Tudora Antonina a pășit în holul blocului unde locuiește familia fiului ei, inima i-a bătut de bucurie și un fior de emoție. Ce surpriză o va face, ce zâmbet i-va aduce bunicului, când va arăta cadoul pentru nepoata ei dragă o mică busecică. În mâini avea o cutie de un metru și jumătate, legată în cruce cu un fir de satin roz și cu un fundiță mare, pufoasă.
N-a lăsat nimic la întâmplare: nici efort, nici timp, nici bani totul a fost pus la cale ca o mică operațiune specială. S-a dus la Iași, la un meșter de restaurare a păpușilor vechi, a comandat o rochiță albastru-celeste și un băț de șapcă, le-a cusut singură, apoi a adăugat în set o pelerină din fâș, cizme de lână, o eșarfă cu căciulă, dantelă fină și o bluză, plus o rochiță cu puncte. Totul, de la cap până la picior, cu mâna ei. Era păpușa aceea pe care, la sfârșitul anilor 60, io dăduse o rudă unei fete de opt ani, dintro familie săracă. Era singura jucărie frumoasă a ei. Ce fericire ia adus, ce emoții de neuitat, pe micuța Natasa! Tudora a hotărât să-i dea viață din nou. Că aceste păpuși de astăzi sunt fără suflet, cu fețe deșteptate, dar așa.
Uau! a exclamat prima dintre cele două soacre, de unde aţi scos acestă comoară?
E prima și singura mea păpușă! a răspuns Tudora, fără să observe mirarea. Am mers la sora mea în sat, la casa părinţilor, să o iau. La noi toţi am avut fraţi băieţi, iar eu nu am avut pe cine să mă ajute să o aduc. A rămas în cutie cu piciorul rupt O, cât am plâns când sa rupt! Dar a îmbătrânit, a devenit altă chestie iar acum, uite, e ca proaspătă. Restauratorul a făcut minuni!
Bunică, dă-mi, dă-mi! a sărit nepoata, în timp ce adulţii priveau păpușa.
Îţi place?
Ce frumoasă Ce rochiță şi eu vreau una!
Vrei să-ţi cus şi eu una să fie aproape de aceea?
Hai, mamă, cine poartă astăzi astfel de haine de la Vălul? a intervenit fiul, Sorin.
Liniște, tata! Vreau, vreau! a exclamat, cu ochi mari, Carina, de cinci ani.
Va fi a ta, săniuţa mea, totul va fi a ta! a promis bunica. Apropo, se numeşte Natasa.
Beeee! a protestat fetiţa, nume rău! O să o numesc Chelsea!
Dar, micuţo, așa se numesc câinii! a exclamat bunica, ușor amuzată.
Nu, Chelsea, ca în desenele animate! a răspuns Carina, lovind cu piciorușul păpuşa. Uitaţi, ochii ei albaștri sa deschis din nou! V-aţi uitat?
Socia, spre deosebire de soacră, a arătat o admirație sinceră:
Ah, şi eu am avut una în copilărie! Doar că era cu corp de plută, umplută cu bumbac. Ce minune! Carina, lasămi să o ţin un minut
Fetiţa a dat timid păpuşa celeilalte bunici și a urmărit cu ochi vigilenţi cum o mângâiau.
Ce frumoasă! Uitaţi-vă la roşeața ei și la ochișorii lucitori! Ce privire deschisă și emoţionantă! Parcă e exact rochia albastruceleste pe care o am eu în amintiri!
Şi eu cus pe şablonul sovietic, nu-i așa? a zis Tudora, ruşinată puţin.
Ce? Tu chiar coaseşti toate hainele? Ce lucru fin! O, ce talent, Tanya! Nu ştiam că şiiţi a cus.
Faină chestie, nui așa? a adăugat socul, mângâind cu mustaţa lui roşie ca firea de grâu copt.
Tudora, nepăsătoare la atâta laudă, a ridicat mâna, iar obrajii i sau colorat cu pete de rubin, la fel de strălucitoare ca ale lui NatasaChelsea.
Ochii socului sau aprins din nou de mirare, ca în tinereţe. Sa aplecat, parcă pregătită să facă năzbâtii:
Hai să vedem ce ştie păpuşa asta! Natasa adică Chelsea, Doamne miluieşte
Socia a apăsat pe burta păpuşii, şi aceasta a scos un sunet copilăresc: Mămă!.
Părinţii, Sorin şi Lia, sau privit ironizat şi au zâmbit. Lacrimile ia început să iasă din ochii Tudorei, de dor de vremuri trecute. Socul a scos un strigăt încurcat, iar socia sa luminat cu un zâmbet ce părea de copil.
Uitaţivă ce poate? Natasha, adică Chelsea, Doamne, săi iertăm!
Carina a tras păpuşa spre ea: Dămă, ba!
Aşteaptă o secundă! a scăpat socia, punând păpuşa pe podea și cântând: Toc, toc, tocă copilul Mergi! Mergi!
Mămă, nu cred că e ceva special pentru un copil de azi a murmurat Sorin, zâmbind.
