Invitația la Ziua de Naștere a Fratelui Stârnește Dramă la Cumnată
Fratele meu, Lucian, s-a însurat acum șase ani. De atunci, nici eu, nici părinții noștri n-am pus vreodată piciorul la ei acasă. Toate sărbătorile, aniversările și întâlnirile de familie se desfășoară invariabil în casa părinților noștri, o casă mare din preajma Chișinăului. Mama face mâncare cât pentru o nuntă, pune masa ca la carte și la final îi trimite pe Lucian și pe soția lui, Anisia, acasă cu sacoșe pline de sarmale și salată boeuf. Asta da aprovizionare!
Când Lucian s-a însurat, la câteva luni după, Anisia și-a serbat ziua. Oau, s-a gândit mama că-i momentul pentru o surpriză! Am luat tort, cadou drăguț, și ne-am pus pe drum spre ei. Mama, plină de entuziasm, o sună înainte pe Anisia să verifice dacă-s acasă, dar Anisia, cu o voce rece ca varza murată iarna, răspunde că nu vrea nicio petrecere. Mama nu s-a lăsat:
Venim doar puțin, bem un ceai, tăiem tortul! Anisie, nu tre să gătești nimic!
Până la urmă, ne ducem. Doar că, în loc de primire caldă, o găsim pe Anisia la scara blocului, bombănind că-i deranj în casă, refuzând să ne lase să intrăm. N-am apucat nici să scoatem paltoanele. I-am dat tortul și cadoul pe trepte și am plecat rușinați. De atunci, toate evenimentele sunt la noi, evitând să pomenim acel moment penibil.
La un moment dat, Anisia i-a spus direct mamei:
Aveți casă mare, încape toată lumea! Noi stăm într-o garsonieră, ce să facem cu vizite?
Am înghițit în sec. Ce, nu pot veni socrii și cumnata într-un apartament mic? Că nu suntem vreo echipă de fotbal, ci doar trei persoane! Dar tăcerea-i de aur, așa că n-am zis nimic.
Acum, Anisia e însărcinată în cinci luni. E primul nepot al părinților mei mama, evident, numai pe telefon stă: ba apeleză la Lucian, ba vrea să știe dacă Anisia nu are nevoie de ceva. Ce-am aflat zilele trecute: Anisia, la început de sarcină, și-a dat demisia. Mama, panicată rău:
Nu e bine? Să vin, să o ajut?
Lucian a încercat s-o calmeze: E bine Anisia, doar că a vrut să se protejeze. Ni se părea dubios. Ei au trăit mereu ca domnii: cafenele, vacanțe, haine de firmă. N-au rate, au primit garsoniera de la bunica ei bucuroși că pot cheltui totul pe extravaganțe. Dar fără salariul Anisiei, bugetul s-a subțiat, stilul de viață părea în pericol. Lucian a încercat să-i explice că trebuie să se limiteze, dar n-ai cu cine.
Anisia i-a spus clar că a renunțat la muncă de frică să nu se molipsească cu ceva. Bun, înțelegem precauția, dar bani nu cresc în copac. Și, colac peste pupăză, Lucian ne invită pe toți la el de ziua lui! Noi am rămas mască. Tata, ironic:
Să văd dacă știe cumnata să facă o tochitură!
Mama a tresărit de bucurie, dornică de o reuniune în sfârșit la ei. Eu, precaută, o sun pe Anisia să întreb de detalii. Nici nu apuc să termin fraza, că începe să plângă ca la televiziunea moldovenească:
Cum să vă primesc? Trebuie să dau cu mopul, să fac de mâncare! Sunt gravidă, nu mai pot!
Încerc să calmez spiritele:
Anisie, nu complici. Fierbi niște cartofi, faci o salată, bagi un pui la cuptor, gata. Noi aducem tort. Suntem cinci, nu nunta satului. Ce greu e?
Am venit chiar cu ideea să comandăm ceva, să scape de bucătărie, dar nici gând tot despre curățenie era vorba. Atunci, eu:
Anisie, ai o garsonieră! Să faci curat e mare inginerie? Speli și tu pe jos doar când vin socrii?
La final, i-am zis verde-n față:
Dacă nu vrei să ne vezi, nu venim. Îi urăm lui Lucian la mulți ani la telefon și gata.
I-am povestit mamei, iar ea a fost de acord. Când Lucian a aflat, a erupt ca o oală sub presiune:
Anisia stă acasă, nu muncește! De ce nu poate, măcar acuma, să gătească și să facă un pic de ordine? Oricum nu avem bani de pizza sau femeie la curățenie.
Vorbele lui au plutit peste toți ca un nor plin de ploaie. S-a lăsat cu supărări. Chef de sărbătoare, zero. Cine mai vrea să meargă să o vadă pe Anisia cu nasul bosumflat și ochii dați peste cap? Nu vrem să ne simțim musafiri nepoftiți la casa propriei rude.
Dar, totodată, ne doare de Lucian. El visează la familia strânsă la el; nu merită să sufere din cauza toanelor soției. Suntem prizonieri între două rele: să ne înghițim orgoliul și să mergem, riscând o seară tensionată, sau să-l dezamăgim pe fratele nostru. Orice am face, parcă nu-i bine. Sărbătoarea se apropie și noi nu știm ce să facem: să ne ținem de inimă și să mergem ori să trântim ușa, riscând să stricăm familia? Adevărul e că dragostea de frate și antipatia față de nevastă-să sunt greu de împăcat. Pai să ne spuneți voi, ce-am face?





