Am hotărât să o aducem pe soacra mea să locuiască cu noi, deoarece era grav bolnavă.

Încă de mic, am fost genul de om care nu pregeta să ajute nici măcar pe cineva cu care nu aveam o relație bună, dacă era la nevoie. Nu m-am gândit niciodată că soacra mea, deși coana dintr-o altă generație, ar putea fi o astfel de persoană pentru mine. Deși există mereu vorbe despre soacre și stereotipuri prin sat, adevărul e că mama soției mele a fost mereu o femeie de treabă, grijulie și respectuoasă.

Recent, s-a întâmplat o nenorocire: s-a îmbolnăvit grav, a ajuns la spital și, după ce a ieșit de acolo, a avut nevoie de recuperare. Fără să stau prea mult pe gânduri și fără să-l consult pe nevastă-mea, am adus-o de la Chișinău la noi acasă, în sat la Florești, să putem avea grijă de ea.

Mă gândeam că soția mea va fi mulțumită că îi ajut mama, însă tot drumul spre casă am simțit că mama soției era tristă, ca și cum ar fi vrut să-mi spună ceva, dar nu găsea vorbele potrivite. Când am ajuns, am condus-o în casă, i-am aranjat patul, apoi am mers să-i fac o zeamă de pui, să o încălzească sufletește. Îmi doream ca atât mama soției, cât și nevastă-mea să simtă liniștea și înțelegerea în casă.

Dar când nevasta mea a venit de la serviciu, s-a prăbușit toată liniștea. Când a văzut-o pe mama ei în pat, a întrebat de ce am adus-o în casă și a numit-o parazită, spunând că vrea să o dea afară. Abia am reușit să o opresc din furie. Dacă nu m-aș fi pus eu de-a curmezișul, soția mea chiar ar fi izgonit-o pe mama ei din casă.

Din păcate, suntem încă împreună, dar în sufletul meu s-a adâncit o dezamăgire cruntă față de comportamentul nevestei mele, că nu a putut să-și primească propria mamă când avea nevoie de ajutor.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

four × 4 =

Am hotărât să o aducem pe soacra mea să locuiască cu noi, deoarece era grav bolnavă.
De mică, părinții mi-au spus mereu că nu mă vrea nimeni și că nu sunt bună de nimic. Se spune că familia e cel mai aproape de tine, mai ales mama. Ea te poartă în pântece nouă luni, te naște, stă cu tine nopți nedormite și se dedică complet copilului ei. Așa ar trebui să fie, dar în cazul meu nu a fost deloc așa. Eu și mama suntem două persoane total diferite. Nu am avut niciodată o legătură adevărată și nu m-a susținut niciodată. Orice idee aveam, o stingea imediat cu negativismul ei. Pentru mama, eram un copil prost și incapabil, care nu putea face nimic și nu va ajunge la nimic. Nu înțelegeam de ce mă tratează așa. Totuși, de câte ori avea nevoie de ceva, tot la mine apela. Da, la fiica “inutilă” și “neputincioasă”. Din fericire, tatăl meu mă iubea și mă sprijinea. Așa că am decis să plec din orașul natal la București, în căutarea unui trai mai bun și al fericirii mele. Când a aflat mama, a făcut un adevărat scandal. A spus vrute și nevrute, voia să-și păstreze “sclava” care aduce bani acasă. Dar nu m-am supus presiunii ei psihologice și am făcut totul cum am vrut eu. Și uite-mă acum: locuiesc în capitală, am propriul meu apartament spațios, firmă, doi copii minunați și un soț iubitor. Mama spunea că nu voi reuși niciodată. Dar am reușit și cred că oricine poate, dacă învață să nu mai asculte vocile negative și are încredere în propriile forțe!