„Vecinul meu (51 de ani) trăiește singur de 12 ani. Ieri l-am întrebat — de ce nu cauți o femeie? Mi-a explicat 6 motive. Am înțeles de ce are dreptate”

Ieri m-am dus la vecinul meu, Liviu, să îi cer o bormașină. Mi-a deschis ușa în pantaloni de casă, în tricou:

Intră, tocmai am terminat de cinat.
Am intrat. Locuința era curată, iar din bucătărie venea un miros îmbietor de pui la cuptor. Pe masă, un laptop lângă un pahar de vin roșu.

Liviu are cincizeci și unu de ani. E divorțat de doisprezece ani. Locuiește singur. E inginer și câștigă cam șapte mii de lei pe lună.

Îl cunosc de cinci ani, de când m-am mutat în blocul acesta. Niciodată nu l-am văzut cu vreo femeie, nici măcar în vizită.

Mi-a dat bormașina și mi-a turnat un pahar de țuică:

Hai, șezi oleacă, că n-am mai povestit de mult.
Ne-am așezat în bucătărie. Am băut puțin.

L-am întrebat:

Liviu, chiar nu vrei să cunoști pe cineva? Nu te mai interesează?
A zâmbit cu un aer ușor ironic:

Nu caut pe nimeni cu tot dinadinsul, Doru. Am trăit doisprezece ani singur și am descoperit că îmi este mai bine așa.
De ce?
A turnat iar și s-a lăsat pe spate în scaun.

Să-ți spun. Am șase motive clare, trăite pe pielea mea.
Motivul întâi riscul de a pierde totul la divorț
Liviu a început:

Am divorțat acum doisprezece ani. Am fost căsătorit optsprezece ani cu Dorina. Avem o fată, acum are douăzeci și opt de ani, stă separat.
A sorbit din pahar:

Am divorțat din cauza infidelității ei. Am prins-o cu un coleg de la muncă. Am depus cererea de divorț.
Și cum a fost?
Judecătoria a împărțit apartamentul 50-50. Eu plătisem mai mult din credit, dar n-a contat. L-am vândut, am împărțit banii, eu mi-am luat garsoniera asta.
M-a privit cu seriozitate:

Doru, am pierdut jumătate din ce-am muncit într-o viață din cauza ei. Și așa e legea la noi. Oricâte sacrificii faci, tot plătești scump dacă lucrurile merg prost. Spune tu, merită să mai riști să treci iar prin asta?
N-am zis nimic. A continuat.

Motivul doi femeile nu susțin visele bărbaților
Am și eu visele mele, Doru. Vreau să cumpăr o Dacie veche și să o restaurez. Să mă plimb cu ea prin țară în weekend-uri.
Vis frumos, am zis.
Da. De un an pun deoparte bani. Mai strâng vreo jumătate de an și fac pasul. Fac totul cu mâinile mele, fără să-mi spună cineva că-s nebun.
A luat apă și a băut după țuică:

Când eram căsătorit, visam să învăț să cânt la chitară. Mi-am cumpărat una și m-am înscris la un curs. Dorina mi-a zis: La vârsta asta te apuci de prostii?. Am renunțat. Voiam să merg cu caiacul în Deltă. Ea: Nu vezi că avem rate? La 40 de ani îți arde de copilării? Așa că n-am mai mers.
A privit spre geam:

Puține femei susțin cu adevărat pasiunile bărbaților. Le consideră timp pierdut. Acum, singur, fac și gândesc în voie. O să cumpăr acea Dacie, fără ca cineva să-mi spună că-s visător.
Motivul trei așteptări nerealiste
Liviu a continuat:

Acum trei ani, mi-am făcut cont pe un site de matrimoniale. Am completat sincer: vârstă, salariu, ce fac, pasiuni.
Și?
Am vorbit cu câteva. Una, Vasilica, 46 de ani, administrator la coafor. Salariu de vreo două mii două sute lei. Mi-a scris: Pari bărbat interesant. Dar eu vreau pe cineva cu minimum 10.000 lei lunar.
A râs amar:

I-am răspuns: Dar dumneata cât câștigi?. S-a supărat și m-a blocat.
Pe bune?
Pe bune. Majoritatea femeilor azi se cred prințese. Câștigă puțin, stau cu chirie, dar visează la soți cu bani, apartament, mașină. Și ele ce aduc? Energia feminină.
A terminat țuica:

Eu câștig șapte mii de lei, am apartament, am mașină. Pentru multe, sunt un nimeni, fiindcă nu-s milionar. De ce să mă tot explic cuiva care oricum nu mă apreciază?
Motivul patru independența casnică
L-am întrebat:

Dar nu ți-e dor de o gospodină, de mâncare gătită?
Liviu a râs:

Uită-te la mine. E ordine? E. Curat? E. Dau cu mopul sâmbăta, într-o oră termin. Gătesc? Gătesc. Azi am făcut pui cu legume. În jumate de oră e gata. Mașina de spălat merge singură, eu doar pun rufele.
S-a ridicat, mi-a arătat bucătăria:

N-am nevoie de femeie să îmi țină casa. Obișnuiesc singur. Știi câte femei, azi, nici nu știu să gătească? Jumătate. Trăiesc pe fast-food sau semipreparate.
Totuși, mai există femei gospodine
Există dar mai rar. Și dacă vine cu condiția să o întrețin total, prefer să fac eu totul, singur.
Motivul cinci frica de manipulare și minciună
Liviu a mai turnat un pahar.

După divorț, m-am mai întâlnit cu două femei. Doar câteva săptămâni fiecare. Amândouă au mințit.
În ce sens?
Prima, Lenuța, zicea că-i divorțată. Am aflat că era măritată, își căuta aventuri pentru că soțul nu-i aducea destui bani acasă.
A sorbit din pahar:

A doua, Mioara, a pretins că n-are copii. Împreună două luni, apoi am aflat de cei doi baieti de acasă. Ascuns, ca să nu fug.
Trist
Da. Am obosit să trăiesc cu minciuni. Femeile, azi, cred că e firesc să ascundă tot felul de lucruri, doar să prindă un bărbat. După aceea, nu înțeleg de ce nu mai avem încredere unii în alții.
Motivul șase inițiativa e pedepsită
Liviu s-a așezat comod:

Ultima dată am încercat să cunosc pe cineva anul trecut, în librărie. O doamnă, cam la 45 de ani, răsfoia literatura clasică.
Și?
M-am apropiat: Bună ziua, vă plac romanele clasice? Am o recomandare. S-a uitat la mine de parcă eram vreun pericol. Mi-a răspuns rece: Mulțumesc, mă descurc singură. Și a plecat.
A zâmbit amar:

Doru, orice inițiativă masculină azi e taxată ca tupeu sau hărțuire. Abordezi o necunoscută ești suspect. Scrii un mesaj pe Facebook ești stalker. Inviti la cafea ești interesat doar de bani.
Nu toate femeile sunt așa
Nu zic că toate. Dar majoritatea cam așa reacționează. Eu nu mai vreau să mă rog și să fiu tratat de sus. Dacă cuiva îi pasă, să vină ea, nu să mă umilesc eu.
Ce am învățat
Liviu și-a golit paharul și m-a privit:

Doru, nu zic că nu sunt și femei bune. Mai există. Dar trebuie să cauți ca după acul în carul cu fân. Și dacă greșești, riscurile sunt imense pierzi bani, suflet și ani din viață.
S-a ridicat, privind spre fereastră:

Sunt mulțumit. Am serviciu bun, apartament, mașină, hobby-uri, prieteni. Sunt fericit singur. De ce să las totul la noroc, să risc totul pentru niște relații care de multe ori se termină urât?
Am plecat acasă și mult timp m-am gândit la vorbele lui.

Am patruzeci și nouă de ani. Sunt căsătorit de douăzeci și trei de ani. Cu soția mea ne e bine. Dar dacă aș fi rămas singur aș fi mers pe calea lui Liviu?

Poate că da.

E Liviu un fricos pentru că s-a retras din joc, sau pur și simplu prudent după ce a trăit pierderi grele?

Chiar e atât de periculos divorțul pentru bărbați, sau și noi dramatizăm prea mult?

Chiar nu susțin femeile visele bărbaților sau pur și simplu ne alegem greșit oamenii din viață?

În viață, fiecare își culege lecțiile din propriile căderi și dureri. E bine să știi cine ești și ce vrei, să nu te pierzi prin așteptările altora. Orice alegere are riscuri, dar fericirea adevărată înseamnă să fii împăcat cu tine, singur sau împreună cu cineva, dar niciodată doar din teamă de a nu fi singur.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

two + 17 =

„Vecinul meu (51 de ani) trăiește singur de 12 ani. Ieri l-am întrebat — de ce nu cauți o femeie? Mi-a explicat 6 motive. Am înțeles de ce are dreptate”
Divorț din cauza vecinei – Maria, explică-mi sincer: dintre toate femeile din lume, de ce pe ea ai ales-o? Cum de ai plecat de la mine… la ea? De ce? Carina pierdea față de Maria la toate capitolele. Și nici măcar Valeriu nu a găsit să spună ceva de genul „e mai veselă, mai liberă, mai puțin stricată la cap, nu așa de cicălitoare ca tine.” – Dar cum așa, Maria? Cum așa?! V-ați înțeles atât de bine atâția ani… – se tânguiau mama, sora și toate prietenele când au aflat de divorțul iminent. – Ne-am înțeles, – recunoștea Maria. – Dar nu o să mai fie. – Maria, gândește-te de treizeci de ori înainte să lași așa bărbat. Muncește, își iubește copiii, nici nu vrea să divorțeze cu tine… După fraza asta, Maria le punea pe toate, fără excepție, în block pe viață, și pe Facebook, și pe WhatsApp, dar mai ales în viața reală. Colega de la muncă, cu care discuta prietenește, primea acum doar un scurt „bună” și un dat din cap la întâlnire. Iar dacă îndrăznea să abordeze discuții ca înainte, Maria îi explica pe șleau despre sfaturile nedorite și presiunile de a se întoarce la soțul… infidel. Da, infidel! Maria nici acum nu-și putea reveni din șoc. Au trăit normal! Douăzeci de ani împreună, de pe băncile facultății; nu puseseră doar un pumn de sare pe masă, ci tonele acelea de sare pe care, zice lumea, le mănânci într-o viață alături. Au trecut prin toate: sărăcie lucie, șomaj, boli de-ale lor și ale copiilor… Aveau doi copii, băiat și fată, familie completă cum s-ar zice. În casă mereu curat, mâncare proaspătă, Maria niciodată cu dureri de cap… Avea grijă de ea, nu-l ținea pe Valeriu drept bancomat umblător, îi găsea mereu timp, nu l-a neglijat după ce au apărut copiii… Și atunci, ce-i mai trebuia acelui… bărbat, de nu găsi și el într-o zi să caute aventură în altă parte? Și nu cu cineva mai tânără, să zici că… Dar nu, pe Valeriu îl atrăsese divorțata cu copil din blocul vecin. – Explică-mi, ce vezi la ea? Maria râdea și plângea pe rând când aventura a ieșit la iveală și Valeriu a trebuit să dea socoteală. – De ce, dintre toate femeile, tu, de la mine, te-ai dus la ea? Carina era clar în dezavantaj față de Maria. Și nici măcar Valeriu nu a putut veni cu vreo caracteristică diferită, vreo scuză cât de cât. Poate fusese beat? Dar nu, treaz era… Tot ce putea mormăi era „pur și simplu s-a întâmplat”, în timp ce implora să se întoarcă la familie. Surprinzător pentru Carina, Valeriu nici nu plănuise vreodată divorț cu Maria și mutarea la noua pasiune. El spera că, așa, ca un motan, după ce a păcătuit, să se întoarcă acasă nevinovat, ca și cum nimic n-ar fi fost. Dar lucrurile aveau să ia o întorsătură: Carina a rămas însărcinată și a decis că Valeriu trebuie să devină tată cu acte-n regulă la ambii copii, punând presiune pentru o căsătorie. Așa a ajuns Carina cu scandal la ușa Mariei. La început Maria nici nu a crezut. Dar Carina știa prea multe detalii intime ca să nu fie adevărat. Și când Valeriu a rămas fără argumente, nu a avut de ales decât să mărturisească și să-și ceară iertare. Și atunci, de partea lui au trecut, spre surpriza Mariei, câteva cunoștințe și chiar rude mai îndepărtate, dar și colege de serviciu, toate insistând că Maria să-l ierte pe Valeriu, să salveze familia, de dragul copiilor, să pretindă că nu s-a întâmplat nimic. Ce nu putea Maria să înțeleagă era de ce, în toată povestea asta, parcă tot ea trebuia să suporte totul de dragul „tradiției” și al guriilor lumii. Ei, dar Maria era fata tatei (Dumnezeu să-l ierte!) și ținea minte sfatul lui: – Fată, dacă cineva te numește egoistă și-ți spune că trebuie să rabzi, să te sacrifici și să ierți numai pentru că „așa se face” sau „așa vrea Dumnezeu”, să nu-i crezi. Vor să profite de tine pentru interesele lor! Și așa Maria nu a lăsat pe nimeni să o manipuleze. Nici copiii n-au cedat, pentru că imediat după ce a depus actele de divorț, soacra a sunat să-i ceară să-i oblige pe copii să continue relația cu ea ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. – Ne-a săturat, – i-a explicat Ksenia la cină. – Tot discuțiile astea că trebuie să vă împăcați, că nu e bine fără familie completă… I-am zis de două ori, n-a înțeles. Am blocat-o, să vină cu altă melodie dacă vrea să mai ne vadă. – Mulțumesc, înțeleg că nu-ți e ușor ce trăim, și apreciez că nu te lași manipulată. – Mamă, nu sunt proastă, – a oftat Ksenia. – Știu ce-a făcut tata. Dacă v-ați fi certat de la o vacanță sau niște draperii, poate era de reparat. Dar trădarea nu se iartă! Și tata știa asta. Îl iubesc, e tata, dar… La ce s-a gândit? Și la ce speră bunica acum? Maria nu mai avea răspunsuri. Cu o lună în urmă credea că poate răspunde la orice întrebare a copiilor, dar… Cum să răspunzi când tu însăți nu mai înțelegi nimic? Cum să explici că omul pe care l-ai crezut soț-model douăzeci de ani, dintr-odată…? S-a adeverit încă o dată că, odată intrat dracul în oase, greu mai iese… Și Valeriu, cinci ani după divorț, avea să dea noi dovezi. Divorț din cauza vecinei: De ce a ales-o el pe ea, cum am rezistat presiunilor să „salvez familia” și de ce nu iert trădarea – povestea Mariei, douăzeci de ani de căsnicie, copii și condimentele amar-absurde ale „sfaturilor” de la rude, prietene, colegi și soacră