Ce faci aici, că nam ţiam spus să vii! şopteşte Mădălina, loveşte uşor cu tocul încălţării sale subţire, deşi în faţa ei stă mama ei, Elena Ionescu.
Am adus din sat: cartofi, castraveţi, gem de vişine spune confuză femeia în vârstă, arătând spre maşina veche, un Dacia 1300, parcata lângă intrare. În ea stă tatăl lui Mădălina, Ion Popescu.
Ştiu că eşti cu tata. De câte ori v-am spus să nu-mi aduceţi nimic şi să nu vă mai întoarceţi! exclamează Elena, cu glasul tremurat.
Şi ce să fac? răspunde ea, ridicând din braţe.
Atâta. afirmă cu hotărâre Mădălina. Grăbiţi-vă cu cartofii, că Vasile se întoarce curând.
Mădălina, nu înţelegi! strigă Ion, coborând din maşină.
Şi ce vrei să spui? contrazice Mădălina.
Hai să plecăm, Elena spune Ion.
Şi dar de bunătăţi? întreabă Elena cu o voce tremurată.
Nu începe! încruntă Mădălina, ridicând din ochi. Luaţi ce aveţi şi duceţi-vă.
Ionule, ajutămă, imploră Elena, iar pe faţa ei răsare un zâmbet timid.
Ion scoate din portbagaj două saci mari, iar al treilea, mai mic, îl ia ea însăşi.
Nu e aşa cum trebuie cu mama. o ceartă Ion, în timp ce Mădălina deschide ușa intrării.
Destul, să nu mă mai creşti. răspunde ea cu sarcasm.
Probabil că nu teau învăţat bine, spune Ion, aşezând sacii şi coborând pe treapta din curte.
Ana Ionescu, vecina, aşteaptă la intrare, sperând să intre. Dar când vede chipul serios al lui Ion, ştie că invitaţia nuva mai veni.
Numi mai voi mai vedea picioarele aici! izbucneşte Ion când pleacă din curte.
Domnule şopteşte Elena, ştergânduşi lacrimă de pe obraz. Ion rămâne tăcut.
Mădălina sa născut şi a crescut în satul Valea Mare, un loc mic din nordul Moldovei. Întotdeauna a simţit că viaţa de la ţară nu e pentru ea şi visează să plece cât mai repede din acea izolare.
Cum să trăiesc așa, cu găini, cu găleţi, cu grădină? se plânge ea sorelei ei, Raluca, privind o lalea ruptă şi o rândie de morcovi. Erau în jur de paisprezece ani şi îngrijitul grădinii era sarcina lor zilnică.
Îţi aduce fericire să porţi haine scumpe? ridică umerii Raluca. Ție drag aici. La oraş există cluburi, restaurante, haine la modă. Vreau să devin medic veterinar şi să mă întorc în sat.
Eu nu mă întorc. Nu vreau să lucrez. La oraş ştiu un număr de bărbaţi bogaţi, mă voi căsătorii cu unul şi nu voi mai munci. şopteşte Mădălina, aproape în şoaptă.
Şi de ce săi alegi pe ei? La oraş sunt multe fete. chicoteşte Raluca.
Nu înțelegi! Sunt frumoasă, restul e noroc. răspunde Mădălina, mândrinduse cu chipul şi silueta ei.
Elena şi Ion erau oameni simpli, trăind toată viaţa în aceeaşi satcomună. Când Mădălina a terminat liceul, părinţii ei, care economisiseră de câţiva ani, iau oferit şansa să urmeze studiile la Iaşi. A fost admisă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza şi a primit un loc în cămin. Îi invidia colegii din familii mai bogate, cu haine de firmă şi telefonuri noi. Banii pe care îi trimiteau părinţii abia acoperau taxele şi cheltuielile de bază; la haine scumpe nua rămas decât să viseze. Dar nu se lăsa descurajată Va fi şi sărbătoare pe strada mea, îşi spunea ea.
În anul final, Mădălina face practică la o firmă mare din Iaşi, unde şeful e Vasile Dumitru, un bărbat de succes, în vârstă de treizeci de ani, cu o maşină scumpă şi un birou modern. Colegii bărbaţi se întreabă de ce nu e căsătorit, iar colegele speră să ia atragă atenţia. Vasile o observă pe practiciană şi se îndrăgosteşte de farmecul ei. Mădălina nu răspunde cu sentimente profunde, dar ştie că a prins un partener bogat. Încep să iasă la cină, iar Vasile îi propune să se mute la el. Întrebaţi despre originile ei, Mădălina minţeşte: spune că tatăl ei este un om de afaceri din Chișinău, divorţat de mult, şi că mama locuieşte în oraş cu o nouă familie, fără legătură cu ea. În realitate, părinţii ei trăiesc în sat şi se luptă cu o boală gravă.
Mădălina încearcă să se prezinte ca o fată bună, dar pe măsură ce Vasile devine tot mai îndrăgostit, ea începe să se dedicheze visurilor ei de lux, evitând munca şi cursurile. În loc să muncească, stă în magazine de modă şi în salon de înfrumuseţare. Îşi critică pe Vasile pentru că nu găteşte, cerând supă de cartofi de casă, piure cu pui, şi se plânge că nu pot merge la restaurant în fiecare seară.
Vreau supă de casă, cu piure de pui. Nu avem pe cine să angajăm o gospodină. se plânge Vasile.
O să ai supă şi piure, dragă, dar nu azi, sunt obosită, răspunde Mădălina, şoptindi în urechi că este fermecătoare.
