Să-ți spun ce s-a întâmplat recent Am aflat că cineva a lăsat un bebeluș la Fereastra Speranței de lângă maternitatea de la Spitalul Municipal din Chișinău.
La trei luni după ce soțul meu s-a stins din viață, am simțit că trebuie să fac ceva important. M-am hotărât să adopt copilul abandonat de părinții lui, lăsat fără nicio vină acolo. Parcă destinul mă chema Am adunat la foc automat tot ce ținea de acte, nu mă întreba cum le-am făcut atât de repede, dar important e că am reușit. Apoi au venit vizitele de la asistența socială, tot felul de verificări să vadă dacă sunt în regulă, dacă am condiții bune acasă. Le-am trecut pe toate cu bine! Câteva zile mai târziu, deja îl țineam în brațe pe băiețelul meu. Îl iubeam ca pe copilul meu din sânge, ți-o spun cu toată inima. L-am botezat cu numele lui soțul meu parcă mi se încălzea sufletul când îi auzeam numele din nou în casă…
Anii au trecut și băiatul a crescut, iar la un moment dat m-a întrebat dacă nu ar vrea un frățior sau o surioară. Chiar nu mă deranja gândul, pentru că jobul meu e remote, pot să lucrez liniștită de pe laptop de acasă, așa că mi-a surâs ideea. Când am revenit acasă să avem grijă de micuțul nostru, simțeam că plutesc de fericire. Ții minte cum am intrat în salon, mi-au arătat o fetiță abia născută, avea trei zile Doamne, m-am îndrăgostit pe loc! Mi-am dat seama atunci, clar ca lumina zilei, că e a noastră. Știam actele, avusesem deja experiență cu toate formalitățile, așa că de data aceasta totul a mers mult mai rapid.
Și-acum suntem trei: eu, băiatul meu și fetița mea, care poartă un nume frumos, tipic de-al nostru, Ana-Maria. Suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ, să nu crezi altceva. Mai ales când îi văd râzând împreună chiar cred că, în felul nostru, am găsit o bucată de rai aici, la noi, acasă.
