Jurnal personal Reflecţii despre apartamentul moştenit
Azi mă apuc să scriu iar, fiindcă mintea mea e tulburată de o problemă care nu-mi dă pace. Mă gândesc întruna la apartamentul lăsat moştenire soţului meu de către mătuşa lui, tanti Valentina. E un apartament micuţ, chiar în centrul Chişinăului, dar e într-o stare destul de proastă şi ar avea nevoie de reparaţii serioase. Pe de altă parte, locuim noi toţi eu, soţul meu Igor şi cei trei copii ai noştri într-un apartament spaţios cu trei camere, aşa că nimeni nu duce lipsă de spaţiu.
Cea mai mare dintre copii, fiica noastră Dorina, are deja nouăsprezece ani şi e la universitate. Cătălin, băiatul nostru cel mare, are doisprezece ani, iar micuţul nostru, Radu, abia a împlinit cinci ani. Chiar deunăzi am avut o discuţie mai aprinsă cu Igor pe marginea apartamentului de la tanti Valentina. Eu i-am spus că, odată ce Dorina a crescut şi, cine ştie, poate în curând va vrea să se căsătorească, ar fi bine să îi oferim ei acel apartament. Igor, însă, nici nu vrea să audă: susţine că aşa ar fi o nedreptate faţă de băieţi şi că mai bine am vinde apartamentul, iar banii, în lei moldoveneşti bineînţeles, să-i împărţim în mod egal între copii.
Dar aici mă macină ceva: dacă vindem apartamentul, la ce le ajută banii ăştia copiilor? Oricât de mult am strânge, nu cred că vor putea să cumpere vreo locuinţă, poate doar Dorina să-şi ia o maşină la mâna a doua. Şi altfel vor rămâne banii pe conturile lor ani la rând, fără folos real. În sufletul meu mă gândesc: Mai bine o garsonieră modestă, dar sigură, decât promisiuni deşarte.
Îl înţeleg pe Igor, care spune că dacă îi dăm Dorinei apartamentul, ceilalţi doi ar putea ajunge să se simtă nedreptăţiţi şi ar apărea tensiuni între ei. Dar eu cred că între copii totul va fi bine, mai ales că băieţii încă sunt mici, nu pricep exact cât valorează o casă ori nişte bani. Vom avea timp să găsim şi pentru ei o rezolvare, până vor fi mari.
Deocamdată nu i-am spus Dorinei nimic despre discuţiile noastre, am hotărât cu Igor să nu facem graba, mai ales că apartamentul acum nici n-ar putea fi locuit, ar trebui băgaţi bani buni în reparaţii şi deocamdată nu ne permitem aşa ceva.
Mă tot întreb: e bine ce cred eu, sau soluţia lui Igor e mai înţeleaptă? Ar trebui să mă încăpăţânez să țin partea Dorinei, sau e cazul să privesc lucrurile altfel? Poate că există şi o a treia cale, la care nici eu, nici Igor nu ne-am gândit Poate cineva din afară, cu mintea limpede, vede altceva.
Of, viaţa de familie nu e niciodată simplă. Poate mâine, cu o nouă zi, voi găsi şi răspunsul la dilema asta care mă frământă.
