Ilinca, o fetiță mică, nu înțelege de ce părinții ei nu o iubesc. Tatăl o irită, iar mama pare să își îndeplinească mecanic doar sarcinile de îngrijire, preocupată mai mult de starea de spirit a soțului.
Bunica din partea tatălui, Nicoleta Mihailova, îi explică că tatăl lucrează mult, mama muncește ca să nu-i lipsească Ilincăi nimic. Mai avem și treburile casei, adaugă ea.
Totul se clarifică când Ilinca are opt ani și surprinde o ceartă între părinți.
Nadia, din nou supa e prea sărată! se ceartă Mihăiță, tatăl, cu vocea ridicată. Nu poți face nimic cum se cuvine!
Mihăiță, ce faci? Am încercat, totul părea în regulă se apără mama.
Mereu în regulă la tine! Nici măcar nu ai putut să dai naștere unui băiat! Bărbații se amuză pe seama mea se arată ca un băiat de lemn!
De obicei, nimeni nu râde de el e un bărbat sever, șofer de camion pe propriul său tractor, ce a văzut multe pe drum dar în glasul lui se aude o răutate și o frustrare adânc înrădăcinate în Ilinca.
Acum înțelege de ce, când tatăl se întoarce dintr-un traseu lung, o duce la bunică: nu poate să vadă un fiu neîmplinit.
Ilinca se simte în siguranță la Nicoleta. Împreună învață lecții, gătesc și chiar coase haine. Totuși, îi întristă felul cum se poartă părinții.
Puţin după acea discuție, Mihai și Nadia anunță brusc că se mută în marele oraș București.
Ne-am săturat de viața de la sat, vrem ceva nou, poate că vom avea și un băiat în noua locație, spune Nadia. Decizia aparține tatălui, iar mama, firească, îi susţine.
Problema apare când Mihai refuză să o ia pe Ilinca în noua casă.
Vei locui cu bunica, apoi o vom lua noi spune Nadia, ascunzând privirea.
Eu nu vreau să vin cu voi răspunde Ilinca, cu inima strânsă de insultă, dar hotărâtă să rămână cu bunica.
Așa rămâne cu bunica iubitoare, cu prieteni apropiaţi și cu profesorii care o cunosc. Părinții continuă să trăiască cum vor; Ilinca nu mai plânge pentru ei.
Când Ilinca abia împlineste zece ani, Mihai și Nadia primesc în sfârșit băiatul mult așteptat fratele ei, Bogdan.
Tatăl îi transmite vestea printr-un apel video; în tot acest timp, părinții nu au vizitat Ilinca, mama doar sună ocazional, iar tatăl trimite salutări.
Ei trimit ocazional sume de bani în lei către Nicoleta, dar Ilinca în mare parte se întreține singură cu sprijinul bunicii.
Un an mai târziu, Nadia anunță că Ilinca trebuie să se mute la ei și vine personal.
Hai, drăguțo zâmbește ea. Vom locui toţi împreună. În sfârșit îţi vei cunoaşte fratele și te vei face de prieteni.
Nu vreau să merg nicăieri protestă Ilinca. Sunt bine cu bunica.
Nu fi încăpățânată, copilă! Eşti adultă, trebuie să o ajuţi pe mamă răspunde Nadia.
Stai, Costel, nu-ţi face planuri! se amestecă Nicoleta Mihailova. Dacă vrei să faci din Ilinca o bonă gratuită, nu îţi voi permite!
E copilul meu și noi ne ocupăm noi de el! ripostează mama.
Bunica nu se lasă însă:
Dacă nu o lăsaţi să rămână la noi, declar că aţi abandonat copilul! Vi se va suspenda dreptul de părinte!
Discuţia continuă, dar Ilinca nu mai aude nimic; bunica o trimite urgent la magazin, iar Nadia nu mai vorbeste despre mutare și pleacă a doua zi.
