Aveam doar 19 ani când un băiat pe nume Cătălin, cu care eram împreună de aproape un an, m-a cerut de soție. Desigur, simțeam că e cam devreme, și știam că n-o să mai pot ieși așa ușor cu prietenele mele ori să mă distrez ca înainte. Dar Cătălin părea mereu un om serios, de nădejde. Din teamă că nu o să găsesc pe altcineva mai bun decât el, am acceptat să-i devin soție.
Ne-am mutat la părinții lui, în casa lor de lângă Chișinău. Ai mei aveau o casă mare la marginea orașului și ne-au dat etajul de sus să stăm acolo. Trebuie spus din capul locului că nici părinții lui Cătălin nu erau săraci, iar atunci când ne-am căsătorit și el câștiga bine, așa că eu am putut să-mi continui liniștită facultatea.
Au trecut doi ani și am născut primul nostru copil, o fetiță. Cătălin a fost nespus de fericit, dar bucuria nu a ținut mult. Necazul a venit pe nepusă masă: soțul meu a rămas fără serviciu. Părinții lui i-au propus să lucreze la firma familiei, dar el, independent din fire, a vrut să se descurce singur. Și uite că un prieten i-a oferit șansa să plece la muncă peste hotare. Cătălin a zis că acceptă.
Ne-am înțeles că pleacă doar pentru un an, doar să pună niște bani deoparte, poate să ne luăm și noi ceva al nostru. Dar odată gustată viața de acolo, câștigurile mari, soțul meu s-a întors doar după un an, ca apoi să anunțe că pleacă iar, dar de data asta pentru doi ani. Voia să ne cumpere un apartament în oraș, să nu mai stăm la mâna nimănui. Desigur, dintr-o parte sună frumos, dar eu și fetița cum rămâneam? Soțul promitea că vine măcar de două-trei ori pe an. Așa și a fost. În fine, muncile astea peste hotare au tras de el vreo cinci ani. Eram atât de flămândă de prezența unui bărbat lângă mine, încât nu mai judecam limpede.
Într-o zi mi-a scris un bărbat ceva mai mare ca mine pe rețelele de socializare. Îmi spunea numaidecât că-s cea mai frumoasă, că-s cea mai dorită femeie. Nu mai auzisem așa vorbe de la Cătălin de mult timp. N-am rezistat și, după ce am vorbit vreo lună cu el, am acceptat să ne vedem. Atunci s-a petrecut totul. Mi-am trădat soțul. Mă simțeam bine și, de câteva ori, am mai ieșit cu acel bărbat. Soarta a făcut ca, după vreo două luni, Cătălin să revină acasă de tot. A venit cu vorbe frumoase, mi-a cumpărat și apartament. Mustrarea de conștiință m-a cuprins. I-am mărturisit păcatul, cu tot cu repetări. Ce s-a întâmplat după?
Cătălin m-a dat afară. Am vrut să merg la amant, însă el mi-a spus de la început că nu poate să mă primească – are serviciu, și-a găsit tot felul de scuze. De fapt, pentru el am fost o simplă trecătoare. Soțul meu a depus actele de divorț, fetița stă acum cu mine la mama, însă Cătălin tot amenință că vrea să mi-o ia. E o rușine care mă apasă greu și nu-mi pot ierta nici acum slăbiciunea Cum am putut să-l trădez așa pe omul care mi-a fost bărbat?
