Mădălina, trebuie să-ți spun ceva Avem belele. Mi-au tăiat din salariu.
Vasile stătea pe marginea patului, abătut. Mădălina lăsă cartea deoparte și se apropie de el, atingându-i ușor mâna.
Cu cât?
Cu douăzeci și cinci la sută. Vezi Doamne, «optimizare», restructurare de departament… își frecă nervos nasul. Cârțul, șeful meu, a zis că e ceva temporar, dar știi și tu cum e la noi temporarul ăsta. Nimic nu ține mai mult ca provizoratul la români
Mădălina clătină din cap. Cârțul, șeful lui Vasile, era dintre aceia care vorbește frumos, promite marea cu sarea, dar, când să facă treabă, bate pasul pe loc. Promisiuni, amânări, combinații.
No, uite-așa! se abținu să înjure. Tu dai totul acolo, tragi ca un câine, iar ăștia… mă rog. Chiar așa?
Ce să fac? Nu dau demisia acum, oricum.
Vasile părea pierdut cu totul. Rar îl văzuse Mădălina așa… El făcea mereu haz de necaz, găsea o glumă și pentru vremea proastă, dar azi părea că ceva s-a rupt în el.
Băi, stai așa, îl întoarse spre ea și-i privi ochii. Lasă, nu-ți face griji. Eu câștig bine acum, proiectul merge brici, bonusurile curg. Acoperim noi diferența asta, nu-i problemă.
Mădălina, dar cum să…
Păi așa! Suntem sau nu o familie, Vasile? Sau cum?
Vasile tăcu. O trase spre el și-o cuprinse într-o îmbrățișare zdravănă, cu nasul în părul ei. Nu scoase o vorbă, dar nici nu era nevoie. Mădălina simțea, acolo, culcușită la pieptul lui, că e bine să poată să fie și ea stâlpul, când viața îi încurcă planurile cu sfori invizibile.
După două săptămâni, Mădălina intră în concediu. Primele zile a dormit pe săturate, a mâncat mic-dejun ca la mama acasă și s-a uitat la seriale până la trei dimineața. Dar de miercuri deja a început să o roadă dezordinea din casă. Dulapuri burdușite, rafturi cu tot felul de vechituri, praf de juma de deget după canapea, cutii din care nu mai scoseseră nimic de când s-au mutat, acum trei ani.
A tras pe ea tricoul cel vechi, și-a prins părul într-o coadă, și s-a pus pe marea curățenie.
Dulapul din sufragerie a cedat greu. Pline de toate reviste vechi, o telecomandă stricată de la aer condiționat care nu mai există demult, încărcătoare de telefoane dispărute ca dinozaurii. Mădălina sorta totul: la gunoi, păstrat, întrebat pe Vasile.
Pe ultimul raft, sub o stivă de instrucțiuni, găsi un plic gros. Îl ridică, îl învârti pe toate părțile. Nimic scris pe el. Înăuntru, documente.
Contract de credit!
Mădălina citi, apoi reciti cu ochii cât cepele. Data trei luni în urmă. Suma se opri, să se lămurească: 120 000 de lei moldovenești.
Ce credit? Nu luaseră niciodată credite, se feriseră de datorii ca de ciumă, era vorba lor de când s-au luat.
A picat pe podea, între lucruri răvășite. Documentele îi tremurau în mâini. O fi vreo greșeală? O fi ajutat pe cineva cu acte și-a uitat de ele?
Se ridică și se duse în dormitor. Noptiera lui Vasile i-a zis mereu să nu umble acolo, că-i cu hârțogăraia de la birou, nu-i pentru tine. Nu-l controlase niciodată, da acu nu s-a mai putut abține.
Cărți de vizită, bonuri, pixuri
Bon fiscal. Bijuteria Rubinul. Data două săptămâni în urmă.
Cercei 7 200 lei. Inel 12 900 lei. Brățară 7 200 lei. Total: 27 300 lei!
Mădălina rămase fără aer câteva secunde, apoi se lăsă încet pe marginea patului același loc unde stătuse Vasile vorbind despre salariul tăiat.
Ziua aniversării ei era peste trei săptămâni.
Închise ochii. Cât și-a închipuit în cinci minute… credit misterios, bijuterii de zeci de mii și totul e, de fapt, cadou! Vasile a luat credit să-i facă surpriză, și din restul, probabil, să nu se simtă povară-n casă.
Lăsă bonul la loc, puse documentele la adăpost sub instrucțiuni, exact ca înainte. Ce prostie! Panicată degeaba…
Se întoarse la curățenie, dar acum râdea singură, așezând pe raft fiecare lucru la locul său.