Ştiu mult! Eu, când eram mică, aș fi dat viaţa pentru o așa păpuşă. Aş fi mâncat şi un kilogram de hrean fiert ăla mia fost dezgustător. Nu e doar o jucărie, e un vis! Tanya, eşti minunată! a încheiat ea, dândui păpuşa nepoatei. Cel mai frumos dar, azi, de la tine!
Mulţumesc, să fie a rostit timid Tudora, mergând spre masă. Însă privirea ia căzut asupra Carinei, care se chinuia să găsească un nasture sub rochiţă. Mămă! Mămă! se auzea neîncetat.
Carina, drăgălaşă, nu desfaceţi butonul ca să nu strici ce e înăuntru, ok? Lam restaurat şi pe el, ia explicat soca, totul sa uzat în timp.
Nora, cu un aer calm, se gândea la cum bătrânilor le place să scoată comori din cufere şi să le examineze.
Carina, ai auzit bunica? a întrebat Tudora.
Da
Adulţii sau pierdut în discuţii. Sau ridicat primele toasturi pentru sărbătorită. Carina a alergat la masă, a luat alte jucării şi tot timpul privea desene animate. Păpuşa, acum dezbrăcată, zăcea pe podea. Lângă ea sa așezat pisicuţa Mimi, netezind cu limba părul alb al păpuşii. Tudora era așezată lângă fereastră şi nu observase ce se întâmpla cu Natasa.
Unde e nepotul nostru, Andrei? a întrebat deodată Tudora.
Cu prietenii, în parc, a răspuns Sorin. Nu vrea să stea cu noi, are distracţiile lui de adolescent.
Lai felicitat pe sărbătoare?
Da, iam ridicat urechile de cinci ori, pe fiecare an, apoi iam dat carioci şi un caiet de colorat.
Nu se poate săi loveşti pe urechi! a exclamat socia.
Era doar o glumă, a intervenit nora. Când sora mea mare mă tragea de coafuri, tu nu ţineai minte
Socia a pus paharul jos, a clipit spre tavan şi a chicotit: Haha. A pus mâna pe spătarul scaunului soţului.
Nu inventaţi poveşti. V-aţi certat, nu aţi îndrăgit cu adevărat,a zis ea,dar eu vă despărțeam când vedeam. Aa ştiţi căaaa. Sa plâns socia, toţi nei bătăteam, nui? Tatăl nu nea atins niciodată, eu doar cu prosopul îi puteam da o palmă!
Nu, am bătut. Olya era favorita, eu, a protestat nora.
Mai bine să-ţi aduci aminte de lucruri reale, nu de invenţii de copilărie! Cât de mult vam dat, nerecunoscătoare!.
Nu spun că nuvam dat, dar Olya a primit mai mult. Iaţi cumpărat apartament.
Da, am avut bani, dar şi ţiam plătit studii până la douăzecidoi de ani! Olya a muncit de la a doua facultate, a avut bani de parte, noi doar am ajutat.
Nora a umflat buzele, voia să zică ceva, dar Tudora a simţit că miroase a conflict şi a încercat să destindă atmosfera:
Ştiţi că am un papagal acum? Ieri dimineaţă am ieșit pe balcon și îl am auzit să zică: Bună, frumoaso!.
Toţi au chicotit, mai puţin nora, care părea supărată. Socul a zis că poate ar fi papagalul vecinului.
Am întrebat pe toţi, nimeni nu ştie! Măi, Maria, vecina de la curte, ţia dat cușca veche, în care a ţinut un păsărică. Lam numit Petrovici. Roșugalben, mare
Brusc faţa lui Tudora sa încruntat, a strigat:
Ce faci, busecă! Nu poţi săţi înnebuni cu cariocile!
Carina a ridicat ochi mari, ţinând păpuşa în mâna stângă şi în mâna dreaptă un carioc roşu, cu care încerca să-i colora obrajii.
Ai distrus păpuşa, tată! a luat păpuşa tatăl Sorin, apropiinduse.
Carina, nute mai jigni! Bunica va plânge, şi Chelsea va fi supărată!
O, Carina, a oftat socia, privind spre Tudora cu un aer sfâştuit.
Fetiţa a început să plângă, a aruncat păpuşa şi a alergat la mamă. Sorin a ridicat păpuşa, arătând că îşi pare rău.
Poate se spală? a întrebat socul.
În baie, cu săpun, dar să nu-i udă părul, ia sfătuit nora. A şters mâna pe umărul sociei, cu milă:
Copilul nei neglijează tot, nue de mirare. Nute supăra, Tanya. E doar o jucărie.
Nu, nu e doar o jucărie, a murmurat Tudora. Mă duc puţin, o să ajut pe Sorin.
Sorin sa întors primul, apoi a venit Tudora, ţinând păpuşa cu blândeţe, ca pe o fiinţă vie. A ridicat rochiţa albastruceleste de pe podea, a aşezat păpuşa pe canapea şi ia netezit părul. Pe obrajii lui NatasaChelsea rămăseseră urme de carioc. A zâmbit, apoi a spus:
Vino aici, Carina. Am ceva de povestit. Nute teme, bunica nu o să te certe.
Carina sa apropiat nesigură, a şÎi povesti că, la fel ca păpușa ei dragă, și fiecare dintre noi poartă în suflet amintiri prețioase ce ne învechesc și ne încălzesc în fiecare zi.
