O prietenă mi-a organizat petrecerea de ziua ei la cabana noastră fără să mă întrebe, invitând și colegii – povestea incredibilă a unei zile care aproape mi-a distrus liniștea din mica noastră oază de la țară

Acum șase ani, eu și soțul meu, Andrei, am cumpărat o căsuță modestă la țară, lângă Orhei. Totul am făcut cu mâinile noastre: am zugrăvit pereții, am reparat acoperișul, am plantat gazon și pomi fructiferiprune, peri, și meri. Ne duceam mereu acolo la sfârșit de săptămână, chiar dacă uneori ajungeam abia o dată la două săptămâni, trăgând după noi o sticlă de apă plată și niște plăcinte ca la bunica.

Grădina am lăsat-o simplă, doar cu ce ne trebuia: un strat cu roșii, castraveți, ceapă, dovlecei, ardei și câteva ierburi aromate ca să simtă mâncarea gust de acasă. În rest, am avut noroc că am cumpărat proprietatea cu tufărișuri de zmeură sălbatică, tufe de coacăze negre și roșii, şi chiar frăguțe care au dat repede rod.

Toate fructele proaspete le aduceam la birou în Chișinău, la toată lumea. Le puneam pe masă, cu inima deschisă, şi fiecare colegă lua după poftă. Le vedeam cum se luminau la față de bucurie, iar eu eram mulțumită.

Anul acesta, la noi în colectiv a venit o femeie nouă, pe nume Doinița. Se transferase de la alt birou, şi la început părea sufletistă şi respectuoasă. Chiar atunci am dus şi un bol cu căpşuni de la cabană. I le-am oferit şi ei, de curiozitate, să văd dacă-i plac. Le-a mâncat încântată, a oftat de încântare şi a început să laude aroma, spunând că aşa ceva n-a mai gustat de mult. S-a interesat imediat: De unde vii cu asemenea bunătăţi?, Casă de la țară?, Unde ai găsit locul acesta?am răspuns cu drag la toate.

După vreo două zile, Doinița m-a ajuns din urmă la lift şi, fără să ocolească prea mult, mi-a cerut cheia cabanei. Motivul? Fica ei, Steluța, era în concediu de maternitate şi avea nevoie să stea la aer curat cu copiii, măcar o săptămână două. Oricum voi nu veniți acum de săptămâna viitoare, ar fi păcat să stea pustie, mi-a zis, pe un ton firesc, de parcă ar fi cerut o cană cu apă.

Am refuzat-o politicos, deși mă ustura sufletul. S-a simțit ofensată pe loc, dar n-a mai insistat.

După două săptămâni, Nadejda, o altă colegă, m-a oprit pe coridor. Spune-mi, te rog, cum ajung la căsuța ta de la țară? Că Doinița m-a invitat la ziua ei acolo, dar nu am adresa. Am rămas fără aer. Cum te-a invitat? La mine acasă?!

Păi, da, ne-a spus că face petrecerea la cabana ta de lângă Orhei. A zis să venim fiecare cu mașina proprie.

Fierbeam pe dinăuntru. M-am dus la Doinița hotărâtă şi am privit-o rece:

Ce faci, Doiniță? Fără niciun cuvânt cu mine, ai pus ochii de sărbătoare pe tot ce-i al meu?

Ea mi-a zâmbit, fără să se clatine:
E doar o zi, ce-ar putea să se întâmple? Nu-ţi părea rău, doar suntem colege.

Ba îmi pare rău. Îmi pare rău de munca noastră, îmi pare rău pentru gazon, pentru trandafiri, pentru micul nostru colț de liniște. Mai ales că nici nu ai avut bunul simț să mă întrebi.

Ea s-a simțit ofensată din nou, a făcut un pas înapoi și n-a mai spus nimic. Pe mine, însă, nu mă interesează. De ani buni împart ce am cu colegii mei, dar niciuna nu a îndrăznit să fie atât de neobrăzată ca Doinița.
La urma urmei, orice ai construi cu mâna ta, merită respectmai ales de ziua altei persoane.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

1 × 2 =

O prietenă mi-a organizat petrecerea de ziua ei la cabana noastră fără să mă întrebe, invitând și colegii – povestea incredibilă a unei zile care aproape mi-a distrus liniștea din mica noastră oază de la țară
„Domnule… pot să prânzesc cu dumneavoastră?” — l-a întrebat o fetiță fără adăpost pe un milionar. Ceea ce a făcut el apoi i-a făcut pe toți să plângă…