Am primit un rezultat al testului ADN. Nu e copilul meu, îmi înmână soțul, Ion, pe pragul ușii.
Sofia, ai pierdut mințile! E deja a treia dată în această lună!
Ana, ți-am spus că nepoartă o îmbolnăvire pe nepoată! Nu am cu cine să o las!
Ce să fac eu? Nu pot să caut mereu pe cineva să ne înlocuiască! La noi nu e grădiniță, e farmacie!
Sofia stătea în colțul încăperii de lucru, păcălită că ar așeza rafturile cu medicamente. Şeful farmacist, Gala Petrovna, o mustra pe colega ei, Luminita, pentru o nouă absență nejustificată. Luminita se apăra, aproape plângând.
Dă-mi ultima şansă! Nu o să se mai întâmple!
Exact asta e ultima, strânse Gala buzele. Dacă se repetă, e concediere fără discuții.
Luminita încuviință și se grăbi la postul ei. Sofia oftă. Munca la farmacie nu e uşoară: flux continuu, clienţi agitaţi, şefie strictă. Totuşi, nu avea altă opţiune, banii erau necesari.
Seara se întoarse acasă, obosită. Apartamentul era gol; Ion nua ajuns încă de la muncă, iar fiica lor, Cătălina, rămăsese la prietena ei, Lena, să îşi facă temele. Sofia se schimă, puse apa la ceainic şi se așeză pe canapea.
Avea patruzecidoi de ani, dar se simțea mult mai în vârstă. Oboseală constantă, dureri de cap, insomnie. Medicii vorbeau de stres, prescriau vitamine, fără să uşureze.
Telefonul vibra cu un mesaj. Cătălina scria că va sta la Lena la cină și se întoarce până la nouă. Sofia răspunse scurt: Bine, nu întârzia.
Cătălina avea cincisprezece ani, era exact chipul tatălui. Păr brunet, ochi căprui, nas drept. Ion era mândru că Cătălina seamănă cu el, nu cu mama. Sofia era blondă, cu ochi cenuşii și trăsături fine.
Ușa se deschise și intră Ion. Aruncă geanta în hol și se îndreptă spre bucătărie, fără să spună bună.
Salut, spuse Sofia. Cum a fost ziua?
Bine, răspunse el, sorbind apă dintro înghițitură. Sofia îl privea, încercând să pătrundă ce nu merge. Ion era posomorât, tensionat. De obicei, veni acasă vesel, povestind la muncă.
Totul în regulă la tine?
Da, murmură el și se duse în cameră.
Sofia încruntă. Ceva sigur se întâmplase. Poate la muncă? Ion lucra ca manager întro firmă de comerț, cu perioade tensionate.
Se apropie de el. Ion stătea pe pat, privind în gol.
Ion, ce se întâmplă? Eşti ciudat.
Ridică privirea spre ea, ochii îi erau reci, străini.
Trebuie să vorbim.
Despre ce?
Despre Cătălina.
Sofia s-a așezat lângă el.
Ce sa întâmplat? E ceva cu ea?
Ea e bine. Eu nu sunt bine.
Ion se ridică, deschise dulapul și scoase un plic sigilat.
Citește.
Sofia luă plicul, pe el era ștampila unui laborator. Înăuntru era o coală cu tabele și cifre.
Ceasta e?
Test de ADN, spuse Ion, încrucișând brațele pe piept. L-am făcut acum o lună.
Sofia simţi un fior rece.
Ce test de ADN? De ce?
Pentru paternitate. Vreau să fiu sigur că Cătălina e copilul meu.
Eşti nebun? ridică Sofia vocea. Desigur că e copilul meu!
Nu, răspunse calm Ion. Nu este al meu. Uită-te jos, la final. Concluzia: paternitatea exclusă.
Sofia privi spre rândul indicat. Întrun font negru, pe hârtie albă, scria: Probabilitatea de paternitate zero procente.
E o greșeală, șoptit ea. Nu poate fi adevărat.
De ce nu ar putea? vocea lui Ion se înălță. Poate îmi spui ceva?
Ce să îţi spun? Nu înţeleg!
Nu te prefaci. Ai înşelat. Cătălina nu e a mea.
Sofia se așeză din nou pe pat, picioarele i se clătină, mintea îi zumzăie.
Niciodată nu ţiam înşelat. Niciodată!
Atunci explicămi de ce testul arată că nu sunt tatăl.
