În vremurile de demult, pe când se adunau povești la gura sobei, îmi amintesc cum Tudor și Catinca s-au cunoscut la Universitatea din Chișinău și de acolo a înflorit povestea lor. Catinca nu era din neamul lui, iar în familia lui Tudor se ținea cu strictețe obiceiul ca băiatul să ia fată aleasă de părinți. Tudor însă hotărâse să-și urmeze inima și să se însoare cu Catinca.
Când părinții lui Tudor au aflat, mama lui a venit furioasă la căminul Catincăi, a tras-o de păr și i-a spus apăsat: Să stea cât mai departe de băiatul nostru!. Catinca era o fată fragilă de felul ei, și nu putea riposta. Când Tudor a găsit-o plângând și ciufulită, s-a răzbunat pe mama lui și a avut o ceartă aprigă acasă. Tatăl l-a alungat, zicând că nu mai are respect pentru părinți. Așa a ajuns Tudor la căminul Catincăi.
A doua zi, au mers împreună la primărie și au depus cererea pentru căsătorie. După ce au terminat studiile, și-au făcut o mică petrecere de nuntă, apoi s-au mutat la Chișinău, unde trăia mătușa Catincăi și i-a primit cu drag.
Tudor și Catinca și-au găsit de lucru și, în scurt timp, au închiriat o garsonieră. După acea ceartă, părinții lui Tudor nu i-au mai căutat, nici n-au dat vreun semn când s-a născut nepoata lor. Chiar și vestea nașterii copilei nu a schimbat nimic. În schimb, părinții Catincăi și mătușa i-au sprijinit la fiecare pas.
Cu timpul, Catinca și Tudor au deschis un magazin, apoi încă unul, apoi o cafenea și mai târziu o mică croitorie. După zece ani, cu ajutorul familiei Catincăi și mătușei care le-a dat avans, au cumpărat un apartament. Peste câteva luni, familia lui Tudor a început să revină în viața lor: fratele lui mai mare a venit în vizită și tinerii l-au primit cu inimă bună. Apoi a sosit sora lui Tudor cu familia și au fost și ei primiți bine. Toți au fost mulțumiți.
Într-un final, și părinții lui Tudor au venit să-i vadă. Catinca și Tudor i-au întâmpinat cu ospitalitate, fără a mai pomeni de vechile necazuri. Totul părea liniștit, însă soacra nu și-a putut ține firea și iar a tulburat apele
Într-o zi, Tudor și Catinca s-au întors de la muncă și l-au găsit pe băiețelul lor plângând în colț. Aflaseră că soacra îl lovise pentru că nu voise să mănânce. Tudor a rugat-o să nu mai facă rău copiilor, dar ea nu s-a împotrivit. A doua zi însă, a ridicat iar mâna asupra copilului. Când Catinca a ajuns acasă mai devreme, a luat singură atitudine. I-a spus soacrei să nu se mai atingă de copiii ei. Soacra a încercat să-i smulgă părul din nou, dar Catinca nu mai era aceeași fată slabă și neajutorată. I-a prins mâna soacrei și i-a strâns-o cu putere, privind-o drept în ochi, spunând:
Dacă mai ridicați vreodată mâna asupra mea sau a copiilor mei, v-o voi frânge.
Seara, când Tudor și tatăl lui au venit acasă, mama a început să se jelească, arătându-le un vânăt pe braț. Dar și copilul a alergat la tată și i-a spus cum au stat lucrurile cu adevărat. Și Tudor, și tatăl lui au știut cui să dea mustrare. Tatăl lui Tudor n-a mai vrut să-l piardă, căci ani mulți au stat departe pentru pricina soției lui. Mama lui Tudor, abia atunci, a priceput cum se cuvine să se poarte, că altfel ar putea pierde nu doar familia, ci și pacea din casă…
