Ancuța s-a întors acasă de la serviciu la ora 8 seara. Cu un oftat adânc, a deschis ușa și a auzit imediat plânsul nepoatei sale.
Femeia a intrat în sufragerie, trăgând din greu aer în piept. Acolo, fiica ei și ginerele stăteau comod pe canapea uitându-se la televizor. În toată casa domnea un haos de nedescris: jucării împrăștiate pe divan, pe pat, pe jos; resturi de ambalaje, oase de pui, sticle goale de socată și coji de mere trăgeau privirea de pe masă.
Pe spătarul fotoliului atârna o cămașă murdară, iar pe scaun trona un scutec folosit, împachetat neglijent. În cameră era un miros greu, iar aerul aproape că nu putea fi respirat. Toate acestea i-au distrus răbdarea lui Ancuța, deja epuizată.
Când nepoțica, care abia împlinise un an, a văzut-o, s-a repezit fericită în brațele bunicii, scâncind și râzând printre lacrimi.
Ancuța a deschis larg geamul pentru a da drumul la un pic de aer proaspăt, apoi s-a îndreptat către bucătărie.
Imaginea de acolo era dezolantă: chiuveta plină de vase nespălate, resturi de pâine pe masă, ceai vărsat, iar pe sub masă câteva cioburi ce aminteau prea bine de cana ei preferată, un cadou de la soțul ei răposat. Pe aragaz, o tigaie cu chiftele arse, iar în frigider aproape nimic, zici că trecuse un șoarece pe acolo.
În bucătărie a năvălit fiica ei, Marina, care a sărutat-o pe obraz și a spus:
Bună, mamă. Acum că ai venit, noi cu Ilie ieșim puțin. Mergeam să mă pregătesc. Pe Ioana am hrănit-o acum o oră.
Stai, Marina! Unde vă grăbiți?
Cum unde? a răspuns mirată fiica, Mergem la film, apoi stăm la o terasă în centru. Apropo, mamă, poți să ne dai ceva bani? Nu prea ne ajung.
Din sufragerie se auzi glasul ginerelui:
Doamnă Ancuța, ați putea să faceți mâine o ciorbă de ștevie? Am văzut la televizor un domn cum mânca și mi s-a făcut poftă! Și dacă tot e sezon, poate și o salată de primăvară? Și cafea mai avem?
Dar eu cum rămân? a murmurat Ancuța, privind-o pe fiica ei, Am lucrat toată ziua, n-am apucat nici să mănânc la prânz. Sunt istovită și aș vrea doar să stau puțin. De ce nu o luați pe Ioana cu voi?
Mamă, nu putem! Și părinții trebuie să se mai și relaxeze fără copil. Noi suntem acum într-o perioadă mai complicată, iar psihologii spun că trebuie să petrecem timp doar noi doi. Tu nu ai văzut-o pe Ioana azi și nici ea pe tine. Sigur vă veți distra împreună. Oricum plecăm doar puțin, nu fi supărată, cea mai bună bunică!
Nici n-a mai apucat să răspundă. Până să-și revină, Marina ieșise deja din bucătărie. În câteva minute ei au plecat, lăsând-o pe Ancuța cu nepoata lor.
O cuprinsese deznădejdea. Îi venea să plângă de oboseală și frustrare. Avea impresia că nu e decât o femeie de serviciu, portofel și magazin al familiei.
O durea capul cumplit. Ar fi vrut să se odihnească în liniște, dar Ioana avea alte planuri pentru bunica ei. Mai trebuia și să pregătească ceva de mâncare, pentru că nu gustase nimic toată ziua. În plus, trebuia să adune mizeria din apartament.
Se simțea ca după un dezastru, ca și cum ar fi trecut războiul pe acolo. Cu un suspin greu, s-a prăbușit pe un scaun și a izbucnit în plâns.
*
Marina și Ilie locuiau la Ancuța de ani buni, de când îi scosese proprietarul din chirie. Se mutaseră temporar, promițând că vor pleca imediat ce găsesc ceva potrivit. Dar ba era prea scump, ba prea departe de lucru sau de grădiniță, ba nu le convenea altceva
Apoi Ilie a rămas fără serviciu, de parcă mai era nevoie și de asta. Lucra la o firmuliță de distribuție, dar a fost dat afară. Marina tot zicea că Ilie a căzut victimă intrigilor de la serviciu, dar de găsit altceva nu s-a grăbit deloc. Stătea toată ziua pe canapea sau la calculator.
Trăiau toți din salariul modest al Marinei. Când a aflat apoi că e însărcinată, lucrurile s-au înrăutățit și mai tare. Sarcina nu i-a mers ușor: făcea des analize, mergea la ecograf, iar tratamentele costau. Totul plătea Ancuța, ortoped la o clinică privată.
Viața i s-a transformat într-un coșmar. Marina și Ilie nu cumpărau nimic pentru casă, dar voiau mereu mâncăruri bune, fructe proaspete și deserturi. Nu achitau facturile, nu contribuiau cu nimic la cheltuieli, nu știau să economisească.
Toate i-au căzut pe umeri Ancuței. Deși vedea clar că fiica și ginerele se foloseau de ea fără rușine, nu avea tăria să le spună ceva. Se temea ca nu cumva să-și piardă singura fiică, mai ales că era gravidă.
