Am făcut multe greșeli în viața mea, dar cea mai mare greșeală a mea e că încă trăiește lângă mine și nici măcar nu știu ce să fac cu ea. Aveam 25 de ani când m-am căsătorit cu un băiat pe nume Dănuț. El era cu doi ani mai mare ca mine. La vremea aceea, mi se părea că e aproape ca un Făt-Frumos din povești.
Întotdeauna venea cu flori, cadouri, îmi ajuta cu bagajele grele, nu ne certam niciodată și rezolvam orice problemă răbdător, zici că eram făcuți unul pentru celălalt. Nu am stat niciodată împreună înainte de căsătorie, nici eu, nici el. Consideram că n-ar fi tocmai potrivit, era un fel de lucru ușuratic, fără rost. Și uite-așa ne-am căsătorit rapid. Părinții mei ne-au dat bani pentru nunta noastră, dar suma respectivă nu era de ajuns ca să ne luăm un apartament. Eu nici nu voiam să închiriez de ce să dau bani unui străin și să am tot timpul pe cineva la cap să întrebe dacă e bine sau nu? Așa că mama lui Dănuț ne-a zis într-o zi să stăm cu ea. Avea două camere libere în apartamentul din Chișinău, era singură și îi era cam dor de companie. Era destul spațiu, și n-am prea avut de ce să refuzăm.
Am acceptat fără multe gânduri. Mama lui Dănuț părea femeie de treabă, era ușor să vorbești cu ea. Dar imediat ce m-am măritat cu Dănuț și m-am mutat la soacră-mea, am descoperit multe despre el. Mama lui îl trata încă ca pe un copil. Și acasă, nu făcea nimic, absolut nimic. Inclusiv mama lui îi spăla chiloții și șosetele, și vorbim de un bărbat mare, cu serviciu, nu de un băiat de școală. Nu-i normal, sincer.
Tot ceea ce făcea Dănuț era să meargă la muncă și să-și vadă de ale lui. Nu-i de mirare că, imediat cum am început să stăm împreună, toate responsabilitățile casei au căzut pe mine. Acum trebuia să gătesc pentru toți, să fac curățenie, să spăl rufe, să calc… Oare chiar aveam nevoie de toate astea? Soacra mea nu se băga rău în treburile mele, nu venea în bucătărie când găteam, dar parcă mă vedea ca pe o slujitoare în casa lor.
Și apoi, au început să apară lucruri și mai nasoale. Odată, a luat foc o priză și am stins eu focul. Și când l-am rugat pe Dănuț să scoată ce mai rămăsese și să pună una nouă, parcă-l trimiteam la olimpiada de matematică. Nu știa nimic despre cum se schimbă o priză. Când era nevoie să schimbăm becul în cameră, s-a speriat și a zis că nu va face. Așa că am luat un scaun și am pus eu becul. Practic, Dănuț nu știa cu ce se mănâncă treburile gospodărești. Dar nici nu avea chef să învețe ceva. Pentru el era mai ușor să cheme un meșter și să plătească. Dar nu câștiga nici salariul lui Ion Țiriac ca să le dea bani la toți meșterii.
Cel mai rău mă enerva că soacra mea continua să-l trateze ca pe un copil de șapte ani, iar el îi răspundea cuminte cu mami.
Dănuț, ți-ai pus șosetele, ți-ai schimbat chiloții? Dănuț, te-ai spălat bine? Când auzeam așa ceva, îmi venea să mă dau cu capul de pereți. Este bărbat în firea lui, iar mama îl întreabă de chiloți și șosete.
Zău, vreau să plec, să divorțez. Dar ce să fac? Nu am casă, banii de la ai mei s-au dus pe nuntă. Nu pot să mai rabd toate astea. Cât să mai suport bătaia de joc asta?