Următorii zece ani trec fără să apară părinții. Ilinca termină liceul, apoi colegiul, și printr-un prieten vechi al bunicii, Ilie Fedorovici, obţine un job de contabil la o firmă mică.
Începe să iasă cu șoferul Vasile și cei doi planifică o nuntă, dar trebuie să o amâne când Nicoleta moare.
Tatăl și mama vin la înmormântare împreună. Bogdan rămâne cu o cunoștință, căci nu este potrivit să-l includă în un eveniment atât de trist.
Ilinca nu simte nimic a iubit mult bunica și pierderea o zdruncină profund.
Poate de aceea nu înţelege imediat de ce tatăl vorbeşte la masa de pomenire.
Așa apartamentul e neîngrijit spune Mihai, privind în jur. Nu-i vor să-l vadă pe nimeni.
Kol o privește Nadia cu reproş. Nu acum
Ce? Trebuie să rezolvăm totul imediat. Trebuie să plecăm, acolo Bogdan e singur.
Ilie, poţi să recomanzi pe cineva? Un agent imobiliar să se ocupe de vânzare?
Ce vrei să vinzi, Kol? întreabă Ilie.
Apartamentul. Bogdan are nevoie de locuință Banii nu ajung pentru un apartament întreg în oraş, dar pentru avans e suficient; până la 18 ani îl vom achita la bancă.
Ilinca priveşte plictisit fereastra, fără să participe la discuţie.
Ce vrei să faci, Kol, să ne arunci pe copilul tău afară? întreabă Ilie. Unde va locui?
Este deja o tânără adultă! răspunde Mihai. Să se căsătorească, iar soţul să-i asigure locuinţa!
Da spune fratele bunicii. Natalia, probabil ai dreptate cu tine Dar nu va merge, Mihai. Există un testament legal; apartamentul aparţine acum Ilincăi.
Tatăl tace.
Ai supărat bunica? aruncă el o replică spre Ilinca, care în cele din urmă se implică în discuţie. Nu contează, vom vedea dacă testamentul poate fi contestat.
Şi asta a fost prevăzută de Natalia spune liniştit Ilie. Să ţii minte, Mihai, nu-ţi voi da Ilinca.
Mihai realizează într-o zi că legea este de partea fiicei.
Poate să încerce, dar ar costa mult, iar şansele de succes nu sunt garantate.
Ilinca, ai conștiinţă? încearcă el să o convingă. Vei avea un soţ care să-ţi asigure viaţa, iar Bogdan are nevoie de locuinţă el e bărbatul. Renunţă la moştenire!
Nu voi renunţa răspunde ea hotărâtă.
Vom plăti o sută de mii de lei pentru avans, poţi lua creditul încearcă el.
Nu vreau, nu vreau să vorbesc cu tine!
Dacă nu te retragi, chem poliţia. Vă vom scoate de aici.
Ilinca decide să urmeze voinţa bunicii, care a vegheat asupra ei toată viaţa; nu vrea să rămână fără locuinţă.
Mihai nu suportă poliţia, preferă să evite contactul cu autorităţile. El şi Nadia se întorc, şi nu dau de ştire patru ani.
În acest timp, Ilinca și Vasile se căsătoresc și au o fiică, Natalia. Banii lor ajung de la o lună la alta, dar trăiesc fericiţi.
Într-o zi, mama Ilincăi sună:
E vina ta! strigă la telefon, plângând. Dacă nu ai intrat în acea casă blestemată, Kol nu ar fi murit!
Nu ești lângă mine. Ai nevoie de ajutor la înmormântare? răspunde Ilinca tăcută.
Îi pare milă de Mihai, dar îl vede doar ca pe un străin.
Nu-mi trebuie nimic! De tine a rămas orfan Bogdan! Trăieşte cu asta! spune mama, apoi pune telefonul pe fund.
Ilinca, ştii că nu e vina ta, nu? întreabă soţul, prezent la apel. El vede cum se păleşte Nadia.
