Totul a început cu testul de fidelitate al soțului
Și ce, chiar toate s-au dat la tine? întrebă Ancuța.
Trebuia să știe exact pe cine să tragă de păr și pe cine doar să dea afară pe ușă.
Ancuța îl privea pe Costică cu ochii mari, ca și cum ar fi fost judecătorul suprem. Evident, răspunsurile trebuiau să fie la fel de solemne.
Ce prietene ai tu, măi nevastă! zâmbi Costică ironic Să te ferească Dumnezeu de așa ispite, că nu-i de mine!
Serios? se miră Ancuța. Dar ce s-a întâmplat?
Le-ai testat de rabie? propuse Costică cu sfaturi de stână. Nici la crâșma de pe marginea drumului n-am auzit atâtea insinuări de când m-am născut!
Le-ai dus la barul tematic? Sau le-ai ajutat cu viața lor personală? Că mie mi-e clar că au nevoie!
Ce ciudat Ancuța era vizibil îngrijorată. S-au purtat mereu cât de cât civilizate.
Prietenele tale, tu cu ele trebuie să discuți, Costică ridică mâinile ca și cum ar fi gata să jure pe Biblie. Eu nu intru în ciorovaiala voastră de pisici! Mie pielea mea îmi e mai dragă ca relațiile voastre!
Dar să mă împărțiți nu trebuie! Eu deja m-am obișnuit cu litiera, am ales casa, așa că n-am de gând să mă încurcați în poveste!
Costică, iar cu comparațiile astea dubioase de ale tale! Ancuța clătină din cap.
Pă scurt, spune-le prietenelor tale să nu mai facă prostii! zise Costică, cu un ton fără urmă de glumă. Recunosc, mă flatează atenția lor, dar atât! Mai mult să nu viseze!
Și ce, chiar toate s-au dat la tine? repetă Ancuța.
Trebuia să știe pe cine să pedepsească și pe cine să scoată din casă cu tot cu papuci.
Ancuța îl fixa pe Costică cu privirea, ca să fie clar că nu glumește. Și răspunsul trebuia să fie pe măsură.
Ei, oarecum ok mai e Simina, zise plictisit Costică. A râs și a spus că ar avea nevoie de bărbat acasă să-i atârne polite, să-i repare prizele, mai pe scurt, să-i facă munca masculină.
Da confirmă Ancuța.
Dar cu Zenovia, Costică clătină din cap. A insinuat că are saltea nouă și până nu o apasă cineva, nu poate dormi confortabil!
În ce sens? nu pricepu Ancuța.
În sensul că a spus-o atât de insinuant, că mi-au luat foc urechile! exclamă Costică. Când au râs toate, mi-am dat seama că a fost intenționată.
Zenovia mereu a fost specială, recunoscu Ancuța. E stilul ei: lucrează la magazinul pentru adulți, așa că la ea e-n sânge!
Aș prefera să nu se răsfrângă stilul ăsta asupra mea! se rățoi Costică.
Sau celelalte? întrebă Ancuța. Sau doar astea două?
Așa! Costică deveni serios. Galia să nu o mai chemi în vizită! Sau cheam-o doar când nu sunt acasă!
Că sportiva asta aproape mi-a sucit genunchiul. Nu știu ce a vrut să demonstreze, dar eu nu sunt halteră de 150 kg! Mi-a durut genunchiul, să știi!
Deci, a fost avans sau doar măsuri fizice de convingere? întrebă suspicios Ancuța.
Nici nu vreau să cercetez! făcu Costică semn din mâini. Dacă a fost avans, nu mă pricep! Dacă a fost fizic, m-a durut și nu mi-a plăcut!
Dar Natașa? întrebă Ancuța.
Natașa, Costică se gândi a spus ceva, dar atât de încet, încât nu a băgat nimeni de seamă. Cred că deja dormea.
Și atunci de ce te-ai agitat? zâmbi Ancuța. Nu s-a întâmplat nimic grav!
Nu mă mai liniști, că ești parte implicată! Eu știu, Ancuța! Costică dădu din cap energic. Așa începe totul! După vin acțiuni mai intense, apoi certuri, iar partea păgubită tot eu sunt! Voi vă împăcați, eu nu vreau să rămân fără familie!
