La ziua lui șaisprezece ani, nepotul meu a declarat că nu se va căsători niciodată. Pentru că nu are rost. Pentru că toate relele și necazurile din lume vin de la femei, iar el nu are de gând să-și piardă tinerețea cu niște fîfîlăitoare capricioase. Poate la bătrânețe, pe la treizeci de ani, se va mai gândi, dar nu în tinerețe. Viața e frumoasă și minunată și fără asta. Apoi, vor fi copii găoși și mereu țipăreți, iar lui îi ajunge frățiorul pe care l-a crescut de la paisprezece ani. Destul, s-a chinuit destul. Eu și sora mea am râs de el și am făcut un pariu pe o cutie de șampanie că Vitalică se va căsători imediat după armată (băieții din sat merg cu toții la armată, așa e obiceiul la noi).
L-am dus la armată, mama a plâns, cum se cade, și timpul a zburat repede acum servești doar un an.
Telefonul sună. Bună-bună, ce faci, toți sănătoși, fiul s-a întors…
Len, ce ai cu vocea?
Vitalică se căsătorește-eee… Îîîîî…
Și un urlet în telefon, ca pentru un mort.
Nu te mai prosti, explică-mi normal, ce, o ia de nevastă pe directoarea voastră de club? (ea e eroina de la Plevna și Bătălia de la Poltava, nimeni nu știe câți ani are, doar după ordine îți dai seama).
Nuuuu, e din Maiii… Mencikov, vino, vino, te rog! Eu singură nu mă descurc cu ei!
Faptul că sora mea, o femeie cu o stăpânire de sine incredibilă, absolut lipsită de emoții, m-a chemat de la mama naibii să rezolv probleme matrimoniale m-a făcut să mă gândesc pentru cinci minute, iar în zece deja căutam bilete de avion București-Chișinău. Fără întrebări. Pentru că dacă femeile ca Lena încep să plângă, înseamnă că lucrurile sunt cu adevărat grave.
Am găsit biletul destul de repede, iar a doua zi am ajuns acasă. Nimeni nu mă aștepta atât de repede, nici eu nu am anunțat pe nimeni, așa că nimeni nu m-a întâmpinat. O mașină de pe drum m-a dus repede prin satele pustii până acasă.
Trec pe lângă brutărie, biserică, intru în casă. Liniște… Nimeni. Sora e la școală, nepotul la muncă. Fără să mă dezbra
