Am fost șocată să aflu de la vecina de la parter că bunica a fost mutată. Întotdeauna mergeam să o vizitez de ziua ei, cumpăram tort și o pungă cu prune îi plăceau mult prunele, săraca. Cum stăteam la intrare încercând să găsesc telefonul care suna, vecina m-a strigat:
Viorica, tu ești? Bunica s-a mutat, să știi!
De fapt, nu era bunica mea, ci bunica fostului soț, Nelu. Ne-am cunoscut la facultate, el locuia atunci cu bunica. Când m-a dus să mă prezinte, eram foarte emotivă, simțeam că fac parte dintr-un examen. Nelu nu avea părinți, doar bunica îl crescuse de la cinci ani. Dar m-am agitat degeaba bunica m-a primit ca pe propria nepoată din primul moment.
Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate, și bunica ne-a dat un cadou la nuntă de ne-am lăsat fără grai o garsonieră cu totul. Da, la marginea orașului, la etajul cinci, fără balcon, dar era a noastră și atât. A strâns bani toată viața, nu voia să-i deranjeze pe tineri.
Eu niciodată nu am avut nimic al meu. Tata vitreg avea grijă să nu consum mai mult decât copiii lui, mă certa că se risipește curentul, să nu umplu mai mult decât trebuie cana cu apă, mereu găsea ceva să mă dojenească. La șaptesprezece ani am început să lucrez ca ospătăriță și mi-am închiriat o cameră micuță, ce părea mai mult debara. Cămin nu aveam dreptul, deoarece eram din oraș. Așa că garsoniera era pentru mine un palat.
Dar nu am apucat să locuiesc mult acolo. La un an după nuntă, m-am întors cu o oră mai devreme de la muncă voiam să-i pregătesc lui Nelu micul dejun și am găsit în patul nostru o blondă cu nas cârn care fuma și se uita liniștită în tavan, iar din baie se auzeau zgomote de apă. Blonda nici nu s-a jenat, doar s-a acoperit cu plapuma pe care bunica ne-o dăruise de Anul Nou.
Așa s-au terminat cei cinci ani împreună. Nu am făcut scandal, am divorțat liniștit. Apartamentul a rămas la Nelu nu am vrut niciodată să mă bat pe el, deși blonda, care l-a însoțit pe tot parcursul divorțului, șușotea mereu: Să-i iei scrisoare, să nu rămână fără apartament că poate va rămâne însărcinată cu vreun șofer și va cere să-i dai casa!
Unde s-a mutat? am întrebat uimită, respingând un apel.
În garsoniera voastră! La băieții ăștia urmează să vină copilul, de aceea s-au mutat.
Am început să mă stresez: bunica nu se putea deplasa bine după ce și-a rupt șoldul, iar garsoniera era la etajul cinci fără lift. Cum să locuiască ea acolo? Chiar cu o zi înainte să o găsesc pe blondă în pat, plănuisem cu Nelu să ne mutăm la bunica și să avem grijă de ea. Acum, bunica urma să stea singură, într-un loc greu de accesat, fără niciun cunoscut? Aici o cunoaște tot blocul, mereu găsește pe cineva să o ajute.
Și vestea că va veni copilul m-a durut Nelu nu mi-a permis niciodată să facem copii, spunea că trebuie să se bucure de viață.
Mulțumesc, tanti Marioara.
A trebuit să merg la stație, să aștept autobuzul și să călătoresc vreo patruzeci de minute, ținând tortul să nu se zguduie pe drum.
Să revin în apartamentul în care m-am simțit un an cea mai fericită, era trist. Am mers pe drumul obișnuit, observând mici schimbări o firmă nouă la magazin, gard la terenul gol În curte, o nouă groapă de nisip un băiețel de vreo șase ani stătea cu picioarele în baltă.
Sunt la plajă! mi-a spus vesel.
Am zâmbit și i-am dat o ciocolată din buzunar.
Ia, Robinson!
Bunica a pretins, desigur, că totul e bine și că a fost chiar ideea ei.
Nelu vine la mine, cumpără mâncare, dacă trebuie mă duce la spital, mi-a explicat bunica.
Și când a venit ultima dată? am întrebat eu.
Ieri
Am văzut că minte sacul de gunoi era plin și mirosea, iar pâinea era tare ca piatra.
Mă duc la magazin, că trebuie să-mi iau cașcaval, am uitat, am spus eu, deși era doar o scuză.
Bunica nu prea a vrut să mă lase, dar am insistat. Am plecat și am lăsat special umbrela, să am motiv să revin peste două zile și să merg iar la magazin. Bunica tot mă îndemna să nu vin, spunând că Nelu vine la ea, dar când am răcit și nu am putut merge o săptămână, m-a sunat timid să mă întrebe când pot să o vizitez.
Era dificil să mă duc des, așa că am rezolvat problema altfel: am discutat cu băiețelul din plajă, i-am dat 50 lei pe săptămână, ca să ducă sacii de gunoi zilnic, iar de cumpărături apăsam pe telefon și îi făceam comandă la domiciliu i-am cumpărat și smartphone și am învățat-o să folosească aplicația. Nelu tot spunea că bunica nu va reuși, dar uite că a reușit. Mergeam la ea o dată pe săptămână, uneori mai des, uneori mai rar. Bunica parcă uitase că Nelu a fost soțul meu, se lăuda cu primul lui copil, se emoționa la filmulețele pe care Nelu i le trimitea pe noul telefon.
