**«L-am dat afară pe soțul meu din cauza unui pui și nu regret nimic»**
Acea zi, Mădălina era cât pe încolo de epuizare. Toată dimineața o petrecuse aranjând sufrageria, întinzând rufele, strângând jucăriile copilului și spălând geamurile. În sfârșit, aruncă o privire în cuptor: puiul la rotisor cu cartofii se rumenise perfect, umplând bucătăria cu un miros care îți lua mințile.
Încă zece minute, murmură ea, setând cronometrul înainte de a se repezi în baie. Doar să curețe rosturile. Totul mergea ca uns până când ușa de la intrare trânti.
Cred că s-au întors copiii, gândi ea. Dar pe prag nu era nici Vlad, nici Ana, ci soțul ei, Radu, care trebuia să fie în garaj de dimineață.
Oh, ce miros divin! exclamă el, frecându-și mâinile. Puiul tău la rotisor e mereu de neegalat!
Cheamă copiii la masă, răspunse Mădălina, întorcându-se la chiuvetă.
Un minut mai târziu, picioarele goale ale copiilor tropăiau pe parchet, adidașii zburau prin hol, și râsete umpleau casa. Auzind o ceartă, Mădălina ieși, uitând de cronometru.
Ce se întâmplă? întrebă ea, cu mâinile încă în mănuși.
Vreau un pulpe! strigă Ana, de zece ani.
Și eu! adăugă Vlad, de opt ani.
Sunt două, nu? răspunse Mădălina, nedumerită.
Nu! A rămas doar una! bombăni Ana, tropăind.
Mădălina se apropie de masă. Într-adevăr, jumătate din pui dispăruse. Rămăseseră doar piepturile și câțiva cartofi părăsiți.
Și tatăl vostru?
A plecat. A luat jumătate din pui și a plecat, mârâi Vlad.
Mădălina luă telefonul și îl sună pe Radu fără răspuns. Luă cheile și ieși ca o furie. Mânia ei fierbea: din nou! Luase partea cea mai bună. Dar de data asta, nici măcar pentru el, ci pentru prietenii lui. Nu mai era doar egoism, era trădare.
Lângă piața satului, pe o bancă, Radu stătea cu prietenii. Beri în mână, puiul în poală. Râdeau, mâncau, se lingeau pe degete.
Nu e prea greu? îi aruncă ea, cu privirea în flăcări.
Du-te acasă, vorbim mai târziu, răspunse Radu, jenat în fața tovarășilor.
Nu, vorbim acum! Ai furat ce am pregătit pentru copiii noștri! Nu-ți e rușine? Nu-ți ajunge să-ți păstrezi mereu bucățile cele mai bune, acum hrănești și pe amicii tăi cu ce nu-ți aparține?
Pleacă până nu mă enervez, ripostă el, apucând-o de braț.
Ce faci? izbucni Mădălina. Nu ești doar egoist, Radu, ești un hoț. Un hoț care fura mâncarea propriilor copii ca să-ți îngrași bețivii!
Lasă teatrul, Mădă, mârâi el, umilit în fața prietenilor. A fost doar o dată.
O dată? Și fructele? Și icrele pe care mama mi le-a dat și le-ai devorat într-o zi? Și grătarul când le-ai lăsat copiilor doar bucățile arse, în timp ce tu te îndoiai de cele mai bune?
Mădălina se întoarse și plecă.
Seara, când se întoarse, ea era la fereastră.
Ar trebui să te vezi, rânji Radu. Divorț pentru un pui. Ar trebui să te cheme la emisiuni.
Cer divorțul, răspunse ea cu voce rece. Nici măcar nu înțelegi. Nu e vorba de pui. E vorba de tupeul tău, de lăcomia ta, și de faptul că nu gândești decât la tine.
Unde să mă duc? se ironiză el. Exagerezi.
La mama ta. Cea care te-a învățat că tot ce e bun e al tău. Să împartă și ea cu tine acum.
Radu plecă, convins că Mădălina blufează. Dar a doua zi, ea depuse cererea. El dormi la mama sa.
Două săptămâni mai târziu, telefonul sună.
Ai avut dreptate, oftă fostea soacră. Devoră tot la mine. Cumpăr ciocolată, iau o bucățică restul dispare până seara. Știi, credeam că exagerezi. Dar ieri, a luat până și ultima picătură de apă din ceainic fără să întrebe.
Vrei să-l iau înapoi? se miră Mădălina.
Nu doar să mă plâng, presupun.
Mult noroc, atunci. Eu am trecut peste acest lăcomos. Și știi ce? În sfârșit, respir liber.
**Lecția zilei: Tolerezi multe din dragoste. Dar când egoismul stăpânește masa, suflul casei se stinge.**
