Dragă, să-ți spun prin ce trec Sincer, nu știu pe unde să scot cămașa. Cu jumătate de an în urmă am adus-o pe mama la noi. Era deja bătrânică, are 83 de ani. De când a plecat tata, îi era tot mai greu singură acolo, la țară. Noi rămăseserăm doar eu cu Otilia în apartamentul nostru cu două camere, copiii s-au făcut mari și fiecare cu ale lui. M-am gândit că nu o să fie vreo problemă s-o luăm la noi, că până la urmă e mama
La început, Otilia n-a zis nimic, părea că îi convine, dar după vreo săptămână deja simțeam că o cam înțeapă prezența mamei.
Ascultă, poate ar fi mai bine să mănânce mama după noi, zice ea într-o seară.
De ce? Ce s-a întâmplat?
Mie-mi piere pofta de mâncare s-o văd cum mestecă fără dinți… chiar nu pot, iartă-mă, dar nu pot, e scârbos.
Otilia hai, te rog, și noi o să ajungem la anii ăștia.
Nu-i același lucru.
Mai era și altceva Mama are probleme cu stomacul, și uneori sforăie sănătos, chiar tare noaptea. Otilia nu-i permitea să stea prea mult pe bucătărie și nici prin apartament să se plimbe prea des. Într-o zi, mi-a zis direct:
Vlad, eu nu mă gândeam că o să stea așa mult la noi. Nu mai pot, mă sufoc, îmi vine să plec.
Și ce-ai vrea să facem?
Trimite-o înapoi la țară!
Dar singură nu se descurcă!
Nu-i prima și nici ultima… Alții cum pot? N-o să-mi trăiesc bătrânețea ca o străină în propria casă, printre zgomote și mirosuri.
Sincer, nu știam ce să mai fac. Iar zilele trecute, când am venit de la muncă, mama stătea pe hol, cu valiza pregătită, îmbrăcată de drum.
Mamă, ce faci, unde pleci?
Vladule, du-mă la un azil. Nu vreau să vă certați din cauza mea
Mamă, nu are rost, nu vreau, de ce spui asta?
Eu nu mai pot să vă văd așa. Mai bine mă duci acolo, poate acolo nu deranjez.
Tot încearcă să mă convingă, și nu-mi găsesc liniștea Mă doare la suflet ideea s-o las acolo. Dar să o văd și pe Otilia așa, nici asta nu pot. Poate ar fi mai bine să las tot și să ne întoarcem împreună la țară cu mama? Nu știu, chiar nu mai știu ce să fac Pe cine să mulțumesc?