Dar te-a vizitat vreodată cu strănepotul? am întrebat-o eu.
Ee, nu, e mic!
Totuși, la un an de zile a venit cu strănepotul bunica m-a rugat să scot 1000 de lei din card ca să ia cadou. Așa am aflat exact când venea Nelu de ziua lui, de ziua copilului, de Crăciun și încă o dată în aprilie, cred de ziua blondei. De fiecare dată bunica scotea o sumă frumușică pentru cadou.
Și mie îmi dădea bani, dar refuzam.
Dacă primești, mă supăr tare pe tine!
Odată mi-a zis:
Bine, dar promite că vei face o singură favoare pentru mine. Și nu te mai sâcâi cu bani.
Ce favoare?
O să-ți spun la timpul potrivit.
Am zis că e în regulă.
Când a apărut Pavel în viața mea, bunica a fost prima care a aflat. Cu mama aproape că nu vorbeam a început să bea cu tata vitreg și mă critica mereu, zicând că sunt rateu.
Ai pierdut bărbatul cu casă, nu ești în stare! O să stai toată viața în cutii de chibrit!
Pavel nu avea casă, dar promitea că va munci și va face rost. Era mai tânăr cu cinci ani, mult timp l-am refuzat, dar într-un final am acceptat. Era bun și vesel, familia lui m-a primit cu drag, locuiau la marginea orașului, într-o casă, iar pe lângă Pavel cel mare mai avea cinci frați.
N-am avut curaj să încerc la al șaptelea o fată, mi-a zis mama lui cu un zâmbet trist. Voi aștepta nepoate. Tu cum, vrei copii sau ești carieristă?
Vreau, i-am spus eu.
Atunci voi aștepta de la voi o nepoată, Pavel e cel mai serios dintre toți, restul sunt nebunatici!
Ne-am căsătorit fără vâlvă, apoi am mers în călătorie cu banii strânși. M-am gândit mereu cum răzbate bunica și fără mine, dar nu am avut ce face.
Grija mea nu a fost degeaba. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat poate i s-a făcut rău și s-a dus să ceară ajutor, sau poate a vrut doar să ducă gunoiul… Au găsit-o pe scara blocului, fără viață.
Nu aveam voie să mă necăjesc prea tare tocmai făcusem testul de sarcină și eram atât de bucuroasă să-i dau vestea bunicii Dar cum să nu plâng și să nu mă consum? Dacă nu plecam, nu s-ar fi întâmplat nimic! Nici la înmormântare n-am ajuns, Nelu nu m-a anunțat, deși știa că o vizitam mereu. Nu am vrut să-l sun și să-i cer explicații.
După câteva zile m-a sunat soția lui Nelu.
Ce, te crezi mare deșteaptă? Dăm în judecată și o să dovedim că era nebună când a scris!
Nu înțelegeam despre ce vorbea. Blonda țipa, mă făcea în toate felurile, și abia la final am realizat că era vorba de un apartament.
A doua zi m-a sunat și notarul, m-a chemat să citesc testamentul. Bunica mi-a lăsat și o scrisoare.
Am citit scrisoarea printre lacrimi. Bunica spunea atât de multe lucruri frumoase despre mine, mulțumea cu atâta căldură că mă simțeam prost nu am făcut nimic pentru mulțumiri, ci pentru că o consideram ca pe propria bunică. Asta e rugămintea mea: acceptă apartamentul ca dar, nu am altceva cu ce să-ți mulțumesc.
M-am gândit că e vorba de garsonieră, dar notarul a explicat că e vorba de apartamentul cu două camere, unde stătea Nelu cu soția lui. Garsoniera era a lui Nelu, bunica i-a dăruit-o.
Am cerut timp de gândire și am discutat cu Pavel. Nu voiam nimic să-mi facă probleme, să mă sune și să mă amenințe, nu era să-mi risc copilul. Dar nici să nu îndeplinesc ultima dorință a bunicii nu era în regulă. Ne-am sfătuit mult și am decis împreună.
Am chemat pe Nelu și pe soția lui la notar, după ce m-am consultat cu acesta. Notarul mi-a spus că nu sunt prea deșteaptă (cam ca mama…), dar nu a insistat.
Soția lui Nelu s-a răstit, ar fi sărit la bătaie dacă nu era Pavel lângă mine, m-a umilit și amenințat.
Taci! a izbucnit Nelu deodată. Ea are dreptul, pentru că a avut grijă de bunica trei ani.
Am rămas fără grai pregătisem o întreagă pledoarie pentru el.
Nu avem ce discuta, mutăm toate lucrurile și părăsim apartamentul, a spus, fără să mă privească.
Și atunci am explicat planul meu. Că nu vreau să distrug viața nimănui, că îmi e suficientă garsoniera la marginea orașului, că am rezolvat cu notarul cum să procedăm, doar să fie de acord Nelu.
Nelu a ridicat pentru prima dată privirea spre mine. Era rușinat.
Soția lui s-a calmat imediat și a cerut cafea și biscuiți, că e obosită și mai bine spuneam direct, să nu-i deranjăm degeaba.
Mi s-a născut o fetiță. I-am pus numele Sonia, ca bunica. Mama lui Pavel a fost în al nouălea cer! O să mai vină nepoate, dar Sonia va fi mereu cea mai iubită…
© Bun venit, tristețe!
