**Jurnalul meu**
Nu mai pot așa. O să ajung fată bătrână din cauza ei. Te rog, Anuța, ia-o pe mama la tine. Să stea cu nepoții, nu cu mine.
Dani… E vina ta. Ai făcut scandal când erai mică, acum plătești, răspunse Anuța obosit. Nu trebuia să faci atâtea scene.
Bine, am greșit, recunosc! Eram copilă, proastă. Dar acum? O să-mi strice toată viața?
Și viața ei unde e, după ce ai făcut? Ai vrut să trăiască doar pentru tine poftim, te rog, nu te murdări.
Aaa, Anuțo, găsește tu ceva, ești deșteaptă! Dacă ați lua-o la voi, ar fi bine pentru toți. V-ar ajuta cu copiii, iar eu aș scăpa din închisoarea asta… spuse Danuța cu un aer visător. Sau măcar vorbește cu ea. Ea te ascultă.
Fetelor, rezolvați-vă singure, Anuța se uită pătrunzător. Vă pot da doar un sfat. Tu i-ai luat viața personală, acum ajut-o să și-o refacă. Găsește-i prietene, un hobby, un logodnic. Dă-i măcar un cățeluș sau o pisicuță. Schimbă-i atenția.
Danuța, ca de obicei, voia să rezolve problemele pe spinarea altora. Anuța ar fi putut să o ajute, pentru că relația ei cu mama era cu totul altfel, dar nu voia. Cine a aruncat bumerangul, să-l și prindă.
Tatăl le-a părăsit când Anuța avea unsprezece ani. Danuța abia împlinise trei. Nimeni nu le-a dat o mână de ajutor, așa că Anuța a crescut peste noapte. O lua pe sora ei de la grădiniță, gătea, curăța, iar temele le făcea noaptea, când toți dormeau.
Poate de aceea a devenit o femeie matură și responsabilă. Danuța, însă, nu avea aceste calități…
Anuța a plecat de acasă destul de devreme, chiar după liceu. Își dorea libertate, se săturase să fie a doua mamă în casă. Și mai credea că asta o va ușura și pe mama lor, Valentina.
Anuța înțelegea că mama lor era încă tânără și putea avea o viață proprie. Cu cât avea mai puțini copii de întreținut, cu atât mai bine.
Valentina a profitat de șansă și s-a apropiat de Ion, un coleg de muncă. Dar Danuța, care avea deja doisprezece ani, a văzut asta ca pe sfârșitul lumii. Nu voia străini în casă. În plus, acum avea și ea sarcini în gospodărie, lucru care nu-i plăcea deloc.
Danuțo, spală vasele după ce mănânci, te rog, o ruga mama.
La început o făcea, dar cu un aer nemulțumit. Apoi a început să refuze.
Nu vreau.
De ce? se miră Valentina. Toți avem treburi în casă. Eu am gătit, Ion a adus cumpărături…
Nu spăl după Ionul tău! o întrerupse Danuța. De ce să mănânc din resturile altuia?
Și asta putea s-o spună chiar în fața lui Ion.
Ion, în ciuda comportamentului Danuței, încerca să se înțeleagă cu ea. Îi aducea jucării de pluș, parcă ar fi fost încă fetiță, se interesa de ce-o pasiona, o întreba dacă n-are probleme la școală. Era răbdător și politicos, dar nu-l ajuta.
Poate problema era că tatăl lor le părăsise. Poate Danuța se temea că mama se va concentra pe Ion, iar ea va rămâne singură. Sau poate pur și simplu nu voia un străin în casă. Oricum ar fi, încerca să-l alunge pe “invadat”.
Îl provoca pe Ion, o acuza pe mamă că “a ales un bărbat în locul ei”, făcea scene. Ca protest, a neglijat școala și uneori își declara “greva foamei” deși noaptea mergea pe furiș la frigider.
Valentina spera că fiica ei se va obișnui, dar nu s-a întâmplat. Apogeul a fost când a anunțat că se va mărita.
Danuțo, ce părere ai ca Ion să devină oficial parte din familie? întrebă ea cu grijă.
Și atunci a început… Danuța s-a împotrivit cu dinții, l-a acuzat pe Ion că o înșeală pe mamă și că vrea apartamentul lor. Când argumentele au început să-i
