Maria avea deja șaizeci de ani și era pe cale să iasă la pensie, dar nu se grăbea deloc. Termină tura în spitalul Sfânta Maria din Chișinău, își schimbă halatul și pleacă acasă. Afară plouă torențial, iar ea nu are umbrela. Își pune sacul de cumpărături peste cap și se îndreaptă spre stația de autobuz. Dintr-o dată aude un plâns – pe o bancă stă un bebeluș de doar câteva zile.
Îl ridică cu grijă și încearcă să-l liniștească. Mama lui, agitată, fuge înapoi la muncă pentru că micuțul era ud. Sună un pediatru de urgență să verifice copilul găsit.
E un băiețel. Are două săptămâni și pare sănătos. Nu înțeleg de ce l-au aruncat aici. Trebuie să-l iubești și să-l crești cum se cuvine, spune doctorul.
Maria hotărăște să rămână la gardă de noapte, nu ar mai fi adormit oricum. Apoi sosesc polițiștii și cer o declarație. Între timp, Maria nu-l dă din brațe pe copil, îl ține strâns.
După două ore, echipa de poliție revine cu un cuplu tânăr, căsătorit. Fata, Sânziana, plânge în hohote, iar băiatul, Andrei, abia poate sta în picioare.
Hai să vedem dacă e copilul nostru, spune Sânziana.
Se îmbracă în halatele de spital și se duc la secția de pediatrie. Când o văd pe Maria cu micuțul în brațe, Sânziana izbucnește în plâns. Tatăl o strânge de mână și nu-l mai vrea să-l lase. Maria rămâne fără să înțeleagă ce se întâmplă, până când inspectorul le explică totul:
Sara și Robert se întâlneau în secret, pentru că părinții lor erau împotriva relației. Dacă părinții Sârzilor ar fi acceptat, mama lui Robert încerca să împiedice orice legătură cu viitoarea soacră. Când băiatul s-a născut, amândoi sperau că bunica lor se va liniști și va fi fericită. Din păcate, Sânziana a crezut că Sara a crescut copilul pe nedrept. A lăsat tinerii să meargă la film și a profitat de ocazie, aruncându-l pe mic la intrarea din secția de obstetrică.
Așa se termină povestea. Cel mai probabil, Andrei nu va mai revedea niciodată bunica lui.
