Nu înțeleg cum poţi să te îndrăgosteşti așa, cu capul în sus! Să uiţi de soţ, de copii? E iresponsabil, se scoldă Ion, supărat de felul meu de a trăi.
Ion, ştiu să gândesc cu capul, dar inima îmi bate altă melodie. Un bărbat ca Vasile nu se găseşte de două ori. Te iubesc şi gata! mă clatinam ochii, obosită.
Ion ridică din umeri, nedumerit:
Stai să vezi, Anca! Gândeşte la familia ta, firavă ca o fire de păr.
Ionel, nu mă predica, m-am iritat deja. Fă-ţi griji să nu-ţi ajungă ceva la tine. Atunci vorbim.
La mine? Păcăleşte-mă, Doamne! Nici pe gânduri!
Ion îşi încrucișă mâinile cu grijă.
Nu te încrede prea mult
Ion fusese odată unul dintre iubiţii mei. El era căsătorit, eu eram căsătorită. Aveam o legătură discretă, fără pasiuni arzătoare, fără reproşuri străvezi. Ne vedeam o dată pe săptămână, fără să ne dorim să dărâmăm familiile. Era doar un mod plăcut de a petrece timpul.
Această relaţie a durat trei ani, până când viaţa mea a fost zguduită de o pasiune fulgerătoare, arzătoare, ce a răsturnat totul pe dos. Nu a mai rămas nici o zi liniştită.
În comparaţie cu Vasile, Ion părea un măştiuş de macho. Cu Vasile totul era pe muchie de cuţit, totul se rupea, totul se aprindea în focul dorinţei. Amintesc că Ion s-a supărat pe mine:
Ce am greşit, Anca?
Cum aş să-i explic fostului iubit că el era doar o adiere uşoară, iar eu aveam nevoie de un uragan care să smulgă tot ce-i în cale?
Am ajuns să mă căsătoresc cu Vasile. Nu mai puteam trăi fără el, părea că am atins ţelul dorit. Dar, dintrodată, mise făcea dor de Ion. Cu el totul era simplu, liniştit, stabil.
Cu Vasile totul era imprevizibil. Pleca pentru totdeauna, apoi se întorcea şi se ruga cuvintele de iertare. Uneori mă ridica spre cer, alteori mă jignea cu furie. O umbră întunecată sa așezat peste sufletul meu.
L-am sunat pe Ion, pe care nu-l văzusem de cinci ani:
Salut, omule familist! Hai să ne vedem, să povestim.
Ion a acceptat ezitant:
Anca? Bine, ne vedem
Ma aştepta în Parcul Carol I, cu o trandafir burgund în mână. Uite, îşi aminteşte de culoarea trandafirilor mei preferaţi. Ne-am dus apoi la o cafenea din Centrul Vechi.
Spune-mi, Ion, ce noutăţi ai? Ceţi aduce viaţa? am întrebat din depărtare, având planuri să petrecem timpul împreună.
Îţi aminteşti cum miai vorbit de dragostea fără margini, de pasiune? Ei bine, eu trăiesc exact aceea. Am întâlnit o fată fermecătoare, irezistibilă. Crezi? i sau aprins ochii.
Serios? am privit sceptică.
Serios. De şase luni sunt fericit cu ea. Nu mă pot opri să nu strig lumii despre această iubire neaşteptată.
E despre divorţul de soţia ta? am întrebat raţional.
Nu ştiu încă. Vom vedea. Cemi recomanzi? Ion a devenit serios.
Cum spune vorba, cumpără flori iam răspuns. Cumpără-i soţiei un buchet, organizează o cină romantică, uită de toate capriciile. Altfel vei muşca cotul ca mine. Am încercat să liniştesc focul unei iubiri extramaritale.
Nu înţeleg. Regreţi ceva? Ion a ridicat sprâncenele uimit.
Nu regret. Dar crede-mă, ar fi mai înţelept să închei această legătură. Mai târziu îmi vei mulţumi. Nu toate aceste căsătorii de tipul a doua sunt pentru toţi. Dar decide tu, e viaţa ta. m-am pregătit să plec.
Te voi suna, Ion ma sărutat rece pe obraz.
Nu am simţit gelozie pentru fata necunoscută a lui Ion. Credeam că va zbura de lângă ea şi va dispărea. Mam surprins de dragostea lui, crezând că este un om practic, incapabil de gesturi nebune. Şi totuşi iubea cu intensitate, ca şi cum ar fi fost o revelaţie.
Un an mai târziu, lam întâlnit pe Ion în staţia de metrou din Bucureşti.
Anca! Cât de mult am aşteptat să te văd! a sărit, dăruindumi locul. Ia loc, ai timp pentru mine? era gata să danseze în jurul meu.
Desigur, Ion. Ce noutăţi ai? am întrebat, curiosă dacă se despărţise.
Hai la cafenea, Anca? Sau eşti în grabă? Ion mă tragea de mână spre ieşirea din metrou.
Am intrat la o cafenea din apropiere.
Anca, vreau să revii la mine, mia spus Ion, privind în ochii mei.
Nu, nu o să fac am clătinat mâna.
Anca, nu e o glumă. Sunt sincer. Am rupt cu fata aceea. A fost doar o iubire trecătoare, nu ceva profund. Ea avea aşteptări nerealiste, era doar o carapace goală.
Ion, sunt căsătorită a doua oară. De ce să caut aventuri? Pare că în barca altuia sunt mai mulţi peşti. Nu vreau să adaug păcate la cele deja existente. Rămâne doar gustul amar al pasiunii.
E bine că teai întors la familie. Familia e ancora fiecărui om. Trebuie să fie acolo, înţelegi? am şoptit, de parcă aş fi învăţaţ pe el.
Ion părea că nu mă aude, vorbeam în pustiu.
Anca, te voi aştepta.
În zadar. Nu vom mai fi prieteni. Nu mă aştepta.
Viaţa mia arătat că jocurile inimii, oricât de dulci, lasă cicatrici adânci. Cel mai sfânt dar este să-ţi păstrezi familia aproape și să nu sacrifici stabilitatea pentru focul trecător al unei iubiri nebune. În final, fericirea adevărată se găsește în echilibrul dintre dragoste și responsabilitate.