Ce logic de viitor ai! rânji Ancuța.
Draga mea, te iubesc doar pe tine! Nici accidental nu vreau să te pierd! Costică puse palma la inimă: Te rog, trage tu cu ele, eu în bucătărie spăl vasele!
Dar nu ai zis nimic de Alina, își aminti Ancuța.
Costică încremeni.
Și asta nu e interesant, se gândi Ancuța cu ciudă. Greșeală pe Freud!
Ehem tuși Costică, puțin mai pițigăiat: Singura ta prietenă decentă!
***
Încrederea a fost mereu ceva abstract. Ca și toate derivatele ei. Motive de neîncredere sunt întotdeauna mai multe decât motive de a te baza pe cineva. Și, la final, tot trebuie să te bazezi pe caracterul oamenilor.
Adică să ai încredere pentru că… așa simți. Cam naiv, dar pe asta se susține societatea.
Dar cu timpul, și credința, și încrederea scad. Viața te convinge că poți avea încredere doar în tine. Și nici acolo, fără rezervă.
Ancuța mereu a crezut în ea însăși. Și din copilărie a învățat să-și recunoască greșelile. Încerca să-și depășească mereu propria versiune. Numai că din naivitatea tinereții, credea că toți oamenii fac la fel.
Așa că ierta prietenilor și cunoscuților orice, fiindcă era convinsă că e accidental și se vor corecta.
Dar adolescența… acolo se construiesc legăturile sociale de bază.
Când lui Ancuța i-au venit primele semne că s-a înșelat, avea deja o mulțime de amici. Și era și măritată! Și ciudat, era chiar fericită.
Descoperirea că nu poți avea încredere în oricine a dat-o peste cap. S-a supărat atât de tare că i-a crescut temperatura.
Dar Costică, soțul ei drag, s-a purtat ca un bărbat adevărat: nu a întrebat motivul, a stat lângă ea, a ajutat și a susținut-o. Iar când Ancuța i-a povestit ce o apasă, i-a spus filozofic:
Ancuța, asta-i viața! Nu-i mereu roz, dar lumea nu-i făcută doar din flori! Trebuie să fii mai atentă! Dar ai pe mine, ai familia noastră. Asta să-ți fie insula ta de fericire și liniște!
Costică a convins-o pe Ancuța că există lumea familiei și lumea de dincolo. Și dincolo se poate întâmpla orice, dar important e ca acasă să fie pace cum vor ei.
Viața Ancuței se împărțea în două: înainte și după discuția cu Costică. Și în noua etapă lucrurile s-au mai simplificat.
Nu, nu și-a pierdut încrederea în oameni, dar nici nu mai ierta pe oricine. În schimb, la cercul restrâns și familie, era ca înainte.
Aceștia-s cei mai apropiați! Nu m-ar trăda nici în veac!
Și nu era motiv să conteste asta.
Anii au trecut…
Ancuța a crescut doi copii. Fata era deja măritată, băiatul trăia cu vreo fată pe la chirie.
Când copiii au plecat, viața Ancuței amintea de vremurile când erau doar ea și Costică și prietenii, desigur!
Acum putea merge la pensiuni, la musafiri, să primească musafiri copiii nu-i mai cer nimic.
Munca era tot acolo, dar viața era mai veselă și mai ușoară. Povara responsabilității era mai mică.
Ce minunat! râdea Ancuța. Peste patruzeci, dar parcă avem douăzeci!
Lasă! zicea Natașa. Galia e sportivă! Ea mai zvâcnește, eu cu spatele… greu!
Și genunchii! completă Simina cu grimase.
Și machiajul… se plânse Alina. Să nu se vadă firele albe, Doamne ferește!
Eh, dădu din cap Zenovia. Altădată ieșeam pe neîngrijite, acum nu ies din casă fără machiaj! La magazin sperii clienții fără față pictată!
Da, aprobă Ancuța. Dar libertatea! Nimeni nu te leagă de casă! Totul e posibil, lumea e mare!
Oi și ce să văd? strâmbă Costică din nas.
Era singurul bărbat din tot bălțul de flori. Ancuța singură păstrase familia întreagă.
Dar ca vechi prieten, cu multă sare împărțită, Costică era mereu prezent. Și ajuta la aranjarea mesei, avea grijă de doamne.
