Maria Ionescu, o bunică de optzeci și patru de ani, stătea la stația de autobuz de lângă casa ei și nu ştia ce să facă mai departe. Pe bancă erau lăsate o sacoşă de pânză şi un sac de plastic, în care se strângeau aproape toate lucrurile ei.
La dat afară pe Radu, nu sa temut de nimic, şi a zis: dute de aici, bătrâne, să nu ne mai încurci cu noi cu Ilie.
Acum trei ani, erau cinci în apartamentul cu trei camere: Maria Ionescu, fiica ei Doina, nepotul Ilie cu soţia lui Anca și fiul lor, Andrei, nepoata mea.
Totul a început să se destrame când la biroul lui Ilie a venit o nouă contabilă, Roxana, din oraşul mare, şi sa mutat în satul lor. Nu ştiu de ce a venit, dar ia dat o cameră la cămin, a început la job şi, parcă, nu ia mai lipsit nimic. Dar să trăieşti cu mulţi nu înseamnă să fii fericit. Roxana a început să-l scormonească pe bărbaţi şi la ales pe Ilie. Căsătorit? Aşa cum se spune, femeia nu e zid.
Întro zi de aprilie Ilie sa întors de la muncă, a strâns toate lucrurile şi a plecat. La despărţire a spus:
Am înţeles la patruzecişicinci de ani ce înseamnă viaţa şi dragostea adevărată!
Anca nu ia spus nimic, a aşteptat să-l treacă pe Andrei la examenele de la şcoală şi sa hotărît şi ea:
O să mergem la oraş, Andrei trebuie să intre la universitate, iar noi vom locui în casa veche a părinţilor mei. E şubruit de trei ani, dar o să-l reparăm. Dacă nu ne descurcăm, fratele meu ne ajută. Eu îmi găsesc repede un job la şcoală.
Sa strâns în două zile, fratele a venit, a pus bagajele în microbuz şi au plecat. Andrei la îmbrăţişat pe bunicu pe drum:
Nu te păcăţi, bunico, să ştiu că o să vin des.
A venit de două ori, câtă vreme Doina era încă vie. Când Doina a murit, Ilie şi Roxana sau mutat în apartament şi Andrei nu sa mai mai întors.
Viaţa Mariei a devenit un coșmar. Roxana a început să impună ordine. La început se sfia puţin, o chema la masă şi îi dădea din mâncarea pe care o pregătea pentru ea şi Ilie. Apoi a poruncit să nu iasă din cameră:
Îţi fac o grămadă de prăjituri în bucătărie, dar mie mai uşor să curăț camera ta o dată pe săptămână decât să şterg podelele de trei ori pe zi.
De atunci Roxana ia făcut bunicii terci de ovăz, hrişcă sau orz. Maria Ionescu îl mânca dimineaţa, la prânz şi seara, şi-l înlăţa cu ceai lipsit de zahăr.
În urmă cu o săptămână Roxana ia zis că fiul ei va veni. Ea şi Ilie sau gândit unde să-l bage la muncă, căci după colonie nu-l vor lua la orice slujbă.
În dimineaţa aceea Ilie a plecat la birou, iar Roxana ii porunci să se pregătească:
Ia-ţi adresa căminului de bătrâni, dute acolo şi mulţumeşte că nam aruncat pe stradă.
Ia înşişat Mariei o hârtie cu adresa şi a închis ușa în spatele ei.
Maria a ajuns la staţia de autobuz, dar nu ştia ce să facă mai departe: vedea prost, nu putea să citească adresa. Un tânăr stătea pe lângă ea. Sa întors spre el:
Fiule, citeşte-mi adresa şi spune-mi pe ce autobuz să merg.
Băiatul a privit-o şi a răspuns:
Unde te duci, bunico Maria? Andrei a venit, te caută. Lam sunat.
După cinci minute, Andrei a apărut în viteză. Se pare că Anca, fosta vecină, a sunat şi ia spus că Roxana vrea să trimită bunica la un internat. Vecina aceea lucra ca îngrijitoare la căminul de bătrâni până la pensionare, aşa că Roxana a cerut adresa. Mama a poruncit lui Andrei să vină repede la sat şi să o aducă pe bunică.
Andrei a luat lucrurile şi a zis:
Acum te iau, bunico, ca pe o regină, cu taxiul în oraş. Mama ţia pregătit deja camera. Iar în grădină înfloresc meri, ce frumos!
Când Roxana şi Ilie au aflat că Andrei duce bunica în oraş, sau bucurat. Dar bucuria nu a durat mult. La actele de proprietate au descoperit că apartamentul a fost al Mariei Ionescu de la început. Chiar şi soţul ei avea drept de locuinţă pe viaţă. Aşa că Roxana şi Ilie au fost nevoiţi să se întoarcă la cămin.
Maria Ionescu a vândut apartamentul şi banii ii dăduse nepoţiului, ca să îşi cumpere o locuinţă în oraş. Preţurile în centru erau mai mari, aşa că Andrei a putut să achiziţioneze doar un apartament cu o cameră, dar era nou şi spaţios. A planificat să se căsătorească, aşa că avea un acoperiș pentru o familie tânără.