Poate că eu…
Nu poţi! Nu inventa! Ei te-au abandonat acum ani de zile, nu merită să te chinui!
Ai dreptate oftă Ilinca.
Un an mai târziu, mama reapare fără să anunţe, îmbătrânită, cu buzele strânse, și îi pune noi cerinţe:
Bogdan are nevoie de bani. El este fratele tău, dacă ai uitat spune Nadia. Se înscrie la universitate curând.
Probabil nu va intra la buget, așa că trebuie să ne ajuţi. Toată răul a început din cauza ta.
Nu trebuie să-mi spui asta îl întrerupe Ilinca. Nu am niciun păcat, ştii bine asta. Nu poţi să joci cu asta.
Văd că educaţia lui Natalia a dat roade încruntă Nadia. M-a tolerat mereu, şi pe tine te-am crescut la fel.
Dacă mai spui ceva urât despre bunică, te arunc afară! avertizează Ilinca. Nu am bani. Şi dacă i-aş avea, nu i-aş da.
Hai să nu mai ne certăm! Văd cum trăiţi.
Ei recent au terminat renovarea apartamentului, au cumpărat mobilă nouă şi electrocasnice. Au economisit doi ani pentru renovare, restul l-au creditat, aproape plătit.
Ilinca nu spune nimic despre asta; nu vrea să se justifice în faţa acelei femei străine.
Ai putea să întrebi şi despre nepoată, din politeţe
Are ambii părinţi, deci e bine pentru ea răspunde Nadia. Noi nu primim niciun ajutor pentru Bogdan!
Ştiu că primiţi pensie pentru pierderea cântăreţului, şi tu lucrezi, nu? Trăiţi din pensie. Lăsaţi-l pe Bogdan la colegiu.
Ce? Kol visa ca fiul său să aibă studii superioare!
Bine, destul! Nu-ţi voi da bani. Conversaţia s-a încheiat.
Ilinca simte o veche rană: părinţii nu au visat nici pentru viitorul ei, nici nu s-au gândit la el.
Bine spune Nadia, îndreptându-se spre uşă. Dacă nu vei fi cooperantă, va fi altceva.
Seara, Ilinca povesteşte soţului Vasile despre vizita mamei.
Ce să ne inventeze?… spune Vasile. Cum ar putea să ne ia bani? Nu avem.
Nu ştiu spune Ilinca, ridicând din umeri. Dar sunt sigură că are un plan. Nu ar fi venit fără să aibă ceva în minte.
Planul Nedei devine evident când Ilinca primeşte citaţia la tribunal.
Eşti nebună? o întreabă calm Ilinca pe mamă. Ce vrei să faci la judecată?
Vreau să te oblig să-l ajuţi pe fratele tău declară Nadia. Dacă nu ştii legea, există una! Ai timp să te răzgândeşti şi să nu te faci de ruşine în instanţă.
Deci nu te ruşinează să te lauţi acolo?
Legea e de partea mea. Eu sunt mamă, îmi apăr copiii!
Eu nu sunt copilul tău murmură Ilinca și închide telefonul.
În instanţă, Nadia pune un spectacol, plângând și povestind cum a trebuit să lase fetița la bunică, cum a născut pe Bogdan şi cum a pierdut soțul şi veniturile.
Judecătorul o simpatizează, iar Ilinca, calmă și hotărâtă, spune adevărul familiei.
Totuși, judecătorul se bazează pe faptul că pensia lui Bogdan și salariul Nadei sunt sub pragul de sărăcie. Cererea Nadei este respinsă.
Ieșind din sala de judecată, Nadia aruncă un singur privire plină de ură spre fiică.
Nadia pleacă fără să se despăte, iar Ilinca nu ştie dacă se va întoarce vreodată cu alte pretinzi.
—Ilinca, cu ochii senini și inima plină de speranță, a închis ușa trecutului și a pornit spre un viitor construit pe propriile ei aripi.
