După ce am adus pe lume copilul, m-am îngrășat puțin. Nu s-a schimbat prea mult numărul de kilograme, dar… Soțul meu, Lucian, a început să comenteze mereu pe tema asta, tot timpul aducea vorba.
În loc să-mi spună: Lasă, Ilinca, tu ești tot sufletul meu, și să aibă răbdare până mă pun pe picioare, a ales să plece. A plecat atât de brusc, încât într-o dimineață nu s-a mai întors deloc. Am rămas singură, cu băiețelul meu, Raul, în brațe. Nu mai are rost să intru în detalii, cred că se înțelege.
La un moment dat, m-am săturat să plâng singură nopțile și am găsit undeva puterea să mă adun. Mi-am luat un cățel maidanez, pe care l-am botezat Doru, și am început să ies la alergat în parcul Valea Morilor, dimineața devreme. Am început să fac abdomene, mi-am impus să mă concentrez doar pe mișcare. A fost greu la început, sufletește simțeam că nu mai pot, dar sportul mi-a mai domolit gândurile negre. M-am obișnuit cu alergarea și, când mi-am găsit servici la un birou din Chișinău, m-am înscris la un club de fitness.
Antrenorul de la sală, domnul Ghiță, era un om blând și înțelegător. Ani de zile am mers la sală regulat, și nu doar că am revenit la silueta de altădată, dar chiar am ajuns să arăt mai bine decât visam. Aproape dublu de bine! Am învățat să mă iubesc din nou, să-mi admir trupul fără rușine.
Într-o seară, pe drumul spre casă, cu geanta de la sală aruncată pe umăr, în trening, am văzut că Lucian stătea pe scările blocului din Buiucani. Avea în brațe flori și o cutie de bomboane Bucuria… Bătea la ușă, dar Raul nu îi răspundea. Atunci am realizat că soarta mi-a oferit momentul la care visează multe femei părăsite…
Să-l fac să regrete tot ce a făcut. Mi-am trecut mâinile prin păr, am făcut cinci flexii rapide din reflex, mi-am îndreptat spatele și am pornit spre el.
Știi ce mi-a zis? Domnișoară, locuiți aici? Îmi puteți deschide ușa?
Am râs cu amar, mi-am acoperit fața cu palmele și, simțind un triumf de neimaginat, m-am dat la o parte… Am zis ceva haios? a început să ridice tonul, iritat. Ce te face să râzi? am spus… La oficiul stării civile… Când ai jurat să mă iubești și să mă protejezi… M-am întors către el cu fața senină și am spus Chiar nu pot râde încă! S-a uitat drept în ochii mei. Ai zece secunde să ieși din curte i-am spus hotărât. Pot să-l văd măcar pe Raul? a implorat. Ieși, Lucian, ieși acum! Pleacă… Am privit după el, a întors capul de câteva ori… Dar era inutil. Visurile devin realitate dacă le vrei cu adevărat.
