Aici ar sta dulapul de lângă peretele nostru, a zis Margarita Ardelean, visătoare, în timp ce-și învârtă privirea prin living. Trebuie doar să mutăm fotoliul, că e tot un prost pește. Sau ce faci cu el, Ana?
Mădălina a clipit. Nu a înțeles de prima dată că acea femeie nu era un decoratoare de la TV, ci soacra ei. Și că aici înseamnă exact apartamentul ei, al ei și al lui Dinu. Apartamentul cumpărat cu banii ei, cu douăzeciopt de ani de economii, freelancing, proiecte fără sfârșit și renunțări la cafea și la piese vestimentare.
Probabil o să-mi pun un clopoțel pe cap, a răspuns încet și a sărit de pe canapea. Nu am înțeles. Vă mutaţi?
Doar discutăm, a răspuns Margarita cu un zâmbet în care triumful era mai mare decât căldura. Eu și tatăl lui Dinu, simplu am aruncat o privire. Ce? Un apartament spațios, cu amenajare modernă. Încă ne este incomod în chirie, iar la Paul după acel accident prostesc nu mai are bani de plătit. Și, desigur familia rămâne familia.
Cuvântul familie a ieșit din gura soacrei ca și cum Mădălina nu ar fi făcut parte din el.
Ești isteață, Ana, ai venit pe cont propriu, nu o să dispari. Noi suntem bătrâni unde să ne strecurăm în colțuri de apartamente închiriate?
Voi aveţi deja de șaizecicinci de ani, a replicat Mădălina. Nu sunteţi pensionari, sunteţi activi în longevitatea voastră. Vă ocupaţi de cuvinte încrucișate, mergeţi la casă de vacanță. Ce legătură are apartamentul meu?
Margarita a mușcat buza, s-a strâns pe dinți și a scos arma ei preferată.
Îţi amintesc că ţiam adus pe bărbatul ăla. Şi, dacă tot vorbim serios, el tea sprijinit când teai plimbat de la spital cu anemie. Acum, când fratele lui e în dificultate, te întorci cu spatele?
Când fratele lui a lovit un stâlp cu mașina tatălui, cu o nevastă străină pe bătaia pasagerului, a strâmtat Mădălina vocea, nimeni nu ma sunat să mă întrebe dacă nu ar fi mai bine să venim la voi, Ana, în timp ce Paul îşi leacă rănile morale și creditele.
Ana, a intervenit Dinu, până atunci stând în bucătărie și prefăcânduse că lucrează. Doar discutăm. Părinţii nu pretind nimic.
Mădălina sa apropiat de uşă și a şoptit:
Cât timp discutaţi, eu trăiesc. În apartamentul meu. Pe care se pare că vreţi săl transformaţi în căminul marelui martir Paul. Nu se va întâmpla.
Să nu ţip, sa gândit ea, a tras o gură adâncă şi sa dus în dormitor.
Ea şi Dinu nu au vorbit trei zile. Deşi, din când în când, Dinu se apropia şi spunea ceva de genul: Îţi aduc ceva de la magazin? sau Nu ai uitat că sâmbătă e ziua mamei? Mădălina încuviinţa din cap sau părea că nuo aude. Dar în apartament a rămas o linişte lipicioasă, nu calmă, ci încărcată de resentimente ascunse în fiecare perete.
Sâmbătă a explodat totul.
Ana, Dinu privea pe fereastră ca şi cum ar vrea să sară afară. Înţeleg că e greu pentru tine. Dar părinţii nu au altă soluţie. Au pus creditul pe tată. Apartamentul e deja pe piaţă. Întro lună vor rămâne pe stradă. Iar tu
Ce?
Ştii că eşti puternică. Vei găsi un loc. Putem săte mutăm întrun apartament închiriat pentru câteva luni. Apoi găsim altceva.
În primul rând a vrut săl lovească pe Dinu cu tigaia. Apoi săl îmbrăţi, dar în cele din urmă a întrebat:
Deci trebuie să părăsesc casa mea pentru că părinţii tăi, încă o dată, nu îşi pot gestiona copiii?
Nu e aşa. Doar că ai mai multe opţiuni.
Eu am mai multă minte. Nu am împrăştiat-o pe alţi bărbaţi în maşini străine, cum a făcut fratele tău. Şi nu iam lăsat pe soţia lui să se mute fără să ştie proprietarul, a răspuns Mădălina cu un zâmbet răutăcios. Ştii, Dinu, vrei săţi dau un sfat?
Ce?
Strângeţi bagajele. Şi pleacă cu ele.
Dinu a rămas fără cuvinte pentru prima oară în toată viaţa lor împreună. În faţa ei nu a apărut bărbatul, nici protectorul, nici un membru de familie. A văzut doar o umbră.
Nu voi pleca, a ofteat el. şi asta e casa mea.
Cumpărată cu banii mei.
Dar suntem familie, Ana. Nue oare familie despre sacrificii?
Sacrificiile sunt când ţise cere să le faci, nu când ţise impun. Ştii diferenţa dintre o victimă şi o proştiată? Victima are o alegere.
Nu a strigat. Nu a plâns. A luat o valiză valiza lui şi a pus-o în hol.
Poţi să pleci oriunde vrei. Să închiriezi o garsonieră, să te muţi la mamă, să dormi pe acoperişul fratelui. Dar asta e casa mea. Şi rămâne a mea. Şi tu, şi mama ta cu comoda ei, puteţi uita drumul spre aici.
El a ieșit, fără bagaje, cu ochii ca ai unui câine bătut. Și a spus la despărţire:
O să regreţi. Nimeni nu trăieşte singur pentru totdeauna.
Ea la privit şi a gândit: nu sunt singură. Sunt cu mine însămi. Dar tu, nici nu ştii cu cine te afli.
