Căsnicia mea cu Dorin a început cu optsprezece ani în urmă, într-un context destul de dificil. Fosta lui soție, Viorica, a ales să îl părăsească atât pe el, cât și pe cei doi copii ai lor pentru un alt bărbat. Dorin și Viorica aveau împreună un băiat și o fată, minunați, care pe atunci aveau trei, respectiv patru ani. În acea perioadă, Dorin a rămas fără serviciu și greutățile s-au adunat peste familie. Viorica încerca să găsească o slujbă și să aibă grijă de micuți, însă Dorin căuta consolare în vin și se plângea apropiaților de soarta lui. Sub povara tuturor problemelor, soțul Vioricăi a început să o urmărească, iar ea, cu sufletul împovărat de griji, de lipsa banilor și de frământări, a plecat, lăsându-i pe copii și pe Dorin în urmă și alegând să trăiască cu un nou partener.
Copiii au rămas singuri, iar vecinii de la Chișinău, oameni cu inimă mare, au venit și le-au adus hrană și ajutor. Dorin era atât de prins în propriile necazuri încât nici nu a realizat când Viorica a plecat. Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, era deja prea târziu: copiii ajunseseră la orfelinat.
Eu am intrat în viața lui Dorin când ne-am întâlnit la nunta unor prieteni comuni din Iași. Povestea lui m-a impresionat profund și am simțit o conexiune puternică cu el. Am vrut să îi redau speranța și să îl ajut să își descopere adevăratele sentimente. După nunta respectivă, m-am oferit voluntar să îi aduc copiii acasă de la orfelinat. Deși nu puteam avea proprii mei copii, dragostea mea pentru acești doi îngeri a fost sinceră și i-am crescut ca și cum ar fi fost ai mei încă de la început. Ei la rândul lor m-au iubit ca pe mama lor.
Timp de optsprezece ani, cei mici nu au știut că nu sunt mama lor naturală. Până într-o zi, când Viorica a apărut din nou și a vrut să se apropie de copiii ei, spunându-le adevărul despre familia lor. Băiatul a primit vestea liniștit, spunând că eu sunt adevărata lui mamă și nu are niciun dubiu în privința asta. Fiica, însă, a fost mai deschisă și a ales să o ierte pe mama ei biologică. La început, am avut reticențe să o primesc pe Viorica înapoi în viața copiilor, fiindcă gesturile ei din trecut au fost dureroase pentru toți. Totuși, am înțeles că poartă povara regretului și își dorește să repare greșelile.
În final, mi-am dat seama că pentru copii este un dar să aibă două mame care îi iubesc și îi ocrotesc. Am hotărât să susțin încercările Vioricăi de a recupera legătura cu copiii, realizând că să fii mamă nu înseamnă doar să dai viață, ci și să crești cu grijă și dragoste.