Nu ştiu! Poate laboratorul a greșit? Poate mostrele sau încurcat?
Ion zâmbi sardonic.
Toţi spun asta. Laboratorul nu greșește, e unul dintre cele mai bune din oraș.
Ion, ascultă-mă, jur că nu am înşelat. Cătălina e copilul tău, sunt convinsă!
El îşi trage mâna înapoi.
Deci încă mă înşeli cu ochii?
Nu mint!
Bine, îşi puse geaca. Trebuie să mă gândesc. Voi pleca câteva zile la mama.
Nu poţi să pleci! Trebuie să rezolvăm!
Rezolvă singură. Mă sătură minciunile.
Ieşi din apartament, închizând ușa cu un ecou. Sofia rămâne cu plicul în mână, plină de îndoială. Îşi amintă fiecare clipă a sarcinii, fiecare moment. Cătălina a fost copilul lor, conceput din dragoste. Lacrimi curgeau pe obraji. Ce se întâmplă? De ce testul arată așa?
La ora nouă se întoarse Cătălina, veselă, cu ochi sclipitori.
Mamă, salut! Am vorbit cu Lena despre proiectul de biologie!
Sofia şterse lacrimile și zâmbi forţat.
Bine, drăguţică.
Mamă, ai plâns? întrebă Cătălina, privind-o atent. Ce sa întâmplat?
Nimic, doar oboseală. Dute să mănânci.
Unde e tata?
A plecat la bunica. Are treabă.
Cătălina plecă la bucătărie, iar Sofia rămâne să-şi adune gândurile. Sună la prietena Vika.
Sonia, salut! Ce faci?
Vika, am o problemă. Pot să vin la tine?
Desigur, vino. Ce sa întâmplat?
Nu vreau să povestesc la telefon. În curând ajung.
Sofia îi cere Cătălinei să nu iasă și se îndreaptă spre casa Vikei, un apartament mic din cartierul Buiucani. Erau prietene din școală, încredere totală.
Vika o întâmpină cu un chip îngrijorat.
Dumnezeu, ești palidă! Stai, spune-mi tot.
Sofia povesteşte despre testul ADN, cuvintele lui Ion, despre plecarea lui. Vika ascultă cu gura căscată.
A făcut testul de ADN? De ce?
Nu ştiu, se pare că a ezitat.
Dar de ce? Totul era bine, nu?
Credeam că era bine.
Vika medita apoi întreabă:
Testul arată cu adevărat că Cătălina nu e a lui?
Da, zero procente.
Imposibil!
Exact, nu înţeleg. Niciodată nu am înşelat Ion.
Atunci de ce testul arată aşa?
Vika se gândeşte, apoi spune:
Poate e o greșeală. Laboratoarele pot să greșească.
Ion spune că e un laborator de încredere, nu greșește.
Oricine poate greşi. Ar fi trebuit să facem un alt test, la altă clinică.
Sofia se aprinde de speranţă.
Da, să facem al doilea test!
A găsit pe internet câteva centre medicale mari, a ales una cu cele mai bune recenzii și a programat o consultaţie.
Ion nu răspundea la mesaje, Cătălina întrebă despre tata, iar Sofia îi spunea că tatăl revine curând.
Sâmbătă, Sofia şi Cătălina merg la centrul medical. Fiica nu înțelege de ce trebuie să facă o analiză, dar mama spune că e pentru prevenție. În laborator îi iau un tampon bucal, procedura durează cinci minute, iar rezultatele promiteau să vină în săptămână.
Mamă, de ce facem asta? întrebă Cătălina pe drumul spre casă.
Doar pentru sănătate, nu e ciudat.
Săptămâna se trage agonizant. Sofia lucrează în farmacie, gândinduse doar la acel rezultat.
În a cincea zi, Ion sună:
Salut. Cum e acolo?
Bine, răspunde Sofia, uscată. Cătălina te întreabă.
Spunei că vin curând, am nevoie să gândesc.
Am făcut al doilea test ADN, la altă clinică.
De ce?
Vreau să confirm. Sunt sigură că primul a greşit.
Sofia, nu te înşeli.
Nu mă înșel! Rezultatul e în două zile. Vino și îl vedem împreună.
Ion tacă, apoi acceptă.
Luni, Sofia primeşte prin email rezultatele. Inima îi bate tare când deschide fișierul. Probabilitatea de paternitate zero procente. Două teste, două laboratoare diferite, același rezultat.
