**Jurnalul meu**
Deci nu o să iei fetița?
Nu. Și nici nu-ți recomand, Bory. Nu știi ce înseamnă un copil la sân. Eu știu. Am crescut trei, abia au ieșit din scutece…
Nu o să o părăsesc! izbise cu paharul mic de sticlă în masă.
Boris băuse prea mult. Și acum stătea aplecat peste masa cu fața de masă uzată, în casa surorii lui, strângând cu putere paharul în mână.
Taci odată! Dorm copiii! Ți-am zis, ți-am tot zis! Dar tu E orfană, deci nu voi avea soacră, ce bine! Uite cum ai glumit, șuieră Zinaida.
Ce treabă are asta?
Are. Dacă ar fi măcar o bunică. Dar așa…
Boris avea un motiv să bea. Și nu o făcea des a doua oară după moartea soției. Prima oară fusese la înmormântare.
Lida lui murise la naștere. Mai exact, după.
Asistenta care primise o ciocolată bătu cu papucii ei uzați pe scări și se întoarse curând.
Ai o fetiță, tată. Mare trei kilooctești.
Fetiță? Boris, nu știu de ce, se lăsă pe spate cu un zâmbet. Părea că voia băiat. Toți bărbații vor băieți. Dar acum zâmbea, Dar Lida? Când să vin?
Asistenta se enervă, făcu cu mâna:
Ăsta nu știu. Fătul a ieșit greu. Spun ei că e sângerare acum. Vină mâine.
Și Boris nu luă în seamă sângerarea. Crezu că așa e la toate femeile care nasc. Bărbații nu prea înțeleg nașterile.
Venise abia seara următoare, după muncă.
Mergea pe lângă gardul cu salcâmi uscați, cu ramuri căzute, pe sub tei, cu mirosul amar de toamnă. Mergea și se uita la ferestre, zâmbind.
Poate Lida se sculase, poate îl vedea că vine?
Geanta nu era grea. Bărbații îi spuseseră ce să ia. Pâine proaspătă, ouă fierte, câteva mere și struguri. Atunci nu limitau prea tare femeile care alăptau.
Stătu mult pe coridor, nimeni nu-i explica nimic, iar el își ascundea mâinile negre de la strung în buzunare.
În cele din urmă, veni medicul.
Am făcut tot ce-am putut. Dar sângerarea a fost puternică. Se întâmplă complicații după naștere. Condoleanțe…
Boris asculta, neînțelegând despre ce vorbea?
Palid ca pânza, se lăsă pe canapea. I-au dat un pahar cu apă, niște picături. Le bău ascultător, apoi ridică ochii.
A… murit?
Da, soția dumneavoastră a murit. Condoleanțe.
Dădu din față. Acum înțelegea. Era jenat că se adunaseră atâția oameni. Se ridică, se îndreptă spre ușă.
Plec… Dați-i ei asta, făcu cu capul spre geantă, O! o luă din nou, Plec…
Stai. Fetița o ținem noi mai mult, nu-ți face griji. Iar trupul soției va fi la morgă. Când vii?
Fetița? A, da…, încă nu separase mental soția de copil, adusese aici o singură persoană, E… vie?
Vie, vie. Și sănătoasă. Cu fetița e totul în regulă. Doar… Doar… Vezi-ți de înmormântare, iar fetița rămâne la noi.
Înmormântare? se pierduse complet, A, da. Bine. Dar ce trebuie să fac?
Realizarea îl cuprinsese acasă. Durerea îl străpungea, îi sfâșia inima, îi rodea capul. Apoi se ascundea, își aduna puteri noi, și izbea din nou.
Lida… Lidușca… Lida lui… Nu voia inima să accepte. N-a protejat-o… N-a protejat-o…
Boris se născuse și trăise în satul Bărănești. Lucra la co
