Ziua nunții noastre era perfectă… până când fiica logodnicului meu a spus: Tati, nu te căsătorești cu ea, tu ai deja o soție.
Totul mergea minunat. Micuța Ana, fetița de patru ani a lui Ionuț, a adus o doză de tandrețe de neuitat în această zi. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că la 30 de ani voi fi mamă vitregă, dar Ana și eu ne-am cunoscut imediat. Era curioasă, vioară și incredibil de iubitoare.
Când Ionuț m-a cerut în căsătorie, am spus da fără ezitare.
Ceremonia a decurs fără probleme… până în momentul crucial când ofițerul de stare civilă a rostit cele faimoase cuvinte: Dacă cineva se opune acestei căsătorii, să vorbească acum sau să tacă pentru totdeauna.
Și atunci Ana s-a ridicat și a spus cu o voce mică: Tati, nu te căsătorești cu ea. Tu ai deja o soție.
Liniștea de gheață a cuprins sala. Inima îmi bătea nebunește.
O soție? M-am uitat la el, așteptând un zâmbet, o explicație… Dar Ionuț era palid. Mut.
M-am așezat în genunchi în fața Anei, încercând să rămân calmă: De spui asta, dragă? Cu cine e căsătorit tatăl tău?
Ea a arătat spre fereastră. Și ceea ce a spus apoi m-a făcut să îngheț: Cu ea.
Am întors capul… și afară, chiar dincolo de fereastră, o femeie ne făcea cu mâna.
Eram înmărmurită. Cine era această femeie? De ce era aici? Și mai ales… de ce credea Ana că ea era soția tatălui ei?
Ionuț părea complet pierdut. Se uita la acea siluetă de afară, palid, incapabil să spună un cuvânt.
Femeia zâmbea în continuarenemișcată, aproape prea calmă. Un zâmbet prea larg, prea sigur. Nu se mișca. Aștepta.
Am simțit un fior pe șira spinării.
Încet, Ionuț s-a îndreptat spre ușă. Invitații, încă nemișcați pe scaune, urmăreau fiecare mișcare a lui ca într-un coșmar. I-am văzut mâna tremurând când a pus-o pe clanță.
Tu… ce faci aici? a șoptit el cu o voce pe care nu o mai auzisem până atunci.
Femeia a înclinat capul, aproape amuzată.
Nu mă prezinți? a întrebat ea în șoaptă, apoi privirea i s-a îndreptat spre mine.
Părea ei mă străbătea. Nu era niciun pic de căldură în ochii ei. Doar o intensitate ciudatăaproape amenințătoareascunsă în spatele zâmbetului.
Ionuț? am întrebat, mai aspră decât voiam. Cine e asta?
S-a întors spre mine, vizibil panicat.
Asta e… asta e Iulia.
A făcut o pauză.
Fosta mea soție.
Un murmur a străbătut sala. M-am simțit ca și cum aș fi fost lovită în cap.
Credeam că nu fusese niciodată căsătorit. Mi-a spus clar. Și acum această femeie era acolo, reală, în ziua cea mai importantă.
Dar ceea ce m-a speriat cel mai tare a fost ceea ce Ana a spus apoicu vocea ei nevinovată:
Ea vine des acasă când tu dormi, mamă. Spune că nu trebuie să am încredere în tine…
Tăcere de moarte. Picioarele mi s-au făcut moi.
Ionuț s-a întors spre fiica lui, palid ca varul.
Ce? Ce vrei să spui, dragă? Când a fost aici?
Ana a dat din umeri.
Uneori noaptea. Spune că mama se întoarce.
Abia mai puteam respira.
Iulia de afară a ridicat din umeri, iar ochii îi străluceau într-un mod ciudat.
Toți avem secretele noastre, nu-i așa, Ionuț?
Apoiînainte ca cineva să reacționezes-a întors… și a dispărut în mulțime, ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.
Ionuț a căzut pe un scaun, cu capul în mâini.
Am rămas în picioare, cu inima cât pe ce să se sfâșie, privind ușa deschisă.
Știam un lucru sigur:
Această femeie avea să se întoarcă.
Și nu terminase cu noi.
„Ziua nunții noastre a fost perfectă… până când fiica logodnicului meu a spus: ‘Tată, nu te căsători cu ea, ai deja o soție!’”