Trei săptămâni trecură greu, dar nu s-a plâns. În fiecare seară când Vasile venea acasă, îi zâmbea ca și cum știa un secret. Fusese atentă la retragerile din contul comun acelea ciudate, pe care el le explica mereu cu treabă de serviciu, nu te stresa. Acum avea și ele noimă: rata la credit, pentru ea și pentru el! Oricât ar fi, o plătește cu drag, doar s-a gândit la ea, a vrut să-i facă plăcere
…Ziua aniversării au sărbătorit-o la o cafenea drăguță, la două străzi de apartament. Lumină caldă, lumânări pe mese, muzică ușoară. Doar familia restrânsă și câțiva prieteni buni.
Mama i-a dat un voucher la spa în doi s-a uitat adânc la Vasile, gen ia-ți nevasta și răsfățați-vă oleacă. Soacra, cutiuță de catifea: lănțișor subțire de argint. Mădălina a mulțumit, a pus lănțișorul la gât, toți au aplaudat.
Pe urmă, Vasile s-a ridicat de la masă.
Mădălina aștepta cu sufletul la gură. Acum, e momentul…
El s-a aplecat sub masă și-a scos o cutie. MARE. Prea mare pentru un set de bijuterii Poate, e vreo păcăleală: cutie în cutie, ca-n filme.
Deschise capacul…
Un stepper! Aparat de fitness, mic, pliabil.
Te-am văzut că uitai pe net la astea, Vasile radia de mândrie. Îți tot comparai modelele. M-am gândit să-ți fac o bucurie.
Mulțumesc, vocea Mădălinei suna de parcă venea de la altcineva. Chiar mi-am dorit.
Restul serii a trecut ca prin ceață. Mădălina a râs la glume, a suflat în lumânări, a pozat cu neamurile. Dar înăuntru simțea că se strânge ceva, tot mai tare.
În taxi n-a zis nimic, s-a uitat la luminile Chișinăului fugind prin geam. Poate îi dă acasă cadoul adevărat, nu umblă cu atâtea bijuterii la pachet… Acasă e sigur, fără martori.
Dar acasă Vasile i-a dat un pupic pe obraz, i-a zis noapte bună și s-a vârât sub duș.
Mădălina a așteptat pe pat până la miezul nopții. Nimic.
O zi. Două. O săptămână.
În a opta zi, nu s-a mai stăpânit.
Vasi, îl opri în hol, când își lua geaca de mers la birou. Vreau să te întreb ceva.
Da?
Bonul ăla de la Rubinul. Cerceii, inelul, brățara… Ale cui sunt?
Vasile s-a blocat, cu geaca în mână. Fața lui s-a făcut, cât ai clipi, gri ca mortarul.
Tu ai umblat la lucrurile mele?
N-are importanță. Pentru cine ai cumpărat bijuterii de 27 300 de lei?
Mădălina, nu-i ce crezi tu
Atunci, explică.
Tăcerea s-a întins ca elasticul.
Am privirea în pământ. O altă femeie.
N-a căzut cerul. Ciudat, Mădălina se așteptase să se prăbușească lumea: trotuarul sub ea, tavanul peste ea, ceva să bubuie. Dar, nimic. Doar liniște, un gol uriaș în piept.
Și când n-au ajuns banii, ai luat credit? vorbea rece, ca robotul. 120 000 pentru ea?
Am vrut A fost o prostie, un accident
Accident? s-a mirat și singură cât de repede i s-a aprins furia. Instantaneu, ca o tigaie încinsă. I-ai făcut cadou vreunei domnișoare bijuterii de aproape 30 de mii?! Iar mie un stepper de 800 de lei? Mă iei de fraieră?!
Mă gândeam că o să-ți placă
Mie chiar mi se făcea milă de tine! Tu stăteai și te plângeai de salariu, iar eu eu spuneam lasă, nu-ți face griji! Și uite că, de fapt, plăteam ratele la creditul luat pentru amante?
Lacrimile au venit, nepoftite, și Mădălina urăște să plângă, mai ales de ciudă, cuvintele i se blochează și iese doar un hârâit stins.
Vasile se apropie, voia să-i prindă mâna.
Nu pune mâna pe mine!
Hai să vorbim
Să vorbim?! s-a tras ca de un lepros. Despre ce? Despre cum m-ai mințit trei luni? Sau despre cum priveam cu ochi de miel la cel mai grijuliu bărbat? Și bărbatul ăsta tocmai mă înșela?
Mădălina s-a dus glonț în dormitor. A tras de sub pat geanta de voiaj și a început să arunce haine în ea. Îi tremurau mâinile, fermoarul se împotmolea, puloverul nu încăpea nicicum.
Unde mergi?
La mama. La o prietenă. Oriunde, numai departe de aici.
Mădălina, stai, hai să discutăm
N-am ce discuta! Apartamentul e pe numele tău rămâi cu el. Eu n-am ce căuta aici. La divorț scap și de numele tău ba chiar abia aștept! Destul cu familia asta. M-am lămurit
A trecut pe lângă el fără să se uite.
Ușa s-a închis în urma ei încetișor. Și tocmai liniștea aceea i s-a părut mai groasă ca un urlet. Și din tăcerea aia s-a născut viața ei nouă. Cu speranțe noi…