Ion apare în seara aceea. Sofia îi arată testul al doilea. El aprobă cu un dinţi.
Vezi? Aceeași concluzie.
Nu înţeleg, jur că nu am înşelat!
Fapte concrete, Cătălina nu e a ta. Deci tu ai înşelat.
Sofia cădea în genunchi, picioarele i se clătină, mintea îi zumzăie.
Nu am înşelat! Poate e ceva la tine? Ună anomalie genetică?
Ce anomalie? Vorbeşti nebuni.
Cum să explici?
Ion se aşează în faţa ei.
Hai să încercăm să înţelegem. Ține minte când a fost concepută Cătălina. A fost toamna, septembrie, nu eram căsătoriţi încă, ne întâlnisem şase luni.
Da, toamna.
Te întâlneai cu altcineva în acea perioadă?
Nu! Doar cu tine!
Cu siguranţă?
Absolut!
Ion oftă.
Atunci nu ştiu ce să cred.
Sofia îşi aduce aminte brusc ceva.
Ion, ești sigur că ești soțul meu?
Ion o privește ca pe o nebună.
Ce?
Poate ne-au schimbat la maternitate? Poate copilul a fost înlocuit?
Vorbeşti nebuni!
Aştepţi sămi spui că e adevărat?
Ion clatină din cap.
Nu inventa scenarii fantastice ca să nu vezi adevărul.
Cătălina intră în cameră.
Tată, ai venit! aleargă spre el.
Ion o îmbrăţi, dar faţa îi rămâne tensionată.
Salut, Cătălina. Cum e?
Bine. Tată, nu vei pleca din nou?
Nu, nu plec.
Sofia priveşte scena, simţind că dragostea lui Ion pentru copil nu se poate măsura cu ADNul.
Ion se ridică, se uită în ochii Sofiei.
Dacă nu e al meu, poţi săi găseşti un alt bărbat?
Nu! Cătălina este a noastră!
Ion, fără să vorbească, pleacă spre ușă.
Îţi spun să nu uiţi că nute înşel. Nu e momentul să vorbim.
Sofia rămâne singură, cu plicul strâns în mâini, încă în stare de șoc.
Zilele trec, iar Ion rămâne în casă, dar distanţat, vorbește cu Cătălina ca cu orice alt copil, dar cu Sofia nu mai există dialog.
Întro seară, Ion cheamă Sofia în bucătărie.
Am decis. Mă voiaşeza cu noi.
Serios?
Da. Am gândit mult și am înţeles că ești dreptă. Cătălina e copilul meu, chiar dacă nu e din sânge. Iubirea mea pentru ea este mai presus de orice test.
Sofia simţi lacrimi de uşurare curgândui pe obraji.
Mulțumesc.
Dar trebuie să nu-i spunem niciodată adevărul. Întotdeauna să creadă că sunt tatăl ei biologic.
De acord.
Se îmbrăţi, iar tensiunea săptămânilor trecute se risipă. Viaţa își recapătă ritmul obișnuit. Cătălina merge la şcoală, Ion lucrează, Sofia continuă să lucreze în farmacie. Subiectul testului ADN nu mai apare.
Uneori, Sofia se întreabă cine a fost donorul. Ce fel de bărbat a oferit materialul? Dar apoi alungă gândul; contează doar fericirea Cătălinei și unitatea familiei.
Întro zi, Cătălina vine de la şcoală cu o veste.
Mamă, tată, la şcoală fac teste genetice pentru a afla originile noastre!
Ion și Sofia se uită unul la altul.
De ce vrei asta? întreabă Ion.
E interesant să ştiu de unde venim! Lena a aflat că are rădăcini în Scandinavia!
Poate nue nevoie, spune Sofia. Nu-s teste foarte precise.
De ce nu? întreabă Cătălina.
Pentru că deja ştim cine suntem.
Ion zâmbi.
Bine, poţi să o faci, dar noi nu vom participa.
Cătălina pleacă şi primeşte rezultatele: Rădăcini slave, esteuropene, cu puţină influență caucaziană. Ion râdeÎn acea seară, familia s-a adunat în jurul mesei, iar căldura iubirii lor a înlocuit orice incertitudine, confirmând că întotdeauna, inima este cea care hotărăște ce înseamnă cu adevărat să aparții.