Și ce ai văzut, măi Costică? întrebă Alina.
Tot ce mi-a trebuit deja am! Să am mai mult e prostie! Și cu impresiile la fel, începu Costică filozofia lui preferată. Cum să te bucuri de ceva dacă te bombardezi cu de toate? Nu găsești esența!
Of! Iar începe! izbucni Galia. Nu trebuie să-l provoci!
Așa, veselă și lejeră era atmosfera. Dar cu experiența anilor, cu mii de oameni trecuți, capul gândea altfel față de tinerețe. Și scepticismul era mereu prezent.
Ancuța observă accidental că Costică o minte.
N-a iubit niciodată locul de muncă, îl numea lagăr de muncă, mergea doar pentru bani.
Deși ar fi putut să schimbe, nu voia; salariul era bun, dar mai mult nu căuta. Nu voia bani mai mulți dacă trebuia să muncească mai mult. Refuza orice bonusuri, eventual fugea mai devreme.
Brusc, începu să stea peste program, să lucreze în weekend, chiar să plece în delegații. Deși bombănea că e nasol, mergea.
Era de înțeles dacă ar fi avut nevoie de bani, dar veniturile rămâneau la fel. Și minciuna nu putea ascunde decât una: are pe cineva.
Nu faptul că o înșela o supără pe Ancuța, ci trădarea. De la Costică, tocmai el!
Discuția despre încredere fusese clară, iar el însuși spusese… Dar s-a răzgândit! Sau se pregătise de atunci.
Totuși, Ancuța încă avea o doză de naivitate. Poate inventa problema. Sau nu știe tot. Sau Costică aduna bani pentru un dar.
Oricum, dacă era pe undeva, era din cercul restrâns. Costică nu avea chef de oameni noi. Dar vechii, încercați cu anii…
Cu cine? Cine s-a încumetat? se întrebă Ancuța.
Hotărî să schimbe tactica: îi adună pe toți, cu excepția lui Costică. Și spune:
Fetelor, suntem de atâția ani împreună, că nici nu știu ce să cred. N-am suspiciuni, dar vreau să văd dacă e de încredere! Dacă îl tentează cineva, va merge sau nu? Vreau să-l testăm!
Să-l pipăim la cald! rânji Zenovia. Facem!
Prietenele nu refuză nimic una alteia. Când s-au strâns toate, inclusiv Costică, Ancuța vedea cum încercau să-l prindă, el se împotrivea demonstrativ.
Asta demonstra că fusese avertizat! Dar faza de la bucătărie n-o puteau prevedea.
***
Deci cu aia ai combinat? îl întrebă direct Ancuța.
Să-l vezi pe bărbat pus la zid e spectacol aparte.
Emoția și revolta îi apăreau pe chip, din piept i se ridica strigătul, iar ochii trădau efortul de a inventa scuze pe loc.
Dar e și periculos: argumente pot lipsi, sau nu suna convingător.
Atunci poate trece la metode mai primitive de apărare și acolo e penal!
Ancuța decise să nu mai aștepte vorba, rană sau altceva, și zise calm:
Pleacă! Îți strâng eu bagajul și-l scot pe ușă! Ia-o și pe Alina! Nu-mi mai e prietenă!
Nu vrei să afli de ce? se miră Costică.
Ce rost are? Ancuța ridică din umeri. Orice explicație nu anulează infidelitatea! Pleacă!
Când Costică cu Alina trântiră ușa după ei, plouă cu întrebări peste Ancuța ce s-a întâmplat? Ea nu răspunse, doar ceru să fie lăsată singură.
Să mă gândesc. Să îi strâng lucrurile. Pentru ultima dată…
Fetele înțeleseră, dar fiecare promitea să vină dacă va fi nevoie.
Trădarea soțului a schimbat viziunea Ancuței. Parcă i-a căzut perdeaua roz de pe ochi. Și vedea altfel totul, chiar și față de cu două zile în urmă.
Bun început, dar dacă merg mai departe? se întrebă în șoaptă.
Încrederea din cercul prietenilor și rudele tremura. Dar era musai de testat. Asta era chiar următorul pas pe care Ancuța îl avea de gând…