Întro zi, fără să ştie, dezvăluie spre Galina, vecina din blocul de lângă, adresa casei lui Vasile. Galina povesteşte părinţilor lui Mădălina despre situaţia lor. Atunci Elena, îmbrăcânduse în cea mai frumoasă rochie şi convingândul pe Ion să poarte un costum nou, adună bunătăţi şi vine să-l viziteze pe fiu, dar el nu o lasă să intre.
Mădălina, pentru a ascunde pachetele de pe balcon, le aruncă la gunoi, ştiind că Vasile se întoarce de la muncă. Nu vrea să-i explice de unde au venit.
A doua zi, Mădălina întoarce spre casă mai târziu decât de obicei.
Ce miroase? întreabă ea, simţind aroma de cartofi prăjiţi din bucătărie.
Unde ai fost atât de mult? strigă Vasile. Toate se răceşte.
Am fost la facultate, am întârziat. răspunde ea, intrând în bucătărie şi privindui masa încărcată. Pe farfurie erau cartofi rumeniţi, castraveţi muraţi, roşii şi varză murată. În vaza de pe masă strălucea un compot de vişine roşu.
Eu am prăjit cartofii în unt de casă. Castraveţii sunt delicioşi! De unde leai luat? întreabă Vasile, privind pe balcon. Te-am sunat, dar nu ai răspuns. Sper că lepoţi lua acasă?
Lea adusă mătuşa, din sat. spune Mădălina, uşor supărată.
Mătuşa? Din sat? De ce nu miai spus? se miră Vasile, așezând cartofii pe farfurie. Unde e satul? Departe? Am putea mergi în weekend. Îmi place natura.
Departe, Vasile, foarte departe. Ce să facem acolo? Mai bine am merge la mare. Cât de mult promiţi. spune ea, încruntată.
Mădălina, încă nu pot săţi cumpar o excursie. răspunde Vasile, ridicând mâinile. Proiectul trebuie să fie terminat.
Eu pot săl cumpăr, dacă mă iubeşti. spune ea, respingând farfuria.
Bine, nu te supăra. spune Vasile, confuz.
Câteva zile mai târziu, Vasile îi cumpără o excursie la mare.
Cum te ador! strigă Mădălina, împachetând valiza.
Şi eu sunt fericit. răspunde Vasile, privindui fără prea multă bucurie.
Mădălina pleacă în vacanţă. Vasile începe să se gândească dacă a făcut alegerea corectă. Patru zile mai târziu, în lift, Vasile vede la uşă o tânără pe podea, cu un rucsac mic, adormită pe perete. Când liftul se deschide, ea se trezeşte.
Bună ziua. spune tânăra.
Bună ziua. răspunde Vasile, privind-o curioasă.
Locuieşte aici Anca Micle? întreabă tânăra.
Da, e în concediu. Sunteţi colegi de la facultate? răspunde Vasile.
Eu sunt sora ei. Când se va întoarce? vocea ei tremură.
Sora? întreabă Vasile, deschizând ușa. Intră, intră. o invită el. Mădălina nu va povestit nimic despre tine. Intră, nu te ruşina. Probabil aşteptai mult timp. În seara asta mâncăm împreună. Cum te cheamă? Eu sunt Vasile. Mădălina sigur a vorbit despre mine.
Galina. Pot săte contactez? spune ea, tensionată.
Da, are un număr nou. Ce sa întâmplat? se întreabă Vasile.
Am sunat, nu am găsit, a trebuit să vin. Părinţii ei sunt la spital, casa lor a avut un incendiu. Vecinii abia au scăpat.
Ce casă? Aşteaptă, Galine, părinţii mei nu locuiesc împreună. Sunteţi confundaţi? spune Vasile, nedumerit.
Ceva se întâmplă cu tatal, cu mătuşaa Anca, în satul nostru, Calinovca? izbucneşte Galina, furioasă.
Spuneţi-mi voi. răspunde Vasile, ridicând din umeri.
Se dovedeşte că trei zile în urmă casa părinţilor Mădălinei a ars. Amândoi sunt în spital, iar starea lui Ion este gravă.
Ştiam că Mădălina se ruşinează de părinţi. Nu mai vorbeşte cu ei. Am încercat să o învăţ să comunice, dar nu a ascultat. Tăţiţa Anca plânge în hohote, iar Ion suferă în tăcere. Mam supărat pe Mădălina, dar este fiica mea. spune Galina, confuză.
Hai să mergem la părinţii ei, să vorbesc cu doctorii. Poate lepot ajuta. După aceea îi dau bani pentru biletul de tren. spune Vasile, hotărât.
Nuteteme, Galine, totul va fi bine. încearcă să o liniştească Vasile, plecând de la spital. Elena e deja mai bine. În curând se va recupera. Pentru Ion se vor face toate tratamentele necesare, chiar dacă trebuie să plătiţi. Am aranjat să fie sub supraveghere de plată.
Cât costă? întreabă Galina, roşind.
Nutegândi la asta. răspunde Vasile. Hai să mâncăm, dacă vrei.
Mădălina revine a doua zi, încearcă să se explice, dar Vasile nu o ascultă. El o ajută pe părinţi nu doar cu tratamentul, ci şi cu refacerea casei. În acest timp el şi Galina devin prieteni, apoi se îndrăgostesc, iar anul următor se căsătoresc. Vasile o convinge pe Galina să se mute în oraş, dar petrec majoritatea weekendurilor în sat. Galina deschide o mică clinică veterinară, iar familia lor înfloreşte cu copii. Povestea lor continuă, dar Mădălina rămâne cu ambiţiile ei neschimbate: să găsească un prinţ şi să trăiască fără să muncească. În final, reuşeşte să-şi găsească un job şi să-şi reconstruiască relaţia cu părinţii, dar visul de a fi răsplătită pe tavă rămâne acelaşi.
