Austėia i-a fost infidelă soțului doar o singură dată, înainte de nuntă. El a făcut-o grasă și i-a spus că nu va încăpea în rochia de mireasă. Jignită, Austėia a ieșit cu prietenele în club, unde s-a îmbătat și s-a trezit în casa unui necunoscut cu ochi albaștri. Rușinată, nu i-a spus nimic lui Tadeu, i-a iertat jignirile, a ținut dietă și s-a lăsat de alcool, descoperind că este însărcinată. Fiica, Gabriela, s-a născut exact la termen, cu ochi albaștri, adorată de Tadeu. Timp de cinci ani, Austėia s-a convins că totul e în regulă, că ochii albaștri vin de la socru, iar părul creț nu contează. S-a străduit să uite băiatul cu ochi albaștri, a suportat lipsa lui Tadeu, nemulțumirile și escapadele sale, pentru că fetița avea nevoie de familie. „Ce bărbat nu înșală?” – Rabdă, unde să te duci? – i-a spus mama. – Nici la noi nu ai loc, bunica e la pat, fratele mi-a adus nora, nu pot găzdui pe toți! Ți-am spus să nu treci apartamentul pe numele soacrei, acum ai rămas fără nimic! Și Austėia a răbdat, până când Tadeu a plecat pentru o altă femeie, jurând că o va iubi mereu pe Gabrielă, dar că nu-și poate controla sentimentele. Mama, deși își iubea nepoata, a spus: – Fă-i testul de paternitate, poate plătiți degeaba pensia alimentară! Austėia a fost șocată, ea însăși avusese banuieli… Tadeu s-a simțit insultat: „E fiica mea, oricine vede asta”. Dar după un an, când Austėia a ajuns la spital pentru apendicită, vechile bănuieli au revenit. Chirurgul, Linu, i s-a părut cunoscut. El a recunoscut-o și a făcut o glumă care a emoționat-o. Zilele petrecute în spital au apropiat-o de el, iar la ieșire au început să se vadă mai des. Despre fiică i-a spus doar vag, fără a menționa paternitatea. Dar Linu a înțeles imediat când a văzut-o pe Gabriela. El i-a mărturisit: „Vreau să fiu pentru ea un al doilea tată.” Gabriela se atașase de Linu, dar când Austėia a întrebat-o dacă ar accepta să locuiască cu el, fetița a izbucnit în lacrimi: „Credeam că se întoarce tati! Să stea Linu la el acasă…” Austėia a convins-o, dar Linu era dezamăgit: „E fiica mea! Trebuie să le spui adevărul!”, însă Austėia nu voia să-i rănească. Tadeu era convins că Gabriela e fiica lui, iar pentru el era totul, mai ales că soția lui nu putea avea copii. Austėia a rămas din nou însărcinată și, copleșită de teamă, s-a pregătit pentru eventuale tensiuni. S-a înțeles cu mama ei să o ajute cu Gabriela, dar cu o zi înainte să nască, mama a fost internată de urgență. Fetița a rămas cu Linu, care s-a descurcat singur până la întoarcerea Austėjiei din maternitate. Dar Gabriela nu vorbea cu mama ei, Austėia se temea că Linu îi spusese adevărul. Vecinele îi repetau că orice secret iese la iveală, așa că Austėia l-a sunat pe Tadeu să-i spună adevărul. Dar Tadeu o oprește: „Știu deja, am făcut testul de paternitate când Gabriela avea un an. Oricum nu pot avea copii. Dar nu spune nimic copilului! Eu am tăcut toți acești ani ca să n-o rănesc pe Gabriela.” La externare, Austėia i-a găsit pe amândoi, bărbat și fată, complicați în tăceri și priviri lungi. – Cum a fost fără mine? – a întrebat emoționată. – Perfect! Cu Gabriela am făcut o înțelegere, – i-a răspuns Linu zâmbind misterios. Austėia a vorbit cu Gabriela, care desena cinci membri ai familiei. – Cine e aici? – a întrebat Austėia. – Tu, tati, Linu și noi doi, eu și Vaini. – Frumos! – Mama, tu crezi că un copil poate avea doi tați? E grozav să ai un tată care e doctor! Austėia s-a emoționat. Tadeu deja o iertase, Linu la fel, dar Gabrielă va afla vreodată adevărul… Să spună tot sau să aștepte judecata vieții? Cu lacrimi în ochi, Austėia și-a îmbrățișat fetița: „Desigur că poți, și Linu va fi fericit dacă îl vei numi tati, dar… mai bine să nu-i spunem încă tatei tău adevărul…” O poveste despre iertare și adevăruri tăinuite în familie: Cum se împart dragostea și responsabilitatea între doi tați?

