Ne-am îndrăgostit nebunește pe vremea când eram studenți la Iași. Banii erau puțini nu aveam nici pentru o coroniță de mireasă, dar Petru mi-a ales cu mâna lui câteva flori de câmp adunate de pe dealurile Moldovei. Erau simple, dar le-am simțit ca pe cel mai scump dar. M-am căsătorit însărcinată. După nuntă, am rămas la mama mea, într-un apartament modest din cartierul Copou. În timp ce-mi continuam studiile, mama ne era sprijin: ne gătea, ne îngrijea copilul, ne alina grijile. La început, totul părea perfect: ieșeam seara pe malul Bahluiului, ne țineam copilul la piept și visam la viitor. Petru era un tată devotat, nu lipsea niciodată dimineața când îl luam în brațe amândoi pe Vlad, băiatul nostru.
Ca să ne descurcăm, Petru a muncit din răsputeri s-a angajat hamal la depoul C.F.R., patru ani cu palmele crăpate de muncă. Apoi, cu niște bani strânși și ajutorul unui prieten, și-a deschis o băcănie mică lângă Piața Nicolina. Afacerea a pornit greu, dar încet-încet am urcat. Am construit o casă la marginea orașului, am luat și o Dacie nouă cu banii din magazin. Parcă nimic nu ne lipsea. Petru insista să renunț la serviciu și să mă ocup numai de casă și familie. L-am ascultat eram fericită cu băiatul meu și gospodăria noastră.
Vlad a terminat Facultatea de Economie și a început să lucreze pe post de contabil la magazinul deschis de tatăl său. M-am gândit că avem cu toții parte de liniște și siguranță.
Dar într-o zi, Vlad mi-a dat o veste care mi-a sfâșiat inima. Petru mă trădase. M-a năpădit un val de rușine și deznădejde. Nu știam dacă să rup totul sau să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. M-a dărâmat, dar am ales să tac, să sper că va fi doar o rătăcire trecătoare.
După două luni, Petru a venit la mine cu ochii plini de vinovăție și mi-a zis adevărul fără ocol: nu doar că era o altă femeie, dar urma să devină tată din nou cu ea. Mi-a spus că nu vrea să divorțăm că aici, lângă mine, îi este adevăratul cămin. Voi avea grijă de tine și de Vlad, te rog, nu rupe tot, m-a implorat el. A promis ajutor băiatului nostru, indiferent de ce s-ar întâmpla.
Acum, mă simt pierdută, ca și cum n-aș mai avea loc nici în lumea asta, nici în casa mea. Mă bântuie imaginea primei noastre întâlniri, parfumul crud al florilor de câmp, privirea lui caldă pe care nu știu dacă o voi mai regăsi vreodată.