Seara a bătut la uşă. Ana a deschis era Sorina.
Ce sa întâmplat? a intrat prietena, o strânsese cu un braţ. Ieri mispuseşti: Sorina, nu e chiar așa de rău. Şi acum?
Mădălina a turnat vin în pahar.
Acum e ca mama lui: cu comoda și planuri pentru dormitorul meu.
Sorina a chicotit.
ştiai că mama lui e o furiţă. De ce te-ai împerecheat cu el?
Părea sănătos.
Părea e cuvântul cheie. Ana, să plecăm la sud? Totuşi ai concediu forțat.
Nu plec nicăieri. Rămân aici, în apartamentul meu, cu un pahar de vin. Când va veni comoda ei, o arunc de pe balcon, de la al treilea etaj, personal.
Sorina a râs apoi a tăcut.
Dar dacă revine?
Ana a privit vinul și a la rotit încet în minte.
Atunci voi cumpăra o şurubelă și îmi voi sparge lacătul cu cod, pe care îl ştiu doar eu.
Sâmbătă, la ora zece dimineaţa, când Ana abia pregătea ibricul și se pregătea pentru o zi fără bărbaţi, rude și planuri de mobilă, a bătut la uşă un curier de la Lider probabil cu un blender nou.
A deschis și a rămas încremenită. Pe lângă uşă stătea Margarita Ardelean, cu o valiză. În spatele ei se întindea Paul fratele lui Dinu, slab, în hanorac, cu faţa ce îmbina durerea cu speranţa de a găsi o bucată de rahat gratuit. Lângă el, tatăl lor, Ion Paul, scund, chel, cu chip de pensionar sătul de viaţă din 1987.
Bună dimineața, a spus soacra, ca şi cum ar fi fost de acord să şirească ceai. Nu vom sta mult. Doar câteva luni, până când apartamentul se vinde.
Mădălina na spus nimic. Era fără cuvinte.
Ana, a intrat în vorbire Ion Paul, scuză-ne, situaţia nue în mâinile noastre. Am vorbit cu mătuşa ta, soacra, şi ea ne va lăsa să intrăm, dar acolo e în renovare. Dinu a zis că nu-ţi e contra să locuiţi aici.
Dinu? a găsit în cele din urmă vocea Ana. A spus? A spus înainte sau după ce lam dat afară?
Vaţi certat? a întrebat cu sfială Margarita. Ce sa întâmplat? Vrem doar să rezolvăm pe pace. Ana, nu fi supărată. Suntem oameni cu rădăcini.
Oameni cu rădăcini în apartamentul cuiva, ia trecut prin minte.
Paul a început săşi trage valiza. Din ea miroseau ţigările și mirosul vechi al unui service auto.
Paul, nu o tot trage prin prag, a țipat Margarita. E o superstiție proastă.
Superstiție e când îţi permite să intri în casă, nu când faci o ocupație, a murmurat Ana, dar nimeni nu a ascultat.
Au intrat, sau așezat. Paul sa așezat pe canapea, a pus picioarele pe măsuţa de cafea. Ion Paul a privit balustrada și a întrebat:
Se poate fuma aici?
Se poate tăcea, a răspuns Ana. Şi pleca repede.
Soacra sa instalat în bucătărie, a scos din geantă un borcan de murături de casă, un săculeţ de mei și forme de copt.
Am adus ceva de la casă ca să nu-ţi facă probleme. Vom locui împreună ca oameni. Îmi place ordinea. Şi am o mână uşoară la treburile casnice.
Vorbeşti de cartofi în baie? a exclamat Ana. Sau de cactus în oală? Îmi amintesc.
Ana, fără sarcasm, te rog. Toţi suntem în strânsă nevoie. Tu şi Dinu trebuie să rămâneţi împreună. Eu sunt mamă, nu-mi pasă.
Nuţi păsa când neaţi impus borş la duminică, deşi am cerut să nu mai veniţi. Nuţi păsa când neaţi sugerat să schimbăm slujba, căci profesorii au stabilitate. Şi sigur nuţi păsa când ai intrat în casa mea, cu valize, fără să anunţi. E invazie, Margarita. Vrei să joci război cu noi?
Atunci a intervenit Paul:
Ana, ştii nu avem unde altundeva să mergem. Fratele a spus că eşti o persoană înţelegătoare.
Fratele greşea. Şi şi tu greşeşti.
Ana a luat telefonul şi a sunat pe Dinu. A răspuns la al treilea ton.
Salut. Nu pot acum, sunt la o şedinţă
Bine. Am familia ta la uşă, cu valize. Şi fratele, şi mama, şi tatăl. Le-ai spus că nu am obiecţiuni?
A fost un lung tăcere, ca gumă de mestecat pe talpa pantofului.
Credeam că veţi rezolva. Nu eşti crudă, ai o inimă mare
Da. Şi acum există o gaură mare. Tot. Eşti liber, de la mine şi de la acest apartament. Succes în noua ta viaţă. Dar nu uita mama ta are o mână uşoară, mai ales pe rafturile de depozit.
A închis.
Seara Margarita sa acomodat.
Ana, negândim să locuim în dormitor? Tu în salon?
Nu.
Suntem trei, tu una.
Exact. Trei pe una e exact ce miam dorit toată viaţa. Dar nu.
Eşti prea egoistă, a spus soacra. Femeii îi trebuie să-i fie blândă.
Bărbatului îi trebuie săşi găsească un loc, dacă e adult. Sau să se căsătorească cu o femeie cu apartament, ca al meu soţ.
În dimineața următoare, Ana a închis ușa cu hotărâre, a aranjat comoda mică pe raft și a băut cafeaua în liniștea căruia, știind că, în sfârșit, își croia propriul drum în viață.
