Jurnal 10 mai 2023
Mă numesc Vlad și vreau să-mi aștern gândurile despre povestea surorii mele, Catinca, care a trecut prin încercări ce mi-au zdruncinat convingerile despre familie și sprijin.
Catinca s-a cununat cu Andrei și vreme bună părea că destinul le zâmbește. Când Catinca a rămas însărcinată, vestea nu a fost o surpriză pentru ea, știind istoricul familiei noastre, dar Andrei a primit vestea gemenilor ca pe o povară peste care nu a putut trece. Bucuria începutului s-a stins treptat, iar Andrei s-a depărtat de Catinca tot mai mult, ajungând până la a-și afișa fără rușine aventura cu cea mai bună prietenă a Catincăi Alexandra.
Apropiindu-se ceasul când Catinca urma să nască, absența lui Andrei era tot mai apăsătoare. Nu a vizitat-o deloc la Maternitatea Gheorghe Paladi din Chișinău, niciun mesaj, niciun telefon. Catinca a simțit nu doar abandon, ci și frica pentru ceea ce va urma pentru ea și copiii ce abia veneau pe lume. Îmi amintesc cum, în timp ce ea se chinuia pe masa de operație, Andrei petrecea, fără remușcări, în brațele Alexandrei, chiar în apartamentul ce fusese cuibul lor.
Catinca a ieșit din spital și s-a trezit fără acoperiș, căci Alexandra deja pusesese stăpânire pe apartament. Fără altă soluție, și-a sunat mama, dar răspunsul a fost o sabie în plus: Trebuia să te gândești înainte, să vezi cum ai grijă singură de copii. Nicio brumă de alinare.
Salvarea a venit de la vecina de pe același palier, tanti Lenuța, care i-a oferit Catincăi și bebelușilor o cameră curată în căsuța ei veche de pe strada Pușkin. Pentru a le asigura pâinea zilnică, Catinca a început să lucreze neostoit: dimineața la brutăria din colț, după-amiaza ajutând la croitorie și, seara, făcând menaj în casele oamenilor. Fugea de la un job la altul, cu gândul doar la gemenii ei David și Ilie pe care-i lăsa mereu sub ochii vigilenți și grijulii ai lui tanti Lenuța.
Anii au trecut greu și, oricât m-am oferit să ajut, Catinca și-a dorit să arate că poate să-și crească băieții cu forțele proprii. Despărțirea definitivă de mama noastră a durut-o mult, însă legătura cu tanti Lenuța s-a dovedit a fi mult mai de preț a fost cu adevărat ca o mamă pentru ea și pentru nepoții mei.
Gemenii au crescut oameni cu suflet, respectuoși și înțelepți. Cu timpul, nu au mai vorbit cu tatăl lor, iar Catinca nu i-a constrâns: voia doar să îi ferească de a mai fi răniți. A avut grija să le arate că un bărbat adevărat e acela care nu fuge de responsabilitate, ci își ține mereu promisiunea.
Astăzi, privesc în urmă și înțeleg că, din toate dezamăgirile, Catinca a reușit să-și clădească singură fericirea. Îmi dau seama că nu legăturile de sânge dau măsura sufletului, ci cei ce se ridică lângă tine în ceas de restriște. Lecția mea: în viață contează să nu încetezi niciodată să crezi în oameni, dar să fii și propriul tău sprijin, să ai puterea să-ți faci singur destinul, așa cum a făcut-o Catinca în inima Moldovei.
