Cățeaua noastră habar n-are de cele mai simple lucruri Oare eu ce ar trebui să fac?
Soacra mea, Doamne să o ierte, s-a dus de ani buni. Când am lăsat-o la odihna veșnică, mi-am făcut două promisiuni beton: una, că n-o să spun niciodată ori e bine, ori nu e bine pentru morți și alta, că orice noră mi-ar călca pragul, nu voi deveni ca mama-soacră din filmele vechi de la TeleMoldova.
Asta mi-am zis atunci. Ce să vezi însă, viața e șiretă și-ți pune bețe în roate. Alexei, unicul băiat, a ajuns om mare 25 de primăveri și într-o zi frumoasă de iunie a apărut acasă cu o fată. El era tot numai ochi și inimă, iar eu, femeie modernă, am decis să fiu deschisă și să ignor instinctul acela moldovenesc de a scruta noră din cap până-n picioare. Asta n-am mai vrut să fac, că prea rău făcuse soacra răposată cu mine!
Mi-am jurat să nu-i caut cusururi, n-o corectez, nu-mi bag nasul unde nu-i fierbe oala și, mai presus de toate, nu o învăț cum se face la noi în casă. N-am avut parte de înțelepciunea asta de la soacra mea, dar e momentul să se schimbe generația.
Ca să fiu sinceră, chiar mă bucur să îi răsfăț dimineața le fac cafea, știu ce le place la micul dejun, mai gătesc ceva special în weekend, dar de luni până vineri, să mă ierți, n-am eu timp de atâtea delicatese, că trebuie să mă împart: ba la pescuit cu Vasile, ba la vecina Tanti Ani, ba la mama, la pus castraveți la murat sau la preparat dulcețuri.
Așa că tinerii au toată casa la dispoziție. Și uite că într-o seară, când mă așteptam mai puțin, am pățit una tare de tot: nora să o cheme Ilinca, că-i nume de-al nostru vine spre mine fluturând o bluză nouă. Zice că a prins-o la promoție la Piața Centrală, o nimica toată, și, mai mult, chiar și mai ieftină era că-i lipsea un nasture.
Îmbracă Ilinca bluza, se învârte prin casă îi vine bine, să nu zic nu. A doua zi, când o invit la o plimbare prin Parcul Ștefan cel Mare, o întreb dacă nu vrea să îmbrace bluza nouă. Surpriză nu poate, că nu-i pus nasturele la loc!
Să mor eu dacă nu mi-a scăpat: Fată dragă, ai 22 de ani și nu ai un ac, un fir de ață și-un nasture? Am rămas mască, că la noi, în Bălți, până și motanul e cusător de nasturi la nevoie.
Mă întreb cum ar fi să-ți lași casa pe mâna cuiva care nu știe să coasă un amărât de nasture? Cum o să facă față la deciziile grele ale vieții? Oare nu-i ia vântul și sufletul la primul curent de la geam?
Acum stau și mă gândesc să-i cos eu nasturele și să nu mai fac atâta haz, să-i arăt cum se face să moștenească și ea ceva de la moldoveni, sau pur și simplu să las bluza uitată-n dulap, să decidă singură când și dacă o să se apuce de treabă?
Un singur lucru îmi e clar ca lumina zilei din luna lui Cuptor: nu vreau să fiu zgârcită și săreață ca o soacră de poveste veche. Am trăit-o pe pielea mea nu-i gust deloc!
