30 octombrie 2025 Dragă jurnal,
Astăzi am avut din nou vizita de la soacre și am lăsat să se întâmple că ar putea să-și ia înapoi fiica cu copiii, iar ele au început să fluture cu mâinile. Am auzit cum s-au închis ușile în spatele ginerei, dar n-am făcut prea multă griji îi place să iasă în plimbare singură, fără copilași. De-a lungul anilor, cu soțul meu am învățat să hrănim nepoții, să ne jucăm cu ei și să-i legăm la somn, căci tinerii sunt mereu ocupați sau în concediu.
Când totuși nu sa întors seara, am început să mă agită.
Băiete, unde e Raluca? Nu pot să o sun!
Mamă, e în regulă, a plecat să se odihnească la munte cu prietenele.
Dar ce oră e, ar fi trebuit deja să se întoarcă.
Mamă, a plecat în Carpați cu fetele.
Fiul meu părea liniștit, iar eu am simțit cum mă bate în cap un gând de neliniște. Cum să nu-mi spună nici măcar un cuvânt? Ce fel de relație e aceasta?
Apoi a venit o nouă realizare, care nu ma lăsat să mă odihnesc. Când fiul meu sa căsătorit cu Raluca, erau amândoi la douăzeci de ani. Ion a plecat să locuiască la casa ei, de parcă ar fi fost singur și ea singură, dar totuși a vrut să aducă și un bărbat în familie. Eu nu am avut niciun obiecțiu.
Mai târziu au venit pe lume primul copilaș și apoi al doilea. Acolo a început totul. Ion aducea nepoții cu căruciorul la noi și pleca la treburi, iar seara Raluca venea la noi, iar noi toți mâncam împreună și apoi mergeam la ea.
Pentru mine era o bucurie să mă joc cu nepoții, căci nu erau des la noi. Raluca locuiește la capătul satului, la Fânațele de Sus, și nu poți să vii repede. Dar când veni, era ca o sărbătoare. Copilașii au început să vină tot mai des și uneori rămâneau să doarmă când ploua sau ninge. Eu și soțul eram doar fericiți.
Mă străduiam să le asigur mâncare, să-i plimb pe nepoți ca să aibă timp să se odihnească părinții, să-i ajut la baie și să le spăl hainele. Când, întro zi, copilașii au anunțat că se mută la noi, am simțit gustul victoriei. Mă consideram cea mai bună bunică și mamă, iar ei miau apreciat efortul.
Soțul meu călătorea des la muncă, uneori prin România, alteori în Moldova, și câștiga bine. Eu mă ocupam de casă; nu-mi era problemă să gătesc sau să curăț, am și un mic magazin în curte și mă ocupam singură de toate.
Totuși, cu trecerea anilor, am început să obosesc. Copii nu mănâncă tot ce gătesc eu, trebuia să le gătesc separat, iar Anca, soacra, avea mereu alte treburi și lăsa pe mine copiii. Cum să-i fac observații? Nu e copilul meu, așa că am început să-i spun lui Ion să spele vasele și să curățească și ei, căci eu mă simțeam tot mai epuizată.
Mamă, Anca așteaptă încă un copil, nu poate intra în bucătăria voastră pentru că miroase prea mult. Nu voia să-ți spună, dar te rog să cureți puțin, că nu poate sta nici măcar un minut acolo.
M-am cutremurat. Încă un copil? Noi cu soțul nu mai dormeam, căci nepotul cel mare se trezește de dimineață și vrea să privească la televizor, iar seara tot în camera noastră vrea să stea. Anca, în schimb, alăptează și doarme, iar David (Dănuț) rămâne acasă.
Băiete, copiii trebuie să fie lângă voi.
Mamă, vom cumpăra alte mobilă, nu mai e loc nicăieri. Poate vă mutați în bucătărie, iar noi facem camera de copii din camera voastră.
Am clipit cu ochii. Casă noastră are două camere, o cămară, un hol și o bucătărie mică.
Băiete, cum o să ne încapem cu tatăl? Dacă întindem canapeaua, nu mai rămâne loc de pas.
Atunci nu vă plângeți că Dănuț nu va adormi aici.
Așa că în camera noastră a apărut un pătuț pentru nepot. Uneori el se pune să doarmă la părinți, alteori îi aduc înapoi la noi, iar noaptea este o adevărată luptă, nu pot să dorm, iar dimineața capul îmi pare ca un munte.
Vin și soacre, le-am dat un indiciu că ar putea să-și ia fiica înapoi cu copii, iar ele au fluturat cu mâinile:
Au loc cu noi cinci ani, iar cu voi doar un an, așa că nu ne bazați pe noi.
După aceea am înțeles că lucrurile nu sunt cum ar trebui, dar nu știu unde să mă duc. Ginerele nu ajuta nici când nu aveam al treilea copil; găsea mereu scuze, se plimba cu copiii și apoi rămânea pe telefon, în timp ce noi munceam în grădină.
Acum nu se poate să se aplece, să ia un copil în brațe, să gătească la fiecare lucru are o reacție negativă. A plecat în drum, nu răspunde la telefon și nu ne-a spus nimic, doar soțului. Noi ne îngrijorăm, copiii îi cer mama, iar ea nu sună, pretinde că se odihnește.
Băiete, pe cine a lăsat să aibă copiii?
Pe mine.
Ah, pe tine, amăgire, am spus și mise amorțea vederea atunci e minunat, dă-le de mâncare și le pune la culcat.
Ion nu ştie ce le place copiilor și cum adorm, așa că am îndreptat cuvintele spre soț:
E capătul răbdării, nu mai pot să tac.
Am dormit în bucătărie să nu deranjăm pe fiu. Dimineața era cam iritat, dar am făcut că nu observ. Copiii voiau toast, apoi pui la cuptor și i-am arătat frigiderul:
Totul e acolo, gătește, dacă înlocuiești soția.
Asta a durat două zile, Ion a sunat la Raluca să se întoarcă că nu dădea cu capul. A venit, dar cu o stare excelentă.
Deci eu trebuia să vin de la ăla? Nu știți să prăjiți ouă și să fierbeți paste?
Striga pe toată vocea ca să ne audă și pe noi. S-a aruncat în bucătărie să lovească tigăile, iar frigiderul era gol.
Unde-s proviziile?
Proviziile pe care leați cumpărat?
Mă irosi cu ouăle? Sau cu cartofii?
Nu, nu te irosi, scoate găinile, adună ouăle, mergi la magazin și umple frigiderul.
Apoi a luat copiii de mână și a zis că nu va sta la noi. Ion era furios și spunea că nu-i merge bine la socri. Eu și soțul ne țineam strâns de mâini.
Tot timpul copiii nu întrebau cu ce să sașeze, nu mulțumeau la mese și nu cumpărau nimic din ce le plăcea. Toate acestea le făceam noi, iar ce primim în schimb?
Mă gândesc la motivul pentru care, în ciuda bunătății mele, primesc așa un tratament. Am făcut totul din dragoste, de ce sau purtat așa? Ce credeți?
