea strună. Câteva zile mai târziu, a așteptat soțul acasă în lacrimi. Spunea că îi e frică să rămână cu Raisa în casă, că a vrut s-o omoare. — Știi că am alergie la miere, plângea ea. Azi-noapte nu aveam somn și am vrut s-o ajut cu micul dejun. Mă duc la bucătărie, și văd cum adaugă miere în aluatul de clătite! Mi-e frică! Artur a izbucnit, certând-o pe mama că se amestecă în viața lui, că nu va permite să-i facă rău familiei și alte replici similare. Raisa, palidă, nu înțelegea izbucnirea băiatului. Orice vorbă era întâmpinată cu ostilitate. I s-a făcut rău, a luat medicamentele cu mâini tremurânde, dar Artur parcă nici nu a văzut și tot țipa. Raisa n-a mai rezistat, și-a luat geaca și s-a dus la Marina. Nu înțelegea ce greșise, de ce s-a schimbat băiatul… O durea cumplit și suflet, și inimă. A mai mers doar câțiva metri spre blocul Marinei. La fiecare minut îi era tot mai rău, până ce și-a pierdut cunoștința. ****************************************** Au trecut două săptămâni de la înmormântarea Raisei. Artur umbla pierdut, măcinat de vină. Lera încerca să-l liniștească, aducându-i apă. — Iubire, știu că îți este greu, dar trebuie să te gândești la cei vii, — îi spunea ea alintând burtica deja rotunjită. — Dacă te văd așa, mă doare și pe mine. Artur tăcea, spre enervarea Lerei. Planul ei reușise, chiar dacă nu voise să se ajungă atât de departe. Sperase să poată măcar schimba apartamentul cu bătrâna. Oricum, a ieșit mai bine așa. Deodată, intră cineva în apartament. Marina deschidea cu cheia ei. — Dar cum îndrăznești să intri ca la tine acasă?! — a sărit Lera, iritată de musafir. — Păi chiar la mine acasă am venit. – Marina a râs. – N-ai știut? Apartamentul e al meu. Paharul a căzut din mâna Lerei. Cum adică? Atâția ani a muncit să ia apartamentul, și tot degeaba? — Artur, ce înseamnă asta?! – a țipat ea la soț. — Exact ce ai auzit, — a răspuns băiatul rece. — Mama strângea bani să cumpere apartamentul de la mătușa Marina… — Și i-a cheltuit pe toți pe nunta voastră! — a încheiat Marina. — Voiam să-l las copilului vostru, dar acum, să vă mai văd! Aveți trei zile. Dacă nu plecați, chem poliția. **************************************************** P.S. Artur a rămas în apartamentul mătușii. Singur. Lera și-a strâns lucrurile chiar în seara aceea și, anunțând că copilul “de fapt nu-i al lui”, a plecat.