Măi, dragă, îți povestesc ceva ce am aflat de la o prietenă, că nici nu știu cum s-o spun mai cu perdea. Deci, era Alexandra, știi tu, fata aceea din Chișinău, cu părul ondulat și mereu cu poftă de râs. Povestea ei cu Ion a fost ca-n filme, dar nu totul a mers strună. Înainte de nuntă, Ion, știi cum e el, a cam jignit-o, i-a zis că s-a îngrășat și că nu va încăpea în rochia de mireasă. Săraca Alexandra s-a necăjit, a ieșit cu fetele în oraș, au ajuns la un club de la Botanica, au băut un pic, și ea s-a trezit dimineața în apartamentul unui străin, un băiat cu ochi albaștri care nici pe departe nu-i semăna lui Ion.
Alexandra a trecut peste, n-a spus nimic, s-a hotărât să îl ierte pe Ion pentru vorbele grele și s-a apucat de ținut dietă. A renunțat de tot la băutură, căci la scurt timp a aflat că e însărcinată. A luat asta ca pe un semn.
Fata lor, Gabriela, s-a născut la termen, o frumusețe cu ochi albaștri ca cerul! Ion era topit după ea. Timp de cinci ani, Alexandra s-a convins singură că totul e în regulă, că ochii albaștri i-a moștenit de la socrul, care avea și el ochii ca de porțelan. Și părul cârlionțat ei, asta e, așa s-a nimerit. Tot încerca să scoată din minte imaginea acelui băiat de la club al cărui nume nici nu și-l amintea. Dar, simțea ea ceva în suflet, că nu Ion e tatăl fetei. Poate de asta i-a iertat lui Ion tot: mesajele noaptea, delegațiile dese, nemulțumirea constantă față de cum gătea sau arăta ea. Pentru Gabriela, Ion era tăticul suprem. Oricum, cine nu greșește?
Rabdă, dragă, unde ai să te duci? îi zicea mama. La noi știi că nu încapi, bunica e bolnavă, fratele are nevastă, nu am unde te pune! Ți-am zis să nu treci apartamentul pe numele soacrei, o să rămâi pe drumuri!
Alexandra a răbdat, dar răbdarea nu a adus minuni, fiindcă într-o bună zi Ion și-a făcut bagajul și a plecat. I-a spus că a întâlnit pe altcineva, plângea, promitea că va rămâne tată pentru Gabriela, dar că nu poate să meargă împotriva simțirii lui. Soacra, care o iubea pe Gabriela, după divorț a sărit cu gura:
Fă-i teste de paternitate, că poate plătiți pensie de pomană!
Alexandra a fost șocată, credea că doar ea se frământa cu astfel de gânduri. Dar uite că nu.
Tu nu ești normală la cap? a izbucnit Ion. Gabriela e fata mea și oricine vede asta!
Dar un an mai târziu, Alexandra a ajuns la spital cu o criză de apendicită și cam uitase de băiatul cu ochi albaștri, până ce s-a pomenit față în față cu chirurgul. Când a intrat el în salon, și-a amintit: era chiar băiatul de la club!
Iertare, parcă ne-am mai văzut undeva? o întreabă chirurgul, pe nume Vlad.
Alexandra scutură din cap, roșie toată. Dar el a ținut minte, și a doua zi, când a venit cu vizita medicală, a glumit zicând:
Sper că de data asta nu vei fugi ca data trecută!
Alexandra era gata să sară pe geam de rușine, dar Vlad s-a bucurat atât de mult să o revadă, încât a convins-o să mai stea un pic prin spital. Și în zilele alea, fără să-și propună, i-a câștigat inima. Cu fata, Alexandra nu a spus la început cine e tatăl, doar că are o fetiță.
Dar Vlad, când a văzut-o pe Gabriela, a înțeles totul din prima. A cumpărat o păpușă și a întrebat-o pe Alexandra tot felul de lucruri, să nu greșească cu fata.
Uite, i-a zis el, când eram mici, mama noastră a adus acasă un bărbat pe care-l iubea, dar sora mea nu l-a acceptat și mama a renunțat la el. Eu nu vreau asta, vreau să fiu și eu tată pentru fata ta.
Alexandra a încremenit. Dar a văzut pe chipul lui Vlad că a înțeles totul.
Ce rost are să mă mai ascund? gândea ea. Dar, obișnuită cu necazurile, aștepta ceartă. În schimb, Vlad a strâns-o la piept și i-a zis șoptit: Ce minune!
La început Gabriela părea să-l accepte pe Vlad, dar când Alexandra a întrebat-o dacă ar vrea să locuiască cu el, a început să plângă:
Eu am crezut că tata se întoarce! Să stea Vlad la el acasă.
Alexandra a convins-o cu greu, dar Vlad era tare dezamăgit.
Dar e fata mea! Trebuie să le spui adevărul!
Ion nu ar rezista. Pentru el Gabriela e comoara lui, mai ales că soția lui nouă nu poate avea copii. Asta mi-a spus soacra.
Vlad s-a simțit rănit, Gabriela făcea crize, iar Alexandra făcea tot posibilul să țină familia strânsă și liniștită. Au pus la cale niște reguli: Alexandra chiar ducea fata la Ion ca să nu se întâlnească cei doi bărbați, lăsa pe Gabriela cu Vlad doar cât să nu se certe, ea era ca un translator între ei. De 8 Martie au pregătit o felicitare pentru toți, să nu care cumva să afle cineva ceva.
La un moment dat, Alexandra a aflat că e din nou însărcinată, și s-a panicat. Îi era teamă că băiatul va semăna cu Gabriela, și toți vor pricepe; că Gabriela se va supăra și mai tare pe Vlad; că Vlad va spune adevărul cât ea e la spital.
S-a înțeles cu mama ei să stea cu Gabriela cât lipsește. Mama a acceptat, chiar dacă acasă erau și alți nepoți lăsați de fratele Alexandrei, dar s-a întâmplat altceva: cu o zi înainte de naștere, mama a fost dusă la urgență cu pietre la fiere. Tatăl vitreg n-a vrut să stea cu un copil în plus, fratele era ocupat cu serviciul. Alexandra n-a avut încotro: Gabriela a rămas acasă cu Vlad, deși era ultima variantă pe care și-o dorea.
Ce, nu mă descurc eu cu fata? s-a ofensat Vlad.
Nașterea a fost grea, a făcut cezariană, a rămas prin spital mai mult, iar acasă era, cum să spun, tămbălău! Vlad zicea că e totul ok, dar Gabriela nici nu voia să audă de mama ei, nu-i vorbea deloc. Alexandra credea că Vlad i-a spus tot.
Povestind cu vecinele, toate o sfătuiau să zică adevărul, că oricum iese totul la iveală. Sub influență de hormoni, a sunat la Ion:
Trebuie să-ți mărturisesc ceva.
Despre ce?
Ea nu găsea cuvinte.
Despre Gabriela, nu-i așa?
Ce despre ea? s-a speriat Alexandra, deși fix despre asta voia ea să spună.
E fata acelui prieten de-al tău. Eu știu deja.
Cum, ți-a spus el?
Știu de mult, liniștește-te. Când avea un an, am făcut test de paternitate. Mi-a zis doctorul că eu nu pot avea copii, dar am sperat la un miracol. Dar când am început să am îndoieli, am verificat. Și mama m-a bătut la cap Așa că am făcut testul.
Dar cum ai putut să taci?
Ce voiai să fac? Fata nu are nicio vină! Nici să nu te gândești să-i spui ceva! Tăcerea asta a fost anume ca să nu-mi răpești copilul.