Cum să-și dea afară copilul când avea un bebeluș în burtă? A înghițit în sec și și-a luat încă un job, la un cabinet privat, ca să poată plăti tot.
*
La un moment dat soneria a străpuns liniștea casei. Ancuța și-a șters lacrimile și a mers la ușă.
Pe palier o aștepta Constanța, prietena ei din liceu, fără vreo veste înainte. Când a văzut țăndăra din casă, Ancuța și-a dorit să nu intre, dar n-a avut ce face. I-a făcut loc prietenei, forțând pe față un zâmbet și a invitat-o la bucătărie.
Constanța cunoștea de mult situația și de câte ori nu i-a zis Ancuței că trebuie să fie mai fermă, să scoată tinerii la drum? Dar Ancuța n-a putut să o asculte.
Constanța nu a spus nimic. Fără să comenteze, a deschis frigiderul, a scos câteva ouă și un iaurt, a curățat tigaia și s-a apucat să-i facă omletă lui Ancuța.
Între timp, micuța Ioana a adormit în brațele bunicii. Ancuța a dus-o tiptil în pat, în camera părinților, și a revenit în bucătărie unde o aștepta cina caldă. A privit cu recunoștință la Constanța, singura care mai avea răbdare să o înțeleagă și să o ajute.
Hai, mănâncă, i-a spus Constanța așezându-se lângă ea Pari atât de palidă și slabă, e clar că nu te hrănești și nu dormi cum trebuie. Așa nu se mai poate, trebuie să te gândești și la sănătatea ta! Fiica și ginerele tău sunt niște lipitori, Ancuța, trebuie să te scuturi de ei. Înțelegi?
Știu dar cum să o fac? Unde să meargă cu copilul? Să le spun să plece?
Uite, e clar: profita din plin de bunătatea ta. Lor le convine, nu-i doare capul de facturi, de chirie sau mâncare. Tu ești cea care ții tot pe umeri. Sunt consumatori, nu familie. Dacă nu le pui limite, te vor seca de tot. Dacă nu iei atitudine, o voi face eu pentru tine, și te asigur că nu am să fiu blândă.
Ancuța știa că prietena are dreptate. Dacă nu avea să vorbească clar cu fiica și ginerele, nu o să se schimbe nimic în bine pentru ea.
A promis să aducă vorba în acea seară. Constanța a ajutat-o să facă puțină ordine, a făcut un ceai liniștitor, i-a masat ușor umerii și a stat cu ea până la întoarcerea celor tineri.
După 11 noaptea, Marina și Ilie au revenit acasă. Ancuța și Constanța îi așteptau în sufragerie.
Bună seara, tanti Constanța, a spus Marina cu un ton acru, aruncând o privire tăioasă spre prietena mamei.
Seara bună, i-a răspuns scurt Constanța, abținându-se să izbucnească, Sper că v-ați distrat. Dacă era după mine, ați fi putut sta până dimineață!
Mamă, noi mergem la culcare, a spus Marina supărată, dar Ancuța a intervenit:
Marina, stai un pic. Adu-l și pe Ilie și luați loc, am ceva de discutat cu voi.
Bine a zis fiica, surprinsă.
Ați pățit ceva, doamnă Ancuța? întrebă Ilie mirat.
Da, a răspuns cu fermitate, Aveți la dispoziție o săptămână să vă găsiți altă chirie. Aici nu mai puteți rămâne. E timpul să mergeți pe drumul vostru, ca orice familie tânără.
Mamă, nu poți să faci una ca asta! izbucni Marina, uluită Unde să mergem? N-avem bani, eu sunt în concediu de maternitate! Cum te poți purta așa cu propriul copil?
Cumva vă veți descurca. Sunteți oameni mari. Dacă ați știut să faceți un copil, asumați-vă rolul de părinți. Ce veți face când eu nu voi mai fi să vă țin din greu? Marina, e timpul să vezi lumea așa cum e, nu doar prin vise roz.
Rușine să-ți fie! Ce fel de mamă ești să dai afară copilul cu tot cu nepot?! Ești ca o mamă vitregă, nu ca o mamă adevărată!
Ajunge, Marina, a intervenit Constanța Nu ai niciun drept să țipi la mama ta! Mergeți în camera voastră și gândiți bine la ce v-a spus.
Dumneavoastră sunteți de vină! a strigat Ilie, Tot dumneavoastră o amețiți pe soacră-mea! Ce treabă aveți cu familia mea? N-ar fi mai bine să vă vedeți de viața dumneavoastră?
Din dormitor s-a auzit plânsul Ioanei, astfel că o ceartă mare a fost evitată.
O săptămână mai târziu, Marina și Ilie au fost nevoiți să plece. Pentru fiica ei, Ancuța devenise dușmanul de neiertat.
Tot ce făcuse bun pentru ei a fost dat uitării. Rămăsese doar mama egoistă și rece. Dar Ancuța știa că a procedat corect. Avea doar speranța că, odată ce vor trece supărările, copiii vor înțelege și o vor căuta din nou.
Uneori, și celor dragi le trebuie o lecție, altfel nu ajung decât la fundul prăpastiei.
Cu timpul, fetele și ginerii înțeleg că totul a fost spre binele lor. Cel puțin, Ancuța asta spera cu toată inima.
