De curând am avut un vis ciudat, în care mă aflam în casa norei mele, iar o femeie necunoscută se ocupa de menaj și curățenie. Casele aveau acoperișuri de țiglă roșie, iar ferestrele reflectau un soare ce părea făcut din smalț topit.
Îi spusesem mereu fiului meu că nu contează nici un leu dacă fata pe care o alege nu e avută, așa că el a fost fericit și s-a însurat cu Viorica, care niciodată nu a ținut bani la ciorap și era crescută mai mult în puf decât în lucru.
După nuntă, copiii s-au mutat în casa aceea pe care le-am cumpărat-o chiar noi, cu mâinile noastre am schimbat podelele, am zugrăvit pereții, iar acum încercăm să-i susținem cât putem ba cu un borcan de zacuscă, ba cu un sac de cartofi, uneori cu câteva bancnote de lei dosite printre merele de la țară. Nora stă acasă acum, l-a adus pe lume pe nepoțelul meu, nu lucrează, iar băiatul are și el un serviciu la vreun birou din Chișinău, dar nu prea e plătit cu bani grei.
Așadar, vă puteți imagina uimirea mea când am intrat în casă și, printre norii de praf visători, văd o femeie fremătând printre oglinzi o străină. Se apucase să spele pe jos cu un burete supradimensionat și eu am aflat atunci că nora mea a angajat pe cineva la treburile casei. Parcă se prăbușeau toți pereții strâmți ai conacului nostru ancestral. Cum a găsit ea bani să plătească pe altcineva, când abia ne descurcăm cu gospodăria? Unde îi e rușinea, sufletul, obrazul?
Am izgonit-o pe femeia aceea din casă ca pe un duh rătăcitor pe la miez de noapte. Oricum ar fi, tot eu zic că e casa noastră! Iar ea o curăță, așa, pe banii mei de pensie! De unde să ia fiul și nora bani pentru astfel de mofturi?
Am hotărât să o aștept pe nora mea, că era plecată cu nepoțelul la plimbare, printre plopi ce-și scuturau frunzele ca o ploaie de cuvinte neînțelese. Când a venit, n-am mai avut răbdare, am întrebat-o plin de suspiciune printre aburii visului:
Mătușă, am devenit bloggeriță cât stau acasă cu cel mic, chiar câștig un salariu bun și, sincer, am multă nevoie de menajeră, pentru că muncesc foarte mult pe tastatură, mi-a răspuns ea cu o voce ce părea să plutească.
Bloggeriță? Asta-i oare o meserie adevărată în zilele noastre? Lucrează cineva, pe bune, doar pe internet și trăiește din asta? Parcă mă încolțea o spaimă ca-n copilărie, când mă speria cucuveaua pe la poartă.
Dacă stai așa bine la bani, atunci mă plătești pe mine, și-ți fac eu curat, să nu ne mai trezim cu străini prin casă, i-am zis răspicat.
Nora a oftat adânc, a plecat capul și s-a dus să-și hrănească copilul, ca și cum între noi ar fi plutit o ceață ce nu se lasă pătrunsă.
Când s-a întors băiatul meu bălai acasă, i-am povestit și lui toată povestea, cu noduri în gât, iar el mi-a zis simplu, ca din alt vis:
Mamă, știam de menajeră. Viorica chiar depune mult efort, iar eu vreau să-mi văd copilul după serviciu. Nu văd nimic rău în asta.
Nu pot pricepe tineretul de azi Cum de-și permit ei astfel de lucruri? Atunci m-am dus la bărbatul meu, să-i spun, dar el, de sub pălăria de paie, a zis ca din basmele moldovenești:
Nu te băga, măi muiere, în viața tinerilor! Lasă-i să-și poarte singuri crucea!
De mult nu m-a mai încercat o asemenea mânie mocnită. Sunt convinsă că eu am dreptate și tot ce spun e pentru binele lor! Dar, voi, cum gândiți?
