Anul trecut, mezinul nostru a mers să-și petreacă vara la bunica. Din timp, băiatul și-a făcut bagajul cu nerăbdare, visând la vacanță și la libertatea de la sat, și a plecat fără să se uite înapoi.
Bunica a avut mereu mare grijă de el. S-a bucurat nespus să aibă nepotul aproape și i-a oferit toată atenția ei. Îi permitea orice nu exista vreo restricție. Când Ștefan a ajuns în sat, parcă era stăpân pe lume. Trăia din amintirile fericite de la vacanțele petrecute acolo. Aștepta vara la bunici ca pe o eliberare, fiind sigur că părinții nu mai au niciun cuvânt de spus. Totuși, de data asta, n-a simțit gustul libertății cum sperase.
În același timp cu venirea nepotului, la casa bunicii a sosit și sora ei mai mică, mătușa Florița. Ea, obișnuită să străbată țara cu treburi, nu avea soț și era mai mult plecată cu serviciul pe coclauri. Rar apuca să stea acasă, iar Ștefan nici nu știa prea bine cum arată o vacanță cu mătușa. De regulă, în copilăria lui, în casa bunicilor erau doar bunica și bunicul; doar cu ei era obișnuit. Cu mătușa Florița vorbea mai mult pe telefon, iar față în față se vedeau arareori. A apărut mereu ca o zână venind cu cadouri, mereu veselă și lipsită de griji.
Dar cum au apucat să trăiască sub același acoperiș preț de câteva zile, mătușa a început să-l educe, după cum credea ea de cuviință. Ba că trântește prea tare ușa, ba că nu-și împăturește hainele, ba că stă prea mult cu ochii în telefon. Parcă îi număra fiecare pas. Ștefan s-a mâhnit, a urcat la bunica și s-a plâns: Bunico, mătușa Florița e așa de rea! Nu pleacă și ea odată?
Bunica i-a spus blând că nu-i rea, ci doar încearcă să-l îndrume. Așa vede ea creșterea unui copil și merită să fie ascultată și respectată. Dar Ștefan ținea una și bună că mătușa nu are niciun drept să-i facă observație. Doar bunicii îl pot dojeni, așa fusese mereu.
Mătușa a zâmbit cu înțelepciunea celor care au văzut multe și i-a spus că și ea locuiește aici, are aceleași drepturi și, implicit, voie să-l îndrume. După acea discuție, Ștefan s-a gândit mai bine, a venit la mătușa și și-a cerut scuze. De atunci nu s-au mai certat. Parcă atunci i s-a schimbat și lui felul de-a vedea lucrurile. Venise să se relaxeze, să se simtă liber, dar a dat peste reguli ca la oraș. Până la urmă, n-a scăpat de dojeni și de ordine, nici la sat.
Și-acum, când ne adunăm la o vorbă bună în jurul mesei, povestim întâmplarea și râdem cu toții. Iar mătușii Florița i-am zis să vină pe acasă mai des, că-i prinde bine la toată lumea.
