Elena stătea împietrită, ca și cum lumea întreagă se prăbușise, când nepotul soțului, Vlad, i-a dat o hârtie mototolită și a dispărut pe neașteptate, oftând abia perceptibil. Din spatele coșmarului, presimțea că ceva nu e în regulă știa că Lucian, bărbatul ei, de multă vreme era ca un străin, rămânea nopțile la fratele său, vorbea despre o fermă de porci parcă ireală. Amintindu-și de bilet, îl desfăcu cu mâinile tremurânde. Elena, plec, iartă-mă. Nu îi uit pe copii, dar nu mai pot trăi cu tine. Am vândut casa, aceasta e partea ta. Du-te la mama ta. Bancnotele s-au împrăștiat pe covor, iar ea legăna încet, ca și cum vântul ar fi luat cu el tot ce avea sens.
Bunica Paraschiva apăru în prag, glasul îi tremura: Elenuța dragă, ce s-a întâmplat? Elena înghiți nodul amar care-i stătea în gât. Nu-i nimic, mamă-mare, mergi și fă-ți un ceai, vezi că se ard fursecurile. Parfumul de vanilie se amesteca ciudat cu cel de ars. Și-a dat seama de mult că ceva stă să se rupă zvonuri de la Sabina, nevasta fratelui lui Lucian, ajungeau șoptit la urechile ei, dar Elena le îndepărta mereu. Adevărul, rece și tăios ca o lamă, trona acolo lângă picioarele sale nu mai era loc de scăpare.
Mircea a intrat în fugă din curte: Mamă, nenea Doru te așteaptă! Elena și-a potrivit paltonul, a ieșit pe alee. Vecinul o privea stânjenit: Bună, Elena… eu am cumpărat casa pentru Iuliana, fetița noastră… Dar stai cât dorești. Elena s-a redresat: Dați-mi trei zile și ne mutăm. A trântit ușa, fără să mai audă unde te duci? Mircea s-a întors, roșu de supărare: Mamă, unde e tata? L-a strâns la piept, inspirând mirosul de copil amestecat cu pământ și a plâns încet: A plecat, puiule. O să-i dau eu de cap! Nu, fiule, noi suntem tari, ne vom descurca.
Sorina ofta la masă, Elena a pus copiii să mănânce și apoi a mers la bunica Paraschiva, care stătea la geam, cu umerii mici tremurând. Elena, scrie-mă la azil!, Doamne, spune, bunică?… Venim împreună. Dar unde? Nu știu încă. Elena a sunat pe mama, dar a primit numai reproșuri amare: Du-te la trădător, aruncă-i banii în față! Nu. Mama nu putea ajuta cu alt bărbat, cu altă familie, soț vitreg ce o alungase pe Elena demult. Bunica Paraschiva, sora mamei, rămăsese inutilă după ce au demolat satul. Fetele o uitaseră, Elena a luat-o la ea de șase ani, de când nu o mai voise nimeni. Acum erau o familie: o mamă, doi copii, o bătrână.
Telefonul a vibrat iar. Mama: Unde mergi cu bătrâna Paraschiva? Nu la tine. Elena a aruncat telefonul pe masă, a scos vechiul carnețel de adrese, a format la nimereală. Elena, m-am despărțit de Lucian, iau bătrâna Paraschiva la tine? Nu pot, am tensiunea mare! Tăcere. Elena s-a uitat la cei mici și la bunica. Vedea ca prin ceață un vagon lung, o femeie slabă cu ochi triști, un băiat serios, o fetiță plină de viață și o bătrânică râzând și plângând în același timp. Pleca undeva, unde se ascundeau răspunsurile.
Bună seara, tată, a spus Elena în pragul apartamentului. Tatăl, derutat: Copiii? Bunica Paraschiva? Dă-mi cheia de la apartamentul ce mi l-a lăsat bunica Maria prin testament. S-a emoționat: Intrați, Irina, ce bucurie! Mamei vitrege i se lărgea zâmbetul: Nu mai sunteți oaspeți casa e și a voastră. Dar după trei zile, Elena a auzit-o șoptind: Când pleacă musafirii? Tată, unde e apartamentul? Irina a scăpat lingura: Nu mai există, l-am vândut cu maică-ta, am împărțit banii! Tatăl nu a privit în ochi. Elena a strâns pumnii: În trei zile plecăm.
Chiria părea o încercare cu o logică bizară Cu copii nu se poate, Femeie singură? Hmm…, Plătiți trei luni în avans. Și slujbă? Mai greu: Nu angajăm fără experiență, Aveți copii mici? Poate altădată. Dar apoi a apărut domnul Victor: Fata e deșteaptă, repede prinde. Trei zile probe și apoi poți începe, la agenție de locuințe. Elena a respirat ușurată. S-au mutat într-o cameră strâmtă, cu baie la comun la o vecină. Copiii au sărit în sus de bucurie: Asta e camera noastră? Bunica Paraschiva a plâns: Sunt o povară pentru tine. Noi suntem familie, mă ajuți mereu, mă auzi?
Victor Ivan a chemat-o să învețe acte juridice: Firma se extinde, am nevoie de tine. Elena a șoptit spre bătrână: Să merg? Mergi, fata mea. Timpul a început să curgă tot mai colorat. Mircea creștea, Sorina termina liceul. Au cumpărat un apartament primul al lor. Mamă, totul e doar al nostru? Da, și avem și cameră pentru oaspeți. A sunat mătușa Elena: Eu fac ziua, tu n-ai spus că nu mai trăiește? Ți-am spus, nu mi-ai răspuns. Ce economii ai făcut? Pentru mine e clar. Elena a pus receptorul jos și a zâmbit. La mormântul bunicii Paraschiva i-a șoptit: Îl mai știi pe Sergiu? Mi-a dat trei zile să aleg. Acum îl voi suna.
Soarele a străpuns norii, luminând-o ca o îmbrățișare. Elena a simțit căldura ca și cum bunica Paraschiva îi mângâia umerii. Ne-am descurcat, mamă-mare. Acasă o așteptau copiii, altă viață, un bărbat care o iubea. Iar undeva departe, Lucian rămăsese cu banii, dar fără cămin. Cine a pierdut, de fapt? Elena a ridicat ochii spre cer și a gândit: Mulțumesc că mi-ai dat acele trei zile. Poate nimic nu a fost întâmplător. Poate doar trecând prin întuneric ajungi să vezi lumina.
El m-a părăsit și a vândut casa, dar eu am găsit lumina în întuneric – Povestea Aurelijei din satul moldovenesc, cum și-a construit un nou început pentru familie după trădare și greu