Ehei, așa-i viața la Chișinău, dragă!
La externare, Alexandra se uita când la fată, când la Vlad. Amândoi își aruncau priviri ciudate și stăteau tăcuți.
Cum ați fost fără mine? întreba Alexandra, cât băiatul dormea și Gabriela desena.
Foarte bine! N-a trebuit să stau mereu după ea, ne-am înțeles imediat.
I-ai spus?
Nu, cum ți-ai închipuit? Mi-ai interzis.
Da, dar de ce e așa tristă?
Vlad a zâmbit șiret, așa cum îl știi.
Mai bine întreab-o direct.
Alexandra s-a dus la Gabriela, care colora de zor cu creionul roșu. S-a uitat la desen: erau trei adulți și doi copii.
Cine sunt aceștia? a întrebat.
Se vede, nu-i așa? Tu, tati, Vlad și noi doi, eu și Vasile.
Frumos.
Mami, tu crezi că poate un copil să aibă doi tați?
Deci, i-a spus!
Uite, uneori se întâmplă asta.
Pot atunci să-i spun și lui Vlad tati? E bun. Am construit împreună un castel din lego și am văzut peștii la piață. Un vânzător bătrân m-a întrebat cine-i tăticul meu și n-am știut ce să zic, tot despre Vlad întreba. Așa că am zis că e doctor. E super tare să ai tătic doctor. I-am întrebat și lui, dar am vrut să mă asigur și cu tine.
Alexandra simțea că-i vine să plângă. Și-a dat seama ce încurcătură e toată viața ei. Ion deja o iertase, Vlad era la fel. Iar dacă vreodată Gabriela va afla adevărul Dar hotărârea trebuia luată acum: să-i spună sau nu?
A luat-o în brațe pe Gabriela și i-a șoptit:
Sigur că poți. Sunt sigură că Vlad ar fi foarte fericit să-i zici tati. Dar tăticului Ion mai bine să nu-i spuiGabriela a zâmbit larg, cu ochii ei albaștri ca două picături de senin. În secunda aceea, s-a agățat de gâtul Alexandrei, strângând-o tare, de parcă toate grijile lumii ar fi dispărut.
Atunci am doi tati și o mamă cea mai deșteaptă! a răsuflat ea și, după o pauză, a întrebat șoptit O să fim toți împreună, nu-i așa?
Alexandra a sărutat-o pe frunte, iar Vlad, care între timp intrase pe furiș în cameră cu o cană de cacao, a auzit discuția și și-a mușcat buza, stăpânindu-și un râs amestecat cu emoție. A îngenuncheat la nivelul copilei, iar Gabriela i-a întins brațele fără ezitare.
Tati Vlad, vii cu noi să vedem castelul din lego? l-a întrebat ea, cu speranță.
Vin, puiule i-a răspuns Vlad, cu glas cald. Vin oriunde, cât timp sunt cu voi.
În acea după-amiază, pentru prima dată, familia lor ciudată dar adevărată s-a așezat pe covorul din sufragerie, între cuburi colorate și zarva copilăriei. Alexandra și-a privit fetița fericită, pe Vlad care râdea cu lacrimi în ochi și pe bebelușul care dormea liniștit. Pentru câteva clipe, liniștea asta părea să țină tot haosul vieții afară.
Ceva mai târziu, la prima ninsoare, s-au întâlnit întâmplător cu Ion, care s-a aplecat să-i mângâie pe copii și le-a zâmbit tuturor, un zâmbet greu, dar împăcat. Au schimbat câteva vorbe, ciudat de blândi. Atunci Alexandra a știut în sfârșit că nu trebuie să mai sufere pentru trecut sau pentru ce va fi: Gabriela avea norocul unui suflet curajos și a două brațe care o iubeau nespus. Și uneori, la Chișinău, norocul chiar ține cu cei care îndrăznesc să fie sinceri.
Și uite-așa, începe și fericirea nu ca-n povești, ci ca-n viață: în casele mici, la ceas de seară, cu miros de cacao, râsete de copii și trei inimi care au avut curajul să se ierte.