Amna și Robert s-au căsătorit acum un an, între valuri de fluturi și clinchete de pahare, în timp ce orașul Chișinău părea că plutește într-un aer dulce și îngălbenit ca mierea. Fiecare familie și-a pus tot sufletul în organizarea unei nunți de poveste: au ales luminile cele mai blânde, covoare roșii ca rodia și au pus câte o floare pe fiecare masă. Amna era unica fiică a părinților ei, iar Robert, singurul fiu al familiei sale ceea ce a transformat sărbătoarea într-un tablou de basm, cu trăsura trasă de cai bălăioși și rochia de mătase ca o ploaie de stele.
Sugerarea Amnei și a lui Robert de a aduna prietenii la un grătar la marginea Nistrului după nuntă a rămas doar o șoaptă neauzită, pierdută printre visurile mamelor lor despre rochia albă și covorul de catifea. Niciunul nu a avut curajul să încerce să evite balul mare așa că, în loc de liniște, au început pregătirile intense. Era mult de făcut: manichiură cu motive tradiționale, machiajul în nuanțe de suflet, cumpărarea rochiei și a costumului, și zeci de detalii pe care le coceau împreună la lumina lămpii. Părinții au decis să plătească tot, mai puțin rochia și costumul, care aveau să fie alese cu inima tinerilor.
Au rezervat cel mai elegant restaurant din Chișinău, au ales buchetul perfect și tortul urma să fie copt de Tanti Mariana, o prietenă a mamei lui Robert, cunoscută pentru cozonacii de la Crăciun. Lista de invitați a fost scrisă pe cărți cu foi groase voiau să invite toate rudele, chiar și acelea care păreau uitate de ani. Rudele erau oameni cu buzunare pline, deci cadourile ar putea fi substanțiale, iar cu banii câștigați – poate un Logan, sau un avans la un apartament pe strada Albișoara.
După negocieri aprinse, s-au hotărât să nu invite rudele foarte îndepărtate. Cineva s-a scuzat politicos, cineva nu a venit, dar în final cei mai mulți invitați erau prietenii tinerilor, exact cum și-au dorit.
În ziua nunții, cerul deasupra Chișinăului s-a limpezit deși în zori ploua cu boabe de cafea. Amna era fermecătoare în rochia de mătase, cu dantelă fină ca cea de pe perdelele casei bunicii. Robert nu și-a putut lua ochii de la ea parcă nu mai era Amna, ci luna coborâtă pe pământ. Bucuria a plutit ca un nor de frișcă. Fotograful, domnul Ion, apăsa obsesiv butonul aparatului, imortalizând fiecare zâmbet și fiecare lacrimă. Invitații abia așteptau să guste din banchetul regal.
După ședința foto, mirii au urcat într-o trăsură albă ca laptele și au pornit spre restaurantul cu lumini ce dansau în pahare. Șampania curgea ca o viitură de primăvară, felicitările creșteau ca frunzele de pe viță, iar cadourile în principal plicuri cu lei moldovenești se adunau într-o cutie scumpă. Fuseseră avertizați că preferă bani, dar bătrânele nu s-au abținut și au adus pături, lenjerii și farfurii cu margini aurii.
Tortul cu trei etaje, împodobit cu dantelă și flori crem, a surprins chiar și rudele din România, veniți special pentru eveniment. Petrecerea a ținut până în zori, când invitații s-au risipit pe străzile pustii, iar mirii s-au retras la hotelul rezervat.
A doua zi, Amna și Robert au ajuns acasă la părinții ei. Mama Amnei i-a șoptit că unul dintre plicuri era gol, ca atunci când tragi la loterie și biletele sunt doar umbre. Plicul fusese dăruit de prietena lor apropiată, Sanda. Era ușor de recunoscut nesemnat, lipsit de urme, ca o promisiune uitată.
Această veste a lăsat-o pe Amna sfâșiată între două lumi. Sanda îi spusese înainte de nuntă că nu se dă mai puțin de o mie de lei moldovenești la nuntă, și jurase să-și sprijine prietena. Dar plicul era pustiu ca o pivniță uitată.
Mai puțin de un an mai târziu, Sanda avea să devină mireasă. O invita pe Amna și Robert, sfătuindu-i să-i ofere bani, căci sperau să acopere cu darurile costul nunții și să ramână cu ceva pentru viitor. Cei doi nu știau ce să facă, ca într-un vis cu căi împărțite: Amna sugera să-i dea Sandei un plic gol, ca răspuns. Robert voia să îi dea mai mult, ca să-i fie rușine. Mama Amnei îi spunea să pună suma minimă, ca să nu distrugă încremenirea secretului.
Nunta prietenei se apropia, iar Amna deschidea și închidea plicute imaginare, pierdută într-un labirint de decizii și gânduri, unde glasurile trecutului se amestecau cu zgomotele sufletului ei.